Desfiinţarea robiei ţiganilor, act de dreptate socială
Când pomenim numele de ţigan, gândul trebuie să ne ducă tocmai în nord-vestul Indiei. Este vorba despre o populaţie care a migrat, începând din secolul al V-lea, în Persia, Asia mediteraneană şi în Imperiul Bizantin.
Mişcarea populaţiei era, ca şi acum, în Uniunea Europeană. Dacă ne gândim bine, pe o arie şi mai întinsă. Vremurile secolelor X-XIV i-a dus în Sud-Estul şi Centrul Europei şi chiar în nordul Africii, iar în secolul al XV-lea - în Apusul Europei, în special în Peninsula Iberică, Spania de azi.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, au ajuns şi în cele două Americi: de Sud şi de Nord.
Primele menţiuni despre ţigani, în Ţările Române
După cercetările specialiştilor, primele menţiuni despre ţigani în Ţările Române datează din secolul al XIV-lea. Limba vorbită de etnia ţigănească face parte din familia de limbi indo-europene. Ţiganii mai sunt numiţi şi romi, numire pe care nu o iubeşte Mădălin Voicu, după cum se exprima într-o emisiune TV.
Şi pentru că am amintit de atestare documentară, voi reaminti că, în anul 1385, Dan I, domnitorul Ţării Româneşti, emite un hrisov prin care dăruieşte Mănăstirii Tismana anumite pământuri. Se adaugă şi 40 de sălaşe ţigăneşti.
În Bogdania Moldo-Vlahia sau Moldova, în anul 1428 sunt amintiţi pentru prima oară ţiganii. Alexandru cel Bun, printr-un hrisov, dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. Se aminteşte despre ţigani şi în alte mănăstiri, cum ar fi Moldoviţa, prin anul 1434.
Pentru prima oară în Transilvania, în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân, un anume boier Costea stăpânea satele Viştea de Sus şi Viştea de Jos şi din Arpaşul de Jos - o jumătate de sat, precum şi 17 ţigani care locuiau în corturi.
O anumită parte de istorici, precum şi celebrul Nicolae Iorga, susţin faptul că, în Principatele Române, ţiganii au venit prin anii 1241-1242, odată cu invazia mongolă.
Prin Evul Mediu, în Ţările Româneşti, etnia ţigană a avut o importanţă deosebită ca şi categorie socială. Aşa avem ştiri că erau ţigani robi domneşti, robi boiereşti, robi mănăstireşti.
Din documentele interne şi externe ale Moldovei, Transilvaniei şi Ţării Româneşti, precum şi din mărturiile călătorilor străini, care au trecut pe la noi, reiese că erau două feluri de ţigani: sedentari, care munceau şi locuiau pe la curtea domnească, pe moşia boierilor, mănăstirii, şi ţigani nomazi.
Trebuie să reamintim că Sfântul Antim Ivireanul, în Aşezământul său, cerea cu hotărâre ca preoţii din Ţara Românească să cerceteze pe ţigani, să le facă slujbe, pentru că sunt creştini botezaţi în numele Sfintei Troiţe (n.r. - Troiţa e denumirea arhaică a Treimii), ca şi ceilalţi credincioşi români.
Mai târziu, în anul 1746, un alt mitropolit al Ţării Româneşti, Neofit Cretanul, a hotărât şi impus slobozenia ţiganilor de pe moşiile mănăstireşti şi ale mitropoliei, intrând în conflict cu marea şi mica boierime românească, stricându-le pofta de înrobire nu numai a ţiganilor, dar şi a românilor, deopotrivă.
Reprezentanţi ai iluminismului, susţinători ai emancipării ţiganilor
Ştim că unii reprezentanţi ai iluminismului românesc, precum Cezar Bolliac, Alecu Russo, Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Gh. Asachi, V. Alecsandri şi alţii, au susţinut emanciparea ţiganilor.
În anul 1831, Regulamentele Organice din Moldova şi Ţara Românească au menţinut robia ţiganilor, dar se prevedea îmbunătăţirea soartei lor. Se urmărea statornicirea şi deprinderea lor cu agricultura, obţinând astfel o serie de scutiri fiscale.
Prin anul 1834, iluministul boier Ion Câmpineanu a slobozit din robie pe ţiganii săi pe care-i moştenise de la bunici şi părinţi. Ceilalţi boieri se îngrijorau de fapta Câmpineanului, ce anunţa scânteia dezrobirii.
Cu câţiva ani mai târziu, în anul 1839, Programul Conjuraţiei Confederative din Moldova, organizată de comisul Leonte Răutu, stipula dezrobirea ţiganilor Statului şi ai mănăstirilor. Ei urmau să se numească „români noi“ şi să fie consideraţi şi aşezaţi în aceleaşi drepturi ca şi locuitorii ceilalţi ai ţării.
