Despre „năluci” în învățătura ortodoxă

Frica de morți este de multe ori mai puternică decât frica de moarte. Dar este oare aceasta justificată? Cei morți se pot arăta nouă, există „fantome”? Cel mai cunoscut răspuns al Bisericii este acela că nu există „fantome”, ci demoni care iau înfățișarea celor adormiți, pentru a înfricoșa sau a amăgi pe cineva. Un alt răspuns, care vine în completarea celui de mai sus, ni-l oferă Sfântul Grigorie de Nyssa, arătând că cei foarte atașați de trup rămân încă legați de lumea aceasta o perioadă.

„Dacă cineva își formează o minte cu totul trupească, punându-și toată pornirea și lucrarea sufletului în slujirea dorințelor trupești, un astfel de om nici după ce a ieșit din trup nu se desparte cu totul de patimile trupești”, spunea Sfântul Grigorie de Nyssa („Dialogul despre suflet și înviere”, în Scrieri exegetice, dogmatico-polemice și morale, Colecția PSB, vol. 30, Editura IBMBOR, Bucu­rești, 1998, p. 378).

Sfântul explică în continuare aparițiile nălucilor sau a „fantomelor”: „Cu aceasta se potrivește și părerea celor spuse de unii, că în jurul mormintelor se arată adesea, ca niște umbre, nălucile celor adormiți. Dacă aceasta este adevărat, atunci se do­vedește că unele suflete sunt foarte alipite de viața trupească, alipire care trece, în cazul acesta, dincolo de marginile firești, și aceasta fiind­că sufletul n-a putut să iasă din trup și să zboare din el curat și fără materie, nici să îngăduie chipului său să se transforme cu totul într-unul nevăzut, ci ză­bo­vește încă în forma trupului, chiar și după ce forma s-a destrămat și, deși el a ieșit din trup, cutreieră cu dor locurile în care se află materia trupului și se întoarce mereu la ele” (Op. cit., p. 379) .

Apariții autentice ale celor adormiți

Cu privire la durata de care dispun aceste suflete împătimite pentru a bântui locurile și pe cei rămași, Sfântul Grigorie nu se pronunță, dar atestă posibilitatea ca duhurile celor adormiți să se poată arăta și manifesta. Despre cât timp le este îngăduit uneori sufletelor ca să umble și să se arate în lumea celor vii, vorbește clar Sfântul Macarie cel Mare: „În cele două zile (de după moarte) i se permite sufletului, însoțit de îngeri, să meargă unde dorește pe pământ. Sufletul iubitor de trup se duce când la casa de care s-a despărțit, când la mormânt, unde a fost pus trupul; așa petrece el cele două zile, căutând, precum pasărea, cuibul ei. Sufletul cel virtuos însă se duce la locurile unde avea obiceiul să săvârșească dreptatea. A treia zi, tot sufletul creștin se înalță la ceruri pentru a se închina Dumnezeului tuturor și pentru a imita învierea din morți - cea de a treia zi - a lui Hristos, Dumnezeul tuturor” („Omi­lii duhov­nicești”, în Scrieri, Colecția PSB, Editura IBMBOR, București, 1992, p. 69).

Așadar, cel mult două zile de la deces sufletul mai rămâne pe pământ și este posibil să se manifeste cumva. Aceste două zile, după numărătoarea omenească, nu sunt însă bătute în cuie, iar arătări adevărate ale celor morți pot fi îngăduite de Dumnezeu și mai târziu. Părintele Serafim Rose a adus lămuriri acestor ches­tiuni, arătând că „descrierea primelor două zile (ca și cea a următoarelor) nu este nicidecum o dogmă; ea este un «model» ce în­fățișează cea mai comună desfă­șurare a experiențelor trăite de suflet după moarte. Multe cazuri, atât din scrierile ortodoxe, cât și din relatările experiențelor contemporane, în care cei morți li s-au arătat pentru câteva clipe celor vii, în prima sau a doua zi după moarte (uneori în vis), sunt dovezi ale adevărului că sufletul chiar rămâne aproape de pământ pentru o scurtă perioadă” (Sufletul după moarte: experiențe contemporane «de după moarte» în lumina învățăturii ortodoxe, Editura Sophia, București, 2015, p. 216).

Părintele Serafim concluzionează că uneori pot exista apa­riții autentice ale celor morți și după două zile, din îngăduința lui Dum­nezeu, pentru „un scop anume hotărât de Dumnezeu, iar nu după voia omului” (Op. cit., nota 1, p. 2016). Aceștia se arată ca să poată cere ajutorul celor vii și să se săvârșească pentru ei Sfinte Liturghii, slujbe de iertare a păcatelor și milostenii sau pentru a descoperi celor vii câte o învă­țătură folositoare de­spre viața de dincolo. Altminteri, „este to­tuși adevărat că aceste arătări sunt foarte rare și cele mai multe arătări ale morților (...) sunt lucrarea demonilor, care se prefac a fi oameni morți” (Op. cit., p. 253).

Duhurile nu dispun de libertate

Pot exista așadar anumite manifestări și arătări ale celor ador­miți, pe care popular le numim „fantome” sau „năluci”. Acestea se petrec însă numai cu îngă­duința lui Dumnezeu, duhurile nu dispun de libertatea de a se manifesta în lumea celor vii după bunul lor plac. Sunt însă și arătări înșe­lătoare, când demonii împrumută chipul unor cunoscuți ai noștri, în scopuri înfricoșătoare și pentru a ne amăgi cu învă­țături și credințe greșite. Așa ajung unii să profaneze trupurile celor morți, înfigându-le câte un piron în inimă sau tăindu-le capul, pentru a nu se transforma în vampiri, vârcolaci, strigoi, moroi etc. Biserica ne povățuiește să stăm departe de astfel de practici, care sunt un mare păcat. Trupurile celor morți se transformă în pământ, nu în alte ființe care să facă rău celor vii.

În „Exorcismul al doilea” din „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare” este pomenit demonul care poate să ia, printre altele, chip de om: „Teme-te, fugi (...) diavole necurate și spurcate (...) de te arăți (...) ca șarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca bărbat, ori ca femeie (subl. n.), ori ca târâtoare, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea...” (Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucu­rești, 2013, p. 382).

Unul dintre motivele arătării acestui „duh al nălucirii” este „să vatăme și să schimbe mintea omenească” („Molitvele Sfântului Ioan Gură de Aur”, în Molitfelnic, ed. cit., p. 392), adică să ne îmbolnăvim și să nu mai fim buni de nimic, ori chiar să ne provoace moartea printr-o frică peste măsură. Cei care pătimesc de aceste frici, care persistă, pot cere preoților să le citească molitfele amintite, cu pregătirea și îndrumarea de post și rugăciune corespunzătoare.

Și pentru a fi păziți de astfel de ispite, întotdeauna când ni se pare că am văzut o „fantomă” sau duh, ori că această arătare ne-a comunicat un mesaj, să mergem să ne spovedim la părintele duhov­nic și să îi cerem sfatul. În niciun caz să nu vorbim cu morții sau cu aceste năluciri, și nicidecum să nu îi invocăm prin practici anume de magie sau necro­man­ție. Să nu ne încredem în noi înșine, iar pentru duhul smereniei noastre vom fi feriți de orice amăgire. Să ne temem mai degrabă de moarte și de răspunsul pe care va trebui să îl prezentăm înaintea Domnului pentru viața noastră, și atunci nu ne vom mai teme de morți. Dimpotrivă, ne vom ruga pentru cei morți, acoperindu-i cu roua lacrimilor noastre și mare milă.