Doi fraţi

Doi fraţi, din care unul era burlac, iar celălalt căsătorit, aveau în proprietate o fermă al cărei pământ dădea recolte bogate. Jumătate din roade era luată de unul din fraţi, iar cealaltă de cel de al doilea.

 

După un timp, fratele căsătorit a început să se gândească: „Nu e corect. Fratele meu nu este căsătorit, dar ia jumătate din recolta fermei. Eu am soţie şi cinci copii, deci nu am de ce să-mi fac probleme la bătrâneţe. Dar cine o să-l îngrijească pe sărmanul meu frate? Ar trebui să economisească mai mult acum, ca să poată trăi bine la bătrâneţe. Cred că nevoile lui sunt mult mai mari decât ale mele“.

 

Aşa că a aşteptat să vină noaptea şi s-a strecurat în curtea fratelui său, vărsând câţiva saci de grâu în hambarul lui.

 

Dar fratele necăsătorit era şi el frământat de gânduri. Îşi spunea în mintea lui: „Nu este drept. Fratele meu are soţie şi cinci copii, şi ia numai jumătate din recoltă. Eu nu am pe nimeni în întreţinere, decât pe mine însumi. E firesc ca nevoile fratelui meu să fie mult mai mari decât ale mele, aşa că el ar trebui să primească mai mult din recoltă“. Drept care, s-a dus şi el tiptil-tiptil cu mai mulţi saci de grâu, răsturnându-i în silozul celui căsătorit.

 

Cei doi fraţi cercetau zilnic hambarele lor, dar vedeau cum grâul din ele nu scădea, deşi în fiecare noapte unul ducea către celălalt din recolta proprie. A trecut mult timp până când cei doi fraţi s-au întâlnit în toiul nopţii, fiecare cu câte un sac de grâu în spate.

 

Misterul era dezlegat. S-au îmbrăţişat şi dragostea dintre ei a crescut şi mai mult.

 

Povestea spune că la câţiva ani după moartea lor, când oamenii din acel ţinut au hotărât să construiască o biserică, ei au ridicat-o chiar pe locul unde s-au întâlnit cei doi fraţi, convinşi că nici un alt loc din regiune nu ar fi fost mai sfânt decât acela. (Augustin Păunoiu)