Din trecutul primilor ctitori ai Schitului Vovidenia, familia de boieri Gosan

Ca orice ctitorie, Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț are pagini de istorie ce așteaptă a fi repuse în lumină: una dintre ele se leagă de familia Gosăneștilor, care a ridicat aici, în Poiana liniștii, primul locaș de cult atestat documentar pe la începutul secolului al XVII-lea. Pisania veche a bisericii de astăzi a schitului menționează că la Vovidenia, până la biserica actuală, au mai existat cel puțin trei: pe una, aflată sub ocrotirea Sfântului Spiridon, a construit-o banul Atanasie Gosan; continuând tradiția înain­tașilor săi, el a arătat dragoste pentru smeritul schit numit cândva Spirea, de la hramul așezării, sau Slătiorul, de la pârâul cu apă sărată și sulfuroasă „născut” din izvorul cunoscut în zonă drept Puturosul sau Izvorul tămăduirii, grație proprietăților curative ale apei sale.

Deși primele dovezi scrise despre Schitul Vovidenia datează de la începutul secolului al XVIII-lea, totuși, tradiția vorbește despre viața monahală de aici încă din veacul al XVI-lea; informaţia, preluată de scriitorul Mihail Sadoveanu, o regăsim în paginile cunoscutului roman Frații Jderi. O veche istorie locală glăsuiește că Maica Domnului a încredințat spre pază și ocrotire câtorva monahi nemțeni, evlavioși și cinstitori de Dumnezeu, un izvor cu apă tămăduitoare, aflat nu departe de actuala așezare monahală; aici venea însuși Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt să folosească apa binefăcătoare pentru a-și obloji rana de la picior, dobândită în anul 1462, în lupta de la Chilia, pe când încerca să readucă cetatea de la gurile Dunării în stăpânirea Țării Moldovei.

Păzitorii neprețuitului dar primit de la Împărăteasa cerului au ridicat în tihnita poiană din preajmă un mic așezământ monahal ce se cuvenea să aibă și o biserică; cel hotărnicit a o ctitori a fost banul de vistierie Ursu Gosan, frate cu Nicolae Postelnicul și cu preotul zugrav Ursu, care a pictat icoanele din catapeteasma bisericii din Oprișeni, județul Iași.

Ursu Gosan se căsătorise cu Anastasia, fata lui Panaite Pârcălabul, având împreună cu ea patru copii: Hurmuzaghi, Maria, Atanasie și Ilinca. Om înstărit, pe lângă slujba la vistierie, se ocupa cu diverse tranzacții funciare ori imobiliare, activitate în urma căreia și-a sporit averea în chip cinstit, din moment ce domnitorul de atunci al Moldovei, Grigore Ghica, îi dădea „uric de întăritură, neclătit”.

De altfel, opisurile vremii arată generozitatea lui Ursu Gosan Vornicul față de copiii săi, prin rânduirea, la căsătoria acestora, a unor dote (zestre) considerabile. De ace­eași dărnicie s-au bucurat și monahii din mica obște închegată în proximitatea Mănăstirii Neamț: însemnările rămase vorbesc despre construirea unei biserici din lemn, cu hramul Sfântului Spiridon, având drept ctitori familia Gosă­neștilor. Vlădicul Narcis Cre­țu­lescu, bun cu­noscător al istoriei lavrei nem­țene și a schiturilor sale, în cartea Inscripțiile de la Mănăstirea Neamț, adaugă următorul amănunt: „vechii Gosănești au înzestrat schitul Slătiorul cu moșia Mărăței din Piatra Neamț”.

Din respect pentru dania părintelui său, Atanasie Gosan, pe la 1758, a continuat să poarte de grijă smeritului schit, devenit între timp Vovidenia, prin grija și rectitoria lui de către Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului, cel care își începuse viața călugărească, în primii ani ai secolului al XVIII-lea, la Schitul Slătiorul sau Spirea. Ajuns după ceva vreme egumen al schitului, stareț al Mănăstirii Neamț, apoi, din 1747, episcop la Roman, Ioanichie nu putea să uite locul devenirii sale călugărești. De aceea l-a reînnoit prin zidirea unei biserici, a câtorva chilii și dependințe, schimbându-i chiar denumirea, după noul hram.

Este interesant de reținut că noul ctitor acceptă ca, nu mult după sfințirea locașului închinat „Intrării în biserică a Maicii Domnului”, popular Vovidenie sau Ovidenie, banul Atanasie Gosan, fiul lui Ursu Gosan, să ridice, la rân­du-i, o altă biserică la schit, probabil în amintirea ctitoriei vechi a Gosă­neștilor, clădită de banul Ursu sau poate chiar de vreunii strămoși ai vestitei familii boierești, locaș ce va păstra hramul Sfântului Spiridon. (va urma)