Două decenii de la trecerea în veşnicie a mitropolitului Nestor Vornicescu

Duminică, 17 mai, s-au împlinit două decenii de la trecerea în veşnicie a mitropolitului cărturar Nestor Vornicescu al Olteniei, prilej cu care a fost săvârşită o slujbă de pomenire la Catedrala ­Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Istoria vieţii, râvna sa culturală şi bisericească, precum şi mărturiile urmaşilor săi îl aşază pe vrednicul mitropolit pe pomelnicul neuitării.

Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei (1 octombrie 1927 - 17 mai 2000) a avut nobleţea sufletească a neamului de răzeşi ai lui Ştefan cel Mare, în care şi-a regăsit permanent obârşia. De aceea poate n-a uitat niciodată locurile de unde a plecat. Apropiaţii şi colaboratorii ierarhului din Cetatea Băniei dau încă mărturie despre dorinţele şi visurile pe care le-a împlinit sau pe care aştepta să le împlinească. Dintotdeauna a nutrit un dor arzător pentru Basarabia natală: „Visul său dintotdeauna era să revadă Basarabia întoarsă la sânul Patriei-mamă. Părinţii şi întreaga familie au purtat cu greu oprimarea ocupantului sovietic. În timpul păstoririi sale a trimis de mai multe ori cărţi şi chiar lumânări credincioşilor de acolo” (Toma Rădulescu, interviu,  „Ziarul Lumina”, 16 mai 2010).

Mitropolitul Olteniei a militat pentru integritatea şi independenţa Bisericii Ortodoxe din Basarabia, precum şi pentru reactivarea vechii Mitropolii a Basarabiei, sub jurisdicţia Patriarhiei Române.

Cea mai mare avere a mitropolitului Nestor au fost, fără îndoială, cărţile sale. În iarna lui 1970, atunci când călca pentru prima dată pragurile Băniei în calitate de episcop-vicar, vlădica Nestor s-a oprit la căminul preoţesc „Renaşterea”, însoţit de un camion încărcat cu cărţi. Dragostea pentru carte a devenit o a doua natură a sa, fiind şi un mare colecţionar de carte veche.

„A auzit că unul din preoţii în vârstă din eparhie avea colecţia completă a revistei Biserica Ortodoxă Română. Nu a mai stat pe gânduri şi a mers la părintele acela, încărcând o maşină întreagă de cărţi. Cărţile le-a cumpărat cu o sumă mai mare decât valorau în realitate” (Toma Rădulescu).

O altă mare dorinţă a vrednicului mitropolit a fost revigorarea vechilor mănăstiri oltene. Mănăstirea de la Maglavit a fost printre priorităţile sale. Încă de pe timpul primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, se încercase o reînviere a vieţii monahale de aici. Mitropolitul Nestor a reuşit să pună mănăstirea într-o nouă lumină. De multe ori se oprea la acest aşezământ fiind impresionat de evlavia pe care o aveau credincioşii pentru acest loc. De Maglavit îl legau primele sale amintiri despre Oltenia, deoarece aici venise pentru prima dată în copilărie însoţit de părinţii săi.

Un sfârşit providenţial pentru ierarh

Ultimele clipe din viaţa pământească a marelui ierarh, care a plecat la Domnul la 17 mai 2000, au fost vegheate de Înaltpreasfinţitul Irineu, actualul Mitropolit al Olteniei. „În ziua aceea venisem de la Râmnicu Vâlcea la Craiova pentru cursurile de la facultate. Ştiam că mitropolitul Nestor era în spital pentru nişte analize obişnuite, dar nici măcar nu-mi imaginam că este atât de grav bolnav. Mi s-a spus că face un control de rutină şi chiar mă gândeam să-i duc un buchet de flori, în semn de bucurie, de reuşită a lui în acele zile. Pe la opt şi jumătate de dimineaţă, eram încă în traseu atunci când m-a sunat părintele protopop David pentru a-mi spune că mitropolitul se afla într-o stare gravă. Am venit mai întâi la Palatul Mitropolitan, pentru că nu aveam nici epitrahilul, nici omoforul în maşină, gândindu-mă că trebuie să-i citesc rugăciunea de despărţire a sufletului de trup. Cu mare greutate am ajuns acolo şi am reuşit să intru în salonul în care suferea vlădica. Mi s-a părut a fi un salon al morţii... Aici, personalitatea şi rangul mitropolitului Nestor ar fi trebuit să aibă parte de mai multă atenţie. Erau câteva paturi, un aparat care înregistra ultimele zvâcniri ale inimii acestui venerabil mitropolit şi câţiva apropiaţi, printre care şi Preasfinţitul Gurie, pe atunci ieromonah, care îi înconjurau patul. Nu ştiam ce anume să fac mai întâi: să mă rog pentru el sau să-i citesc o rugăciune de dezlegare? Erau ultimele lui clipe şi, în timp ce îi citeam rugăciunea deasupra capului, el şi-a dat obştescul sfârşit. Cu toţii eram bulversaţi, eram mâhniţi, îndureraţi profund. A trebuit să ne gândim imediat la momentele pregătirii lui pentru înhumare. Astfel, ne-am împărţit sarcinile. Eu am rămas cu mitropolitul Nestor până ce l-am scos din spital. Nu l-am părăsit nici un moment, săvârşind după aceea toată rânduiala îmbrăcării veşmintelor şi a punerii sale în sicriu. Am avut privilegiul de a fi prezent la căpătâiul lui şi de a zice o rugăciune pentru invocarea lui Dumnezeu, ca să primească sufletul şi toată osteneala marelui mitropolit în Împărăţia Sa. Să fi fost un mandat? Să fi fost un mesaj? Dumnezeu ştie. Oricum, în sufletul nostru îl păstrăm într-o vie amintire şi rugăciune, pomenindu-l ca îna­intaş şi ca mitropolit vrednic al Bisericii oltene“ (IPS Mitropolit Irineu Popa, interviu, „Ziarul ­Lumina”, 16 mai 2010).