Despre metodă

Data: 18 August 2014

Mulţi socotesc că viaţa duhovnicească se trăieşte la întâmplare. Că poţi începe citind orice, apucându-te să te rogi oricând, oricum. Cei ce cred asta nu vor înainta nicicum în cunoaşterea tainelor dumnezeieşti, nu vor ajunge la o iscusinţă duhovnicească.

Pentru a avea rezultatele aşteptate, e nevoie ca în viaţa noastră zilnică să existe un minim program, o metodă care să ne organizeze comportamentul, priorităţile. Astăzi vom vorbi despre aceste termen, despre „metodă“. Cuvântul se trage din limba greacă şi reprezintă modalitatea, calea, sistemul pe care îl urmăm pentru a realiza ceva. Verbul de unde provine, „metodevo“, înseamnă „merg împreună cu cineva, călătoresc cu cineva“; în cazul urcuşului duhovnicesc, cu Însuşi Dumnezeu pe Care Îl urmez, Îl urmăresc.

Omul care nu poate să-l simtă pe cel împreună-om cu el, să îl bucure, să îl urmeze, să meargă împreună cu el, cel nesociabil, cel lipsit de ipostas social, însinguratul, nu omul însingurării duhovniceşti, ci sufleteşti, este cel lipsit de metodă. El acţionează autonom, la întâmplare. De aceea rezultatele lui sunt unele precare, nedurabile. Dimpotrivă, are spor şi eficienţă, adică munceşte metodic cel care conlucrează cu Duhul lui Dumnezeu, când se face părtaş vieţii lui Dumnezeu, pricinuitorul vieţii noastre. Împreună-lucrarea, împreună-mergerea, unirea omului cu Dumnezeu fac imposibile greşelile şi inevitabile bunele rezultate. (Preluare din volumul „Tâlcuiri la Filocalie. Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie“, arhim. Emilianos Simonopetritul, Editura „Sfântul Nectarie“, 2008)