Părintele Florin Bucescu - chip al nobleței unei generații de altădată și păstrător al frumuseții cântării

Părintele profesor Florin Bucescu s‑a născut în urmă cu 90 de ani, la 18 mai 1936, în Bruscăuții Noi, lângă Cernăuți, într‑un ținut binecuvântat al Bucovinei, și a trecut la cele veșnice la 21 septembrie 2019.

Era fiu de preot, crescut într‑o familie în care credința, frumusețea cântării și dragostea pentru tradițiile românești se împleteau firesc, precum razele de lumină care leagă generațiile între ele, asemenea unui fir de borangic ce împodobește un veșmânt purtat de descendenții unei familii cu chipuri luminoase.

În vremea interbelică, ținutul său natal purta numele de Storojineț și era cunoscut pentru păstrarea cu sfințenie a obiceiurilor românești, a portului, a cântecului și a rânduielilor străbune, care dădeau locului o frumusețe aparte și o identitate statornică.

Încă din tinerețe, părintele Florin Bucescu a fost atras de universul muzicii, de tainele bizantinologiei, de paleografie și de comoara nesfârșită a folclorului românesc.

A fost unul dintre membrii fondatori ai arhivei de folclor din întreaga Moldovă, adunând cu răbdare și pasiune mărturii sonore și spirituale ale unui neam care și‑a păstrat sufletul prin cântare și tradiție. Pentru el, muzica nu era doar artă, ci și memorie vie, rugăciune, identitate și respirație lăuntrică.

A urmat cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, iar mai apoi a studiat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, în perioada 1953‑1957. Dorința de aprofundare și setea pentru frumusețea muzicii l‑au îndreptat apoi către Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iași, unde a studiat între anii 1962 și 1967.

După decenii de cercetare, osteneală și slujire a culturii muzicale românești și bisericești, a obținut în anul 2002 titlul de doctor la Universitatea Națională de Muzică din București, cu teza intitulată „Cântarea psaltică în manuscrisele moldovenești din secolul al XIX‑lea”, lucrare ce reflectă profunda sa aplecare către patrimoniul liturgic și muzical al Moldovei.

Activitatea sa didactică a fost vastă și roditoare, nepăstrând talantul pentru sine, ci dăruindu‑l cu bucurie celorlalți. A fost profesor de limba română, istorie și muzică la Iaslovăț, profesor de muzică la Liceul „Costache Negruzzi” din Iași și profesor de muzică vocală la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași. A slujit cu aceeași seriozitate și noblețe la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași și, pentru o vreme, la Institutul Teologic de Grad Universitar din Iași. De asemenea, a fost conferențiar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, unde și‑a pus amprenta asupra formării multor generații de muzicieni și cântăreți bisericești.

Un loc aparte în lucrarea sa îl ocupă întemeierea și coordonarea specializării de muzică religioasă din cadrul Facultății de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală și Teatru a Universității „George Enescu”, precum și organizarea modulului de muzică religioasă din cadrul aceleiași instituții. Prin această lucrare de pionierat, părintele Florin Bucescu a redeschis drumuri către cunoașterea muzicii bisericești și redescoperirea frumuseții cântării sacre, într‑o vreme în care multe dintre aceste valori aveau nevoie de oameni curajoși pentru a fi readuse în atenție.

Din anul 1997, a fost preot slujitor la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”‑Talpalari din Iași, unde a împletit slujirea liturgică cu misiunea culturală și pedagogică. Vreme îndelungată a fost și dirijor al Corului „Bazileus” al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, insuflând tinerilor dragostea pentru muzica bisericească și pentru frumusețea cântării dăruite lui Dumnezeu.

A publicat numeroase lucrări fiind profund preocupat de folclor, de muzica tradițională, de jocurile și obiceiurile Moldovei, pe care le considera adevărate izvoare de identitate și continuitate spirituală. Cercetările sale au păstrat ecouri ale satului românesc de altădată, ale glasurilor bătrânilor și ale frumuseții unei lumi în care credința și cântecul mergeau împreună.

După ce am ajuns prin transfer, în 1990, la nou‑înființatul Institut Teologic de Grad Universitar din Iași, l‑am avut profesor de muzică pe părintele Florin Bucescu pentru o perioadă de un an. În același timp activa la Iași și părintele Constantin Sârbu, cel care fusese mulți ani profesor de muzică și director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, până în anul 1976. Prestația părintelui Florin Bucescu îl arăta a fi un autentic profesionist, care stăpânea cu naturalețe muzica vocală și cunoștea în profunzime muzica psaltică. Lecțiile sale nu erau doar simple cursuri, ci adevărate întâlniri cu frumusețea armoniei și cu noblețea unei arte care înalță sufletul către Dumnezeu.

