Dorul după ieslea de lut

Fericitul Ieronim (331-420) s-a stabilit în anul 386 la Betleem, unde a înfiinţat o mănăstire dedicată ospitalităţii pelerinilor şi sărmanilor, bazându-se pe sprijinul material al ucenicelor sale aristocrate romane. Într-o predică de Crăciun, el avea nostalgia ieslei simple de lut în care Domnul S-a născut. Discursul său omiletic este provocat de ieslea de argint din peştera Naşterii, care înlocuise sau acoperise ieslea de lut de la începuturi. Contrastul între ieslea originară, din lut, şi cea ulterioară, din argint, îi oferă prilejul să-şi construiască exerciţiul de admiraţie a sărăciei Domnului care străluceşte smerit în gunoiul lumii: ,,Ah, cât aş dori să mi se dea să văd această iesle în care Domnul S-a odihnit! Noi am crezut că-L cinstim pe Hristos luând ieslea de lut şi punând una de argint, însă mi-era tare dragă aceea, care a fost luată (dată la o parte): păgânătatea pretinde argint şi aur. Pentru credinţa creştină era mai valoroasă ieslea de lut. Cel care S-a născut în această iesle condamnă aurul şi argintul. Nu-i condamnă pe cei care au crezut că-L cinstesc pe Hristos cu aceste bogăţii, cum nu-i mai condamnă pe oamenii care au făurit vase de aur în templu, însă Îl admiră pe Stăpânul Care, Creatorul lumii fiind, nu Se naşte în preajma aurului şi argintului, ci în gunoi".

Tâlcuirea profeţiei despre prezenţa boului şi a asinului lângă ieslea Domnului (Is. 1, 3), cu o transparentă aluzie euharistică referitoare la Cel care S-a născut în staul şi a fost aşezat în ieslea Betleemului (Casa Pâinii) ca hrană a poporului nou, provenit dintre iudei şi dintre neamuri: ,,"…şi ea L-a culcat în iesle" (Lc. 2, 7b). Mama Sa L-a culcat. Iosif nu îndrăznea să se atingă de acest prunc, de care ştia că nu a fost născut de către el. Mirat, bucuros, nu îndrăznea să se atingă de copil. "Şi ea L-a culcat într-o iesle." De ce într-o iesle? Ca să se împlinească cuvântul profetului: "Boul şi-a recunoscut stăpânul său şi asinul ieslea domnului său" (Is. 1, 3). El scrie într-un alt loc: "Oameni şi dobitoace vei izbăvi Doamne" (Ps. 35, 6b). De eşti om, mănânci pâine. De eşti animal, tragi la iesle". Locul de găzduire şi al Naşterii Domnului corespunde logicii kenotice a Întrupării. Dumnezeu alege să Se nască sărman, nu în slava cetăţii sau a Templului iudaic, ci în gunoiul păcatelor noastre, ca să-l ridice pe omul sărman, sărăcit de slavă, prin păcatul cel vechi: ""Pentru că nu mai era loc de găzduire pentru ei", infidelitatea iudaică umpluse toată cetatea. Hristos nu găseşte loc nici chiar în Sfânta Sfintelor, unde aurul, podoabele, mătasea şi argintul scânteiau: nu, El nu Se naşte printre aur şi bogăţii, ci Se naşte în gunoi, adică într-o iesle, căci unde este ieslea, acolo e şi gunoiul, în tina păcatelor noastre. El Se naşte într-o iesle ca să-i ridice pe cei care zăceau în gunoi: "...ridică din gunoi pe cel sărman" (Ps. 112, 7b). Se naşte în gunoiul pe care Iov stătea şi pe care a fost în cele din urmă încoronat". Sărăcia demnă şi sfiala cuviincioasă ale lui Iosif şi ale Mariei sunt înfăţişate ca modele pentru monahi şi pelerini care trăiau cotidian condiţia spirituală a sărăciei şi a itineranţei. Fericitul Ieronim situează staulul Naşterii pe cărarea Evangheliei, iar nu pe calea Legii. Păstorii sunt primii pelerini către Betleem, primii iudei care se despart de templul şi de toposul sacru al iudaismului spre a contempla templul Cuvântului întrupat. După modelul lor, în secolul al IV-lea, celebrarea liturgică a sărbătorii Naşterii Domnului presupunea o procesiune către Betleem şi de aici înapoi la Ierusalim, cântând imnul psalmic ,,Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului" (Ps. 117, 26). Dintre pelerinii Betleemului care au contemplat peştera şi ieslea se cuvin pomeniţi Origen (sec. III) şi Augusta Elena (325), mama lui Constantin cel Mare, căreia unii i-au atribuit iniţiativa zidirii basilicii. Eucherius, uimit de rusticitatea Betleemului, aminteşte şi el în secolul al V-lea ieslea cuprinsă într-o raclă din aur şi argint. Un pelerin anonim din Piacenza, care a vizitat prin anii 560-570 basilica reconstruită la ordinul împăratului Justinian, după ce cea dintâi fusese distrusă în anul 529 în vremea unei revolte samarinene, pomeneşte mormântul lui Ieronim de la intrarea în peşteră, dar şi mormintele lui David, Solomon, al pruncilor ucişi de Irod şi al Rahelei. Mozaicul Închinării magilor reprezentaţi în costume persane a salvat Basilica Naşterii de la distrugere în anul 612, în vremea invaziei persane. La Crăciunul anului 634, Sfântul Sofronie îşi exprima mâhnirea că pentru prima dată nu mai poate merge în procesiune la Betleem la peştera Naşterii, în cetatea Evangheliei, deoarece arabii mahomedani o cuceriseră. Episcopul galic Arnulf (sec. VII) remarca modestia Betleemului şi menţiona peştera împodobită cu marmură, ieslea aflată în fundul peşterii şi despodobită de relicvariul de argint şi aur, capturat probabil de arabi. Predica de Crăciun a Fericitului Ieronim, un autentic pelerinaj omiletic la Betleem, face parte integrantă din memoria liturgică a cetăţii Evangheliei şi a pelerinilor ei, atraşi de invitaţia celui care contempla în fiecare dimineaţă peştera şi ieslea Cuvântului întrupat, de a intra în cortul Său şi a cinsti locul pe unde au călcat paşii Săi.