Descoperire importantă în Geoparcul Ţara Haţegului
Universitatea București a anunțat ieri descoperirea unei noi specii de broască ţestoasă, contemporană cu dinozaurii pitici din Transilvania, în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului.
Exemplarul fosilizat este foarte bine conservat şi oferă o mulţime de detalii referitoare la această specie, care face parte dintr-o familie mai mare de broaşte ţestoase, specifice mai mult emisferei sudice. Fosilele cele mai apropiate ale rudelor sale datează de acum circa 57 de milioane de ani şi au fost identificate în nord-vestul României.
Paleontologii spun că descoperirea oferă noi informaţii despre diversitatea vieţii de acum 70 de milioane de ani, de pe fosta Insulă a Haţegului. Toate datele au fost deja incluse într-un studiu publicat recent în Journal of Systematic Palaeontology, cercetarea fiind realizată de o echipă internațională, formată din specialiști de la universităţile din Tubingen şi Bucureşti, precum şi instituţii de ştiinţă din Ungaria.