Domnul cunoaște inimile noastre

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 462-463

„Domnul privește de sus la cei care rămân în vrednicia lor și care săvârșesc cele rânduite spre desăvârșirea firii omenești, iar pe cei care sunt coborâți în adâncul răutății îi cercetează altfel, prin pogorârea la ei. (...) Oriunde ai merge, orice-ai face, fie pe întuneric, fie ziua, ai asupra ta ochiul lui Dumnezeu, Care te supraveghează. (...) Domnul privește la toți fiii oamenilor. Nici unul nu scapă privirii Lui. Nu-i întuneric, nu-s ziduri care să-i acopere, nu-i nici o piedică în fața ochilor lui Dumnezeu. Așa de bine privește Dumnezeu pe fiecare, încât privește și inimile, pe care Însuși le-a plăsmuit fără vreun amestec de răutate. Căci simplă a plăsmuit Dumnezeu, Creatorul oamenilor, inima oamenilor, ca să păstreze în ea chipul lui Dumnezeu. Mai pe urmă însă, noi, prin unirea cu patimile trupului, ne-am făcut inima felurită și complicată, stricând în ea tot ce era dumnezeiesc, simplu și necomplicat. Și, pentru că Dumnezeu este creatorul inimilor, El cunoaște și toate faptele noastre. Când spunem «fapte», numim și cuvintele și gândurile și, în general, orice mișcare a omului. Căci numai Cel care înțelege toate faptele noastre știe din ce dispoziție sufletească și cu ce intenție le facem, dacă le facem să plăcem oamenilor sau le facem ca să slujim poruncilor date nouă de Dumnezeu. De aceea vom da socoteală pentru orice cuvânt deșert (Matei 12, 36), dar nu vom pierde plata nici pentru un pahar de apă rece (Matei 10, 42): Domnul cunoaște toate faptele noastre.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)