Dicţionar medical

- lizozim: enzimă cu proprietăţi bactericide, ce are rol important în imunitatea mucoaselor, fiind conţinută în secreţiile organismului (lacrimi, salivă, mucus);

- lobotomie: incizie chirurgicală a unui lob (a unei părţi) a unui organ intern. De cele mai multe ori, termenul lobotomie se aplică operaţiei chirurgicale care constă în secţionarea, în encefal, a unei părţi din fibrele nervoase care leagă lobul prefrontal (sediul ideaţiei - formarea şi înlănţuirea ideilor) cu restul creierului. Această intervenţie se practică pe subiecţii atinşi de anxietate paroxistică cronică, de obsesii grave, şi asupra bolnavilor în stare de suferinţă morală permanentă, care au încercat de mai multe ori să se sinucidă. Lobotomia a suscitat numeroase rezerve, din cauza extinderii abuzive a practicării sale şi din cauza sărăcirii afective a subiectului lobotomizat; - Lobstein (boala): această boală este ereditară, caracterizată printr-o fragilitate a oaselor. Boala este o formă de osteogeneză imperfectă, adică ţesutul osos este în acest caz de o calitate proastă din cauza unei anomalii de structură a colagenului. Se manifestă în mod obişnuit prin fracturi care apar chiar de la primii paşi, dar există şi forme cu exprimare mai tardivă. Această afecţiune se traduce printr-o coloraţie albăstruie a albului ochiului şi prin surditate. Tratamentul, dificil, constă în redresarea chirurgicală a oaselor deformate. Sinonime: boala oaselor de sticlă, fragilitate osoasă congenitală; - locomotor (aparat): totalitate a tuturor organelor care permit deplasarea individului. Aparatul locomotor cuprinde oasele şi articulaţiile membrelor şi coloana vertebrală, precum şi ligamentele, muşchii şi tendoanele care le leagă unele de altele sau le acţionează. Locomoţia, care este o funcţie complexă, face să intervină, în afara acestor organe, organele senzoriale (ochi, ureche) şi receptorii senzitivi (organe microscopice), care culeg informaţiile privind mediul şi poziţia ansamblului corpului, precum şi cele despre tensiunea muşchilor. Sistemul nervos intervine şi el: analizează aceste informaţii şi transmite ordinele către muşchi, care pun oasele şi articulaţiile în mişcare datorită contracţiilor lor succesive şi coordonate; - logofobie: teama de a rosti cuvinte care pot fi mai dificil de pronunţat; - logonevroza: tulburare de limbaj de natură nevrotică; - logoped: specialist care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul tulburărilor de vorbire; - logoree: tulburare de limbaj caracterizată printr-un flux abundent de cuvinte debitate rapid, pe durate lungi. Logoreea este un semn deosebit de caracteristic al unei tulburări psihice. Bolnavul sare de la o idee la alta, multiplică jocurile de cuvinte. Atenţia sa se risipeşte sub acţiunea solicitărilor exterioare, făcând imposibilă gândirea şi sinteza. Pot fi asociate elemente delirante. O logoree se observă, de asemenea, şi în cursul afaziei lui Wernicke, afecţiune neurologică a cortexului unei emisfere cerebrale, care se traduce prin pierderea capacităţii de înţelegere a limbajului şi a sensului cuvintelor. În acest caz, bolnavul deformează cuvintele, foloseşte un cuvânt în locul altuia. Uneori, limbajul se transformă într-un jargon totalmente de neînţeles pentru ceilalţi, fără ca bolnavul să-şi dea seama de aceasta.