Dincolo de erudiția și vasta cultură muzicală, părintele Florin Bucescu impresiona prin deosebita delicatețe sufletească, prin bunătate și printr‑o conduită aleasă. Avea mult bun‑simț, multă atenție față de oameni și o smerită noblețe care îi făcea pe toți să se simtă primiți și respectați. Se apropia cu aceeași căldură atât de cei iubitori de muzică și cultură, cât și de oamenii simpli, fără a face deosebire între ei, după condiția socială sau pregătirea pe care o aveau. În preajma sa simțeai că adevărata cultură nu înseamnă mândrie, ci lumină, pace și puterea de a‑i înălța și pe ceilalți prin frumusețe și bunătate.

Chipul părintelui Florin Bucescu rămâne legat de noblețea profesorului autentic, de delicatețea slujitorului Altarului și de răbdarea cercetătorului care a iubit cu sinceritate patrimoniul spiritual și muzical al neamului românesc. Viața sa a fost asemenea unei cântări vechi pline de adâncime, de armonie și lumină, care continuă să răsune tainic în memoria celor care l‑au cunoscut și l‑au prețuit.

Pentru o vreme a slujit ca diacon, în anumite momente liturgice, la Catedrala Mitropolitană din Iași, aducând în slujirea Sfântului Altar aceeași delicatețe sufletească și aceeași seriozitate pe care le arătase întreaga viață în lucrarea sa culturală și pedagogică. Deși venise la slujirea Altarului la o vârstă matură, în jurul vârstei de cincizeci de ani, părintele Florin Bucescu a dovedit evlavie și deosebită atenţie față de cele sfinte.

Dacă la catedră și în preocupările sale artistice era un adevărat maestru al muzicii, un om al armoniei și al rafinamentului sonor, în cele ale diaconiei se remarca mai ales prin cumințenie, discreție și o atitudine smerită, aproape monahală. Uneori, mișcările și timpii liturgici nu îi erau la fel de familiari precum exigențele tehnicii muzicale, pe care o stăpânea cu atâta finețe, însă tocmai această simplitate neafectată și această sfială înaintea sfintelor slujbe îi ofereau un farmec aparte și descopereau frumusețea unui suflet care se apropia de Altar cu teamă sfântă și sinceritate.

Mi‑l amintesc drept un om profund duhovnicesc, înzestrat cu o rară vocație a prieteniei și a prețuirii aproapelui. Știa să se apropie cu aceeași bunătate atât de oamenii însemnați ai vremii, cât și de cei simpli și neștiuți, care nu ocupau un loc ales în ochii lumii. Avea darul firesc al respectului și al atenției față de fiecare om, fără diferențe și umbre de întâietate. Această așezare izvora, fără îndoială, și din educația sa preoțească sănătoasă, primită în casa părintească și păstrată cu fidelitate.

Făcea parte dintr‑o generație care cunoscuse numeroși monahi și monahii înainte de Decretul 410 din anul 1959, acel moment dureros care a lovit adânc viața monahală din România. Astfel, mulți dintre stareții și starețele cunoscute ale Moldovei, ba chiar și unii episcopi ai vremii, îi fuseseră colegi sau apropiați. Așa aveam să înțeleg și legătura sa sufletească cu bunul și neuitatul stareț și exarh de la Mănăstirea Cetățuia, arhimandritul Mitrofan Băltuță, ori cu marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, arhimandritul Partenie Apetrei, precum și cu întreaga pleiadă de stareți și slujitori ai Moldovei din acea vreme. De asemenea, a păstrat legături de prețuire cu unii episcopi care studiaseră în aceeași perioadă cu dânsul.

Între profesorii săi s‑a aflat și viitorul Mitropolit al Moldovei și Patriarh al României Iustin Moisescu, personalitate de mare cultură și rigoare academică.

Părintele Florin Bucescu păstra numeroase amintiri din anii studenției, evocând întâmplări de o uimitoare exactitate și frumusețe. Își amintea chipuri, nume, gesturi și momente care păreau neșterse din memoria sa vorbind cu aleasă recunoștință despre marii profesori ai acelei perioade. Între aceștia se afla și Nicolae Lungu, apreciatul compozitor și dirijor care a condus vreme îndelungată Corala Patriarhiei Române, ansamblu care astăzi îi poartă numele.

Părintele Florin Bucescu a rămas legat în chip tainic și profund de Bucovina, chiar dacă localitatea sa natală nu se mai afla, după schimbările istorice, în granițele statului român. O parte dintre locuitorii acelor ținuturi s‑au strămutat dincoace de frontieră, păstrând cu grijă memoria, tradițiile și sufletul locului de odinioară. Părintele Florin Bucescu purta în sine această moștenire bucovineană, luminoasă și statornică, asemenea unei candele nestinse.

Părintele Florin Bucescu a păstrat aproape neștirbită frumusețea unei autentice educații preoțești. A fost unul dintre acei fii de preoți pe care i‑am întâlnit și cărora nu am avut niciodată ce să le reproșez. Din viața sa desprindem buna creștere, respectul, măsura, delicatețea și seriozitatea unei lumi care astăzi pare tot mai rară. După perioada petrecută împreună la Facultatea de Teologie din Iași, părintele profesor a rămas mulți ani îndrumător al elevilor seminarului teologic nou‑înființat în capitala Moldovei și, în același timp, profesor la Facultatea de Arte din Iași, continuând să formeze generații întregi prin cultură, credință și exemplu personal.

A avut legături de adâncă prietenie și prețuire cu numeroși colegi și colaboratori din instituțiile în care a slujit și a format generații. Îmi amintesc, în chip deosebit, de frumoasa apropiere sufletească ce l‑a unit cu profesorul Viorel Munteanu, fost rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, personalitate marcantă a vieții muzicale și academice românești. Împreună au contribuit la acordarea titlului de doctor honoris causa Mitropolitului Moldovei de atunci, Daniel, într‑un moment care a unit în chip armonios lumea teologiei, a artei și a culturii academice. La festivitatea dedicată acestui eveniment, Mitropolitul Moldovei a rostit o amplă evocare a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, arătând profunzimea legăturii dintre artă, spiritualitate și vocația înălțării omului către frumusețea cea nepieritoare. Pentru cei prezenți, acea întâlnire a rămas nu doar un eveniment academic solemn, ci și o mărturie despre felul în care cultura autentică poate deveni spațiu al comuniunii și al luminii.

Realizările academice ale părintelui Florin Bucescu au fost numeroase și deosebit de importante pentru viața muzicală și teologică a Moldovei. Corul pe care l‑a format la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, participarea sa la numeroase concursuri, simpozioane și manifestări culturale, precum și felul său de a fi, nobil și discret, l‑au făcut iubit și apreciat deopotrivă de studenți, colegi și oameni ai Bisericii. Cercetările, studiile și lucrările sale academice, adunate cu răbdare de‑a lungul anilor, precum și dorința sa statornică de a întemeia o adevărată arhivă a muzicii din Moldova, l‑au așezat nu doar între marii profesori ai generației sale, ci și între creatorii de instituții, de școli și de proiecte culturale durabile.

Spre sfârșitul vieții, părintele Florin Bucescu s‑a bucurat de numeroase semne de recunoștință și apreciere venite din lumea academică, din partea iubitorilor de muzică și a multor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Cei care l‑au cunoscut au văzut în el nu doar un profesor sau un muzicolog de excepție, ci și un om al echilibrului, al blândeții și al fidelității față de valorile autentice.

Împlinirea a nouăzeci de ani de la nașterea părintelui Florin Bucescu reprezintă și un prilej de a ne întoarce cu recunoștință către profesorii de altădată, către oamenii care au iubit muzica și au înțeles‑o ca pe o cale de înnobilare a sufletului, către cei care au slujit cu râvnă Sfântul Altar și au păstrat nealterată frumusețea unei rânduieli întemeiate pe credință, cultură și bună‑cuviință.

În vâltoarea grăbită a veacului de acum, când multe dintre lucrurile esențiale riscă să fie uitate, chipuri precum cel al părintelui Florin Bucescu ne amintesc că adevărata valoare se clădește în timp, prin răbdare, discreție, smerenie, jertfă și statornicie.

Viața sa rămâne asemenea unei cântări line și luminoase, care continuă să răsune peste ani, în amintirea celor care au avut bucuria de a‑l asculta, de a‑l vedea slujind sau de a‑i fi aproape.