Deşertăciunea pedepsită

Care caracter are mai mult de câştigat azi: cel modest, smerit, sau cel îngâmfat, mândru? Pentru a realiza ceva important în viaţă, cum e mai bine să fim: să stăm  şi să ne vedem de treaba noastră, sau să ne batem cu cărămida în piept la fiecare succes?

Uitându-te în jur, ţi-ar veni să spui că tipul îngâmfat, mândru, arogant are mai mult succes decât opusul său, altfel spus, acela care strigă mai tare că e mai bun are de câştigat. Şi totuşi, aşa să fie?

Cine se îngâmfă este prin  excelenţă comic. Suficient, mulţumit de sine, lăudăros, el rămâne neclintit în autoadmiraţie, indiferent la farsele care i se joacă. Iar pentru faptul că nu realizează capcanele în care se poate prinde, comedia se poate transforma foarte repede şi uşor într-o dramă. Deci opusul îngâmfatului ar fi de preferat fiindcă te fereşte de ridicol şi de neplăceri.

Un şoarece flămând se învârtea împrejurul unei nuci. Dinlăuntrul ei însă, un vierme îi răspunse: nu te mai căzni degeaba. Tot miezul îl  am eu şi tu n-ai să te alegi cu nimic, decât cu osteneala…

Şoarecele stătu puţin pe gânduri, apoi întrebă: Dar tu eşti gras sau slab?

Viermele, în deşertăciunea lui, răspunse:

Sunt gras, aşa de gras şi sătul, încât nu mai cer nimic de la viaţă.

Foarte bine, zise atunci şoarecele…nădăjduiesc că grăsimea ta o să aibă gust de unt de nucă. Şi spărgând coaja, scoase viermele şi îl mâncă.

Se cuvine să fim asemenea înţeleptului care nu se îngâmfă niciodată, chiar şi în mijlocul celei mai mari bogăţii.