Diagnosticul în rectocolita ulcero-hemoragică

Rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH) este o boală inflamatorie cronică a tractului gastrointestinal, cu evoluţie variabilă, asociată cu scăderea calităţii vieţii pacienţilor. Simptomele de debut sunt insidioase şi nespecifice, motiv pentru care prezentarea pacientului la medic este în general tardivă.

Primele semne care ar trebui să îngrijoreze şi să determine prezentarea de urgenţă la medic, precum şi efectuarea unor investigaţii medicale amănunţite sunt episoadele de diaree cu sânge, durerile abdominale, incontinenţa, diareea nocturnă. Creşterea numărului de trombocite şi leucocite, creşterea VSH, anemia, febra, durerile abdominale şi scăderea ponderală sunt semne la fel de alarmante, care obligă vizita la medicul gastroenterolog. După gradul de severitate, boala se poate clasifica în forme uşoare, moderate şi severe. Investigaţia imagistică recomandată este colonoscopia. Totuşi, se recomandă prudenţă în folosirea acesteia fără un examen clinic şi paraclinic complet, deoarece, în cazul formelor severe, această explorare este absolut contraindicată. Administrarea de Fortrans (în vederea pregătirii colonului pentru această explorare) poate determina evoluţia spre o formă fulminantă de rectocolită, cu apariţia megacolonului toxic şi posibilitatea evoluţiei spre perforaţie, peritonită. Megacolonul toxic (dilatarea non obstructivă a colonului peste 6 cm la radiografia abdominală simplă, asociată cu toxicitate sistemică), obligă medicul clinician la un tratament agresiv şi stabilirea oportunităţii colectomiei în timp util. Înainte de apariţia corticoizilor, în anii â30, mortalitatea la primul puseu de colită ulcero-hemoragică era de 75%. În prezent, arsenalul terapeutic este vast, iar pacienţii cu această boală pot duce o viaţă cvasinormală, cu un regim de viaţă echilibrat, o dietă adaptată bolii şi o bună complianţă la tratament. Regimul igienico-dietetic este important şi vizează cruţarea, pe cât posibil, a colonului de agresiune fizică, termică sau chimică. Pe lângă corticosteroizi, aminosalicilaţii, imunosupresoarele şi terapia biologică constituie alternative de tratament. În tratamentul formelor uşoare se administrează aminosalicilaţi (Mesalazină), cu sau fără corticoizi, formele moderate sunt tratate de primă intenţie cu Mesalazină, iar când simptomele nu dispar după 10-14 zile de tratament se administrează corticoizi sistemic. În formele severe şi fulminante se impune internarea în spital şi tratament intensiv. * dr. Ramona Morariu este medic specialist radiolog, Centrul Medical "Providenţa"