Mihai Sturza, domnitorul Moldovei, la 13 ianuarie 1844, a adoptat legea „pentru regularisirea ţiganilor mitropoliei, a episcopiilor şi a mănăstirilor îndeobşte“, astfel ţiganii devenind liberi, iar dările adunate de la ţiganii liberi au fost puse într-un fond special, ca să se răscumpere ţiganii robi, scoşi la vânzare de particulari. La 14 februarie 1844, în Moldova s-a votat libertatea ţiganilor, având aceleaşi drepturi cu locuitorii ţării.
Prima lucrare despre ţiganii din România
Ne amintim că Mihail Kogălniceanu, în anul 1837, la numai 20 de ani, scria la Berlin, în limba germană şi franceză, prima lucrare despre ţiganii din România, cerând dezrobirea lor.
În programul progresist al Revoluţiei din 1848 se cerea dezrobirea ţiganilor. Ioasafat Snagoveanul, arhimandritul, luând parte la această revoluţie, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea ţiganilor, dimpreună cu Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Ţara Românească, ajungând la Paris, unde a înfiinţat prima capelă românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de ţară şi de ţiganii pe care-i preţuia.
Înfrângerea Revoluţiei din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a ţiganilor. Bucuria izbăvirii a durat prea puţin.
După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“. Va fi desfiinţată robia ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare ţigan, din Casa fondului de despăgubire. Erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii.
Aşadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova şi în 1856 în Ţara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii ţiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetăţenii aceleaşi ţări aveau aceleaşi drepturi, fără nici o discriminare.
Cu totul remarcabilă ni se pare, la începutul secolului al XX-lea, atitudinea arhimandritului Calinic Constantin Şerboianu de la Cernica. El era de origine ţigan. Prin anul 1908 îşi dădea licenţa în teologie la Facultatea din Bucureşti.
Acest personaj plin de talent a scris mai multe lucrări despre ţigani. El a înfiinţat şi condus Asociaţia Ţiganilor, lucrând pentru emanciparea lor prin înfiinţarea unei Universităţi populare speciale. De asemenea, s-a ostenit să înfiinţeze Cooperative meşteşugăreşti, specifice îndemânării ţiganilor, ei fiind foarte talentaţi, după cum se vede şi azi, începând de la muzică şi până la meşteşugurile cele mai pretenţioase.
Calinic arhimandritul ne-a lăsat în limba franceză o carte de vreo sută de pagini despre Istoria şi obiceiurile ţiganilor din România.
Preoţii au avut o atitudine umanitară faţă de ţigani
Când, între anii 1941-1943, ţiganii se deportau de I. Antonescu în Trasnistria, preoţii au avut o atitudine umanitară faţă de ei.
În România există un număr apreciabil de ţigani, mai nou numindu-se romi, deşi în secolul al XIX-lea s-a propus să fie numiţi români noi.
Conform datelor statistice, în România ar exista cei mai mulţi romi din Europa. Aceasta înseamnă, de bună seamă, că românii nu au fost rasişti şi exclusivişti cu nimeni, niciodată.
Mi-am adus aminte că doar în România există centrul unitarian, singurul din lume, la Cluj. Şi ne bucurăm pentru aceasta.
Ne bucurăm şi de regii romilor de la Costeşti Argeş, precum şi de la Sibiu.
Drept pentru care, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, cu sprijinul specialiştilor în materie, s-a scos primul Liturghier din lume, în limba romă, aşa cum a fost şi Liturghierul mimico-gestual, tot în premieră mondială, cu aceeaşi luminată binecuvântare patriarhală.
Parohii pentru romi în Eparhia Argeşului şi Muscelului
În Eparhia Argeşului şi Muscelului, cu ajutorul lui Dumnezeu, Care este şi al ţiganilor, s-au înfiinţat câteva parohii pentru romi, unde slujesc deja preoţi parohi, cum ar fi:
1. Parohia Momaia, comuna Tigveni, preot paroh Stoica Constantin;
2. Parohia Valea Corbului, comuna Râncăciov, preot paroh Neacşu Cristian Ioan;
3. Parohia Streaua, oraş Ştefăneşti, preot paroh Popescu Ionuţ;
4. Parohia Malul Vânăt, comuna Merişani, preot paroh Georgescu Petre Cătălin;
5. Parohia Capul Piscului, comuna Merişani, preot paroh Stoica Eugen;
6. Parohia Oieşti, preot paroh Damu Vasile;
7. Parohia Cetăţeni, preot paroh Verme Marian;
8. Parohia Rotunda, comuna Corbeni, preot paroh Dinică Nicolae;
9. Parohia Păuleasca - Tufanu cu Icoană, comuna Mălureni, preot paroh Pârvu Alexandru Sorin.
Se continuă această lucrare duhovnicească şi pentru alte comunităţi. M-am bucurat atât de mult când am văzut cu câtă evlavie ascultau Sfânta Liturghie, după sfinţirea bisericii, aceşti minunaţi copii ai lui Dumnezeu.
Trebuie să luăm în grija noastră grabnică şi această lucrare deosebit de importantă, ajutându-i să înveţe, să se cultive în educaţie aleasă şi comportare creştinească.
Ce semănăm acum aceea vom culege mai târziu!
(Intertitlurile aparţin redacţiei)