Dispute ştiinţifice şi isihasm

În jurul anului 1325, monahul Varlaam vine din Calabria în Bizanţ. Îsi începe căutările filosofice în regiunea Epirului. Se spune că monahul dorea să-l studieze pe Aristotel în original. Trebuie să fi simţit imediat atracţia Tesalonicului. Acesta, după căderea Bizanţului în mâinile francilor, în 1204, a devenit, mai mult decât alte oraşe ale imperiului, un fel de o a doua Atenă, unde, ca nicăieri în altă parte, era o afluenţă masivă de filosofi, retori, literaţi, muzicieni, artişti.

La Tesalonic se putea aşadar deschide o şcoală. Este ceea ce a făcut Varlaam de când a ajuns. A predat tot timpul primei sale şederi la Tesalonic, şedere care se pare că a fost destul de lungă. A dat cursuri de matematică, de geometrie, de muzică şi de astronomie (ceea ce corespundea Quadriviumului universităţilor medievale). Trebuie să fi explicat şi pe Platon şi probabil că începuse deja să comenteze operele lui Dionisie Areopagitul. În 1330 pleacă la Constantinopol, încercând să aprofundeze şi filosofia platonică. De la început, a ştiut să atragă bunăvoinţa marelui domestic, Ioan Cantacuzino, care l-a şi introdus la împărat şi i-a încredinţat interpretarea lui Dionisie Areopagitul. Prietenia acestor personaje şi noul succes dobândit de Varlaam datorită cursurilor sale nu puteau decât să dea aripi înaltei păreri de sine a monahului din Calabria. Popularitatea şi mai ales aroganţa cu care se prezenta atingeau amorul propriu al unui alt personaj important de pe scena filosofică bizantină, Nichifor Gregoras, el însuşi profesor de filosofie la Chora, mănăstirea unde maestrul său, Theodor Metochit, îşi întemeiase şcoala. Acesta i-a încredinţat, de altfel, şi biblioteca, după moartea sa (1332). La sosirea în Constantinopol, Varlaam trebuie să fi simţit la unele personaje din anturajul lui Andronic III, precum şi la tinerii care-i frecventau cursurile, o anumită ostilitate vizavi de Gregoras, prea legat de Metochit şi prea autoritar.

Dispută de dragul disputei?

Varlaam l-a provocat la o dispută, fără să aprecieze importanţa personajului pe care avea să îl înfrunte. În ceea ce priveşte această dispută cu Varlaam, câteva scrisori ulterioare ale lui Gregora, cu toate tergiversările prezente în ele, sunt aproape unica sursă care relatează situaţia la care ne referim. Urmând istorisirea din aceste scrisori, se pare că Gregoras ar fi refuzat la început să discute cu "latinul" Varlaam, şi doar datorită insistenţelor lui Cantacuzino a acceptat. În această dispută, care a avut loc în casa lui Cantacuzino, Varlaam şi-a probat talentul şi formaţia filosofică şi teologică, dar a suferit, după spusele lui Gregoras, un eşec răsunător în astronomie. Gregoras calculase data eclipsei solare din 16 iulie 1330 şi a celei din 30 noiembrie 1331. I-a cerut public lui Varlaam să calculeze data următoarei eclipse. Varlaam nu a fost capabil. Gregoras, într-un gest de condescendenţă dispreţuitoare, i-a acordat un an pentru a face calculul, lăsând să se înţeleagă că nu ar fi capabil. Varlaam a calculat însă cu destulă precizie eclipsele de soare din 1333 şi 1337. Se prea poate ca aceste calcule să fi fost făcute după dispută, pentru a infirma eşecul. Însă faptul că a anunţat aceste eclipse demonstrează că Varlaam era capabil de astfel de calcule, punându-se astfel la adăpost de sarcasmele lui Gregoras.

Mândria multei cunoştinţe

Doi istorici contemporani, Joseph Mogenet şi Anna Tihon, în concluziile ediţiei tratatelor astronomice ale lui Varlaam, precizează: "Varlaam trăi într-o stare de semi-dizgraţie, pe care n-a înghiţit-o bine. S-a răzbunat etalându-şi cunoştinţele reale de astronomie. Cele două tratate ale lui Varlaam, limitate strict la calcule, şi unde notaţiile personale apar foarte puţin în două preambuluri similare, sunt diferite: primul este dedicat unui public nedeterminat, care ar fi putut fi elevii lui Varlaam; al doilea este mult mai elaborat, dovedind cunoştinţe solide în domeniu. Ar fi dificil de crezut că doar hazardul a condus la publicarea calculelor eclipselor din 1333 şi 1337. Este foarte probabil că Varlaam, atins profund, a răspuns provocării lui Nichifor Gregoras, în singurul fel care ar fi putut pune punct unei discuţii sterile".

Contextul disputei isihaste

Prezentarea de mai sus, preluată din studiile lui Juan Nadal Canellas, teolog contemporan, care-şi focalizează cercetarea pe vieţile lui Achindin şi Varlaam de Calabria, are rolul de a ne introduce în atmosfera în care avea să se nască disputa isihastă. Doar un astfel de mediu, efervescent, de altfel, putea provoca tensiuni intelectuale atât de intense, propagate până în mediul monahal. Vom reda aici una dintre primele întrebări adresate Sfântului Grigorie Palama de către monahii care se simţeau copleşiti de faptul că teologia experienţei directe a lui Dumnezeu risca să nu aibă niciun ecou în câmpul de bătălie intelectuală populat de marii învăţaţi ai vremii: "I-am auzit pe unii zicând că trebuie căutată doar înţelepciunea cea din afară, şi că monahii, pentru că nu o posedă, nu pot evita ignoranţa şi părerile greşite; şi chiar dacă am ajunge la nepătimirea cea mai înaltă, nu vom putea dobândi desăvârşirea si sfinţenia dacă nu vom aduna de peste tot ştiinţa şi mai ales ştiinţa provenită din educaţia elină. Căci, spun ei, şi aceasta este darul lui Dumnezeu, asemenea celor care au fost date prin Revelaţie proorocilor şi apostolilor. După ei, această educaţie oferă sufletului cunoaşterea celor ce sunt şi îmbogăţeşte partea cunoscătoare, care este partea superioară a sufletului; ea alungă din suflet tot lucrul rău - căci toate patimile au drept origine şi se bazează pe ignoranţă -, şi conduce pe om la cunoaşterea lui Dumnezeu ; căci nu este posibilă cunoaşterea lui Dumnezeu în alt fel decât prin intermediul celor zidite de El". Răspunsul Sfântului Grigorie avea să vină destul de prompt, cu o precizare importantă: creatul nu poate potenţa niciodată necreatul şi nici nu îl poate explica suficient.

Dezvoltarea ochiului sufletului

Disputele ştiinţifice, de genul celei dintre Varlaam şi Theodor Metochit, trebuie să rămână în limitele propriilor coordonate. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Aş zice că în acelaşi fel cunoaşterea diferitelor limbi şi dialecte, forţa retoricii, ştiinţa istorică, descoperirea tainelor naturii, variatele metode ale logicii, diferitele puncte de vedere ale ştiinţei de calcul matematice, măsurătorile de tot felul ale configuraţiilor nemateriale sunt toate deopotrivă şi bune, şi rele. Studiul lor este un lucru bun doar în măsura în care dezvoltă în ochiul sufletului o privire pătrunzătoare. Însă persistenţa pâna la bătrâneţe în studiu reprezintă persistenţă în rău. Soluţia cea bună este exersarea moderată (aplecarea moderată spre cele ale ştiinţelor profane), urmată de transpunerea şi direcţionarea eforturilor către binele superior şi "mult mai sigur"".