Disciplina dragostei
De la avva Silvan, un călugăr născut în Palestina, care a viețuit la Sketis, a rămas o lecție ascetică importantă: „Odată, avva Silvan s-a dus împreună cu ucenicul său, Zaharia, la o mănăstire și frații de acolo i-au îndemnat să guste ceva înainte de plecare. După ce au ieșit, ucenicul a găsit niște apă în drum și a vrut să bea, dar bătrânul îi zice: Zaharia, astăzi este zi de post. El întreabă: Dar n-am mâncat, avva? Bătrânul îi răspunde: «Ce-am mâncat era din dragoste, dar noi, acum, ținem postul nostru»”.
Această scenă decupată din viața părinților deșertului, din trăirea comună a bătrânului Silvan și a ucenicului său Zaharia, este ilustrativă pentru dinamica interioară a asceților și pentru că ne arată felul în care se raportau unii la ceilalți. Vedem aici cât sunt de importante ospitalitatea și dragostea, care ni se descoperă în ambele sensuri. Pe de o parte, este ospitalitatea fraților din mănăstire, care sunt vizitați de cei doi eremiți, Silvan și Zaharia, iar pe de altă parte, vedem răspunsul plin de delicatețe la primirea făcută. Vizitatorii renunță puțin la postul lor, pentru a nu-i leza pe cei care i-au primit cu generozitate.
Mai important însă este un alt gând, subtil, care se poate desprinde de aici. Încălcarea postului în anumite condiții care pot fi întemeiate nu poate constitui o justificare pentru abandonarea disciplinei. Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă să încalci postul ca să nu rănești ospitalitatea cuiva, deîndată ce revii la ale tale, vei continua să menții disciplina, ca și cum nici o abatere nu ar fi existat. Și, tot în aceeași logică, se poate întâmpla ca, după ce am căzut în anumite păcate, să renunțăm la luptă, cel puțin până la spovedania care ne oferă un start „de la zero”. Acest gând este înșelător, pentru că disciplina ascetică ar fi bine să continue nealterată de orice fel de cădere sau ezitare.
Pornind de la povestirea din viața avvei Silvan, putem să mai facem câteva distincții relevante pentru viața duhovnicească. Este vorba despre deosebirea dintre necesitate și alegere, pe de o parte, iar pe de altă parte, diferența dintre tipurile de necesitate. La mănăstire avva Silvan și ucenicul său își întrerup postul din necesitate. Dar nu este vorba despre o necesitate biologică, fizică, materială. Nu este nici măcar o necesitate socială, ci una care decurge din dragoste. Dragostea are o asemenea putere în acești călugări, încât manifestarea ei înțeleaptă este o necesitate. Când însă necesitatea dispare, rămâne alegerea. Iar alegerea lor este ascultarea. Avva Silvan ascultă de regula postului, iar ucenicul ascultă de bătrânul său. În felul acesta pacea rămâne netulburată și asceții viețuiesc neîncetat în atmosfera harului lui Dumnezeu.