Din minunile bioingineriei

Vă mai aduceţi aminte cum s-a ajuns la descoperirea penicilinei? Într-o zi, un doctor englez, Alexander Fleming, a observat că microbii pe care îi cultivă în laborator au fost omorâţi de către mucegaiul care îi contaminase culturile. Plecând de la această observaţie, un deceniu mai târziu, omenirea beneficia de substanţa extrasă din acel mucegai - penicilina.

Pornindu-se de la acest tip de descoperire, în deceniile următoare, biologii au încercat să folosească microbii şi bacteriile pentru a-i determina să realizeze substanţe folositoare omului. Ei au aplicat principiile inginereşti la sistemele biologice, cu precădere în domeniul cercetărilor genetice. În felul acesta s-a născut ingineria genetică, ca o parte a unui ram nou al biologiei, numit biologia sintezelor. Iniţiatorul acestei noi direcţii în ştiinţă este Jay Keasling, un inginer chimist din California. Într-o primă etapă, acesta şi-a propus să vină în ajutorul bolnavilor de malarie, o boală care omoară mai mult de un milion de oameni în fiecare an, în majoritate sugari şi copii, din cele mai sărace regiuni ale lumii. Singura substanţă care poate vindeca această boală într-o proporţie de 90% este artemisinina, care se extrage dintr-o plantă numită Artemisia annua, care creşte în China, dar poate fi întâlnită şi în Australia, Franţa, România, Bulgaria şi SUA. De fapt, planta a fost utilizată în China pentru tratamentul malariei de mai bine de un mileniu. Extragerea artemisininei din plantă este greoaie şi foarte scumpă. Din această cauză, peste trei milioane bolnavi de malarie îşi aşteaptă moartea, deoarece nu pot avea acces la această substanţă. Iată că, prin manipulări genetice, Jay Keasling şi echipa sa au inserat unele gene ale plantei în celulele drojdiei de bere şi au reuşit să determine aceste celule să transforme zahărul în artemisinină. Astfel, plasând această drojdie modificată într-o soluţie de glucoză, se pot produce cantităţi importante din preţioasa substanţă, la costuri cu mult mai mici decât cere extragerea ei din plantă. Pentru a se asigura că toţi bolnavii vor avea acces la acest medicament, inventatorul metodei a negociat cu autorităţile şi cu industria farmaceutică pentru ca substanţa să fie fabricată până în 2010 şi să fie comercializată la preţul de producţie, fără a se realiza profituri. Acest fapt este o premieră, deoarece, până acum, autorii îşi apărau invenţiile prin patente vandabile, iar companiile farmaceutice urmăreau în primul rând profitul şi apoi bunăstarea pacientului, Mai mult, autorul a obţinut recent o finanţare consistentă din partea Guvernului american şi a unor companii private, pentru a găsi un înlocuitor convenabil pentru combustibilii auto, aceasta deoarece încercarea de a obţine un combustibil realizat din alcoolul extras din porumb nu se dovedeşte o soluţie viabilă pe termen lung fiindcă fertilizarea şi irigarea porumbului este foarte costisitoare. De aceea, inventatorul mai sus menţionat încearcă acum să găsească o metodă biologică prin care să transforme celuloza într-un biocombustibil. Dacă ţinem seama că celuloza se găseşte în toate plantele de pe această planetă, ea ar putea deveni o sursă ideală de combustibil. Succesul acestei încercări ar face ca nu numai plantele, dar chiar şi hârtia uzată să fie transformată în energie. În acest caz, pentru noi, cei care ne uităm cu groază la preţurile din benzinării, reuşita acestor cercetări ar fi o adevărată minune, dacă produsul obţinut ar fi comercializat la preţuri decente.