Două secole de psihiatrie

O etapă decisivă în dezvoltarea psihiatriei s-a produs în 1793, când Philippe Pinel, medic şef al Spitalului Salpêtriére, a desfiinţat lanţurile cu care erau legaţi alienaţii. Pentru a-i vindeca, Pinel preconiza "tratamentul moral". El susţinea că trebuie să se folosească o apropiere plină de bunăvoinţă faţă de bolnav, astfel încât acesta să capete încredere în medic şi să i se confeseze.

Totuşi, pentru bolnavii agitaţi, se utilizau cămăşile de forţă (cămăşi de pânză cu mânecile foarte lungi, astfel încât să poată fi legate la spate, împiedicând bolnavul să se rănească sau să rănească alte persoane). La aceasta, se mai adăugau şi duşurile cu apă rece, cu rolul de a calma bolnavii. În tot acest timp, în Europa s-au organizat azile de alienaţi. Medicii care lucrau în aceste azile au încercat să clasifice bolile psihice astfel că, în timp, s-au consolidat pe rând termeni ca psihoză, nevroză, demenţă, epilepsie, letargie, ataxie. Dacă pe plan diagnostic se realizase un oarecare progres, terapia era mult mai dificilă, iar medicamentele cu adevărat utile lipseau. Abia la mijlocul secolului trecut, odată cu apariţia unui medicament numit clorpromazină, s-a marcat un adevărat progres în psihiatrie. Pentru bolnavii agitaţi, substanţele neuroleptice de tipul celei amintite mai sus au însemnat înlăturarea cămