Dezbatere despre vecinătăți, în contextul războiului din Ucraina

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc, la inițiativa Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române, filiala Iași, a Romanian Young Academy - Universitatea din București și a Asociației de Relații Internaționale „Est-Democrația”, dezbaterea „România. Periferii-granițe-vecinătăți”, provocatoare și generatoare de reflecție, mai ales în situația actuală din Ucraina, stat cu care România are o graniță de aproape 650 de kilometri. Invitații manifestării au fost trei dintre cei mai buni cunoscători români ai spațiului estic, ai zonelor de graniță și ai relațiilor bilaterale româno-ucrainene. 

Tema propusă spre dezbatere, foarte actuală după agresiunea rusă în Ucraina, a invitat la abordări multiple, tocmai în ideea de a înțelege mai bine din perspectivă istorică și din perspectivă antropologică zonele de frontieră, dar și legăturile diplomatice, culturale economice, politice ale României cu vecinătățile nord-estice. Cum sunt definite zonele de frontieră și ce importanță au pentru comunitate și pentru stat? În ce măsură prezintă aceste zone interes academic, în sensul potențialului de cercetare pe care îl conferă? Care este interesul centrului față de zonele de graniță? Sunt doar câteva dintre subiectele pe care invitații au încercat să le lămurească, în cadrul întâlnirii moderate de cercetătorul Alexandru D. Aioanei, de la Insti­tutul de Istorie din Iași.

Conf. univ. dr. Romanița Constantinescu, pro­fesor la Universitatea din București, în prezent lector de literatură română la Universitatea din Heidelberg (Germania), autoarea primului studiu din spațiul românesc dedicat zonelor de frontieră (Pași pe graniță, Polirom, 2009) a vorbit despre rolul și rostul marginii, dar și despre relația dintre centru și margine în Uniunea Europeană (UE). Aceasta a subliniat faptul că ar trebui să ne preocupe mai mult granița „ca proiect de locuire”, că „lumea este mai mare decât patria” și că, în esență, reașezarea unui teritoriu în lume e continuă, chiar și atunci când granițele nu se schimbă. „Granițele nu sunt niște linii, ci niște vectori. Noi le-am investit cu putere. Nu schimbarea granițelor e cheia viitorului, ci schimbarea naturii granițelor, transformarea acestora în granițe-vectori spre o lume comună”. Cu alte cuvinte, orice teritoriu trebuie să capete „un parcurs” și nu „un destin orb”, pentru a nu rămâne „prizonierii geografiei”. Romanița Constantinescu a invocat, în acest sens, exemplele Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova, care fac astfel de exerciții de „rescalare pe hartă”, de a se reașeza într-o altă configurație și de a accede la spațiul UE. O strategie contrară este vizibilă în statele care mizează pe teritorii, cum este și Federația Rusă, în care, „în ciuda întinderii enorme, există o teamă de gol”, dată tocmai de lipsa conturării unui parcurs.

În opinia Romaniței Constantinescu, UE este un „proiect de teritorialitate foarte deschisă”, iar frontiera sa nu e niciodată un spațiu fragilizat, cum este, spre exemplu, frontiera teritoriului rus, ca margine a unui spațiu organic. Pericolul fragilizării vine, însă, din interiorul fiecărui stat. „România trebuie să aibă grijă la etanșeizarea spațiilor - să nu ne închidem, să nu excludem, să nu ne exaltăm apartenența, pentru că toate aceste tendințe dovedesc adevărata mărginire; asta ne face o margine. Este capcana în care, după părerea mea, a căzut Ungaria în acest moment”, a subliniat Romanița Constantinescu.

„Frica de Rusia”, realitate sau doar o marotă?

Istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a încercat să răspundă întrebării dacă „frica de Rusia” poate constitui o justificare pentru lipsa de interes a dezvoltării zonei de nord-est a României. Acesta a explicat care este specificul granițelor în interiorul lumii sovietice și post­sovietice, delimitând un „permanent joc între conflict și colaborare” - granița internă a lumii postsovietice este „predispusă, teoretic, cultural, civilizațional, către un exercițiu al colaborării”, pe când granița externă a lumii postsovietice este „predispusă la un raport conflictual față de vecini”. „României îi lipsește capacitatea instituțională de a transmite societății civile, economiei private o parte dintre obiectivele politice ale statului, cum se întâmplă în Polonia cu mare succes. De aici și această percepție, destul de contondentă în opinia mea, atunci când treci granițele în aceste țări din România - că asiști la trecerea unei granițe politice, foarte apropiate ca spirit de Războiul Rece. Administrarea periferiilor în termeni economici, în termenii infrastructurii, în termenii instituțiilor culturale este un reflex al unei politici naționale gândite în cele mai mici detalii. Or, acest lucru îi lipsește în mod tradițional României, nu de după 1989, ci de pe la mijlocul anilor ‘70”, a sub­liniat Cosmin Popa. 

Societatea civilă, mai activă decât statul în relațiile cu Ucraina

Despre starea actuală și efectele relațiilor bilaterale între România și Ucraina, țări cu frontieră comună, a vorbit Angela Grămadă, cercetător în cadrul think-tank-ului Experts for Security and Global Affairs Association. Aceasta a atras atenția că până la alipirea Crimeei de către Rusia, în 2014, subiectul Ucraina a lipsit din presa din România, dar că după acest moment presa și societatea civilă au făcut mai mult decât autoritățile pentru relațiile dintre cele două state. „Deși nu are un parteneriat strategic cu Ucraina, România susține parcursul european al acestei țări, dar atunci când vine vorba de acțiuni concrete este destul de timidă, chiar dacă are potențial să transfere experiențe, bune practici, să vină cu anumite soluții. Din 2014 până acum România s-a limitat doar să aplice mecanismele din cadrul NATO - susți­nerea Ucrainei să-și apere spațiul informațional, proiecte de infrastructură, dar prea puține, susținere discursivă, îmbunătățirea managementului în Garda Națională a Ucrainei. Însă animozitățile care au existat în trecut și faptul că nu am calculat foarte bine oportunitățile care ar putea apărea din avansarea unui dialog bilateral cu Ucraina au prejudiciat nu doar interesele locuitorilor din vecinătatea acestei țări, ci și ale noastre, ca stat capabil să aibă un cu­vânt important de spus în regiune”, a menționat Angela Grămadă.

Războiul ruso-ucrainean va schimba mentalități

Conflictul în desfă­șurare azi, în Ucraina, va genera, cu siguranță „răsturnări de mentalitate” în zona Europei de Est, consideră istoricul Cosmin Popa. Iar relația României cu vecinătățile, în special cu Ucraina, țară cu care avem o frontieră foarte întinsă, ar trebui, în opinia Angelei Grămadă, „să avanseze într-o direcție în care ambele părți să aibă de beneficiat”. În ce privește dezvoltarea zonelor de graniță, procesul poate fi stimulat cu ajutorul studiilor dedicate frontierei, care, așa cum spunea Romanița Constantinescu, nu au rolul de a sensibiliza politicul cu privire la aceste zone defavorizate, ci de a studia miturile  marginii și de a le rescrie, „făcându-le interesante”, așa încât să poată „capacita politicile de dezvoltare a marginii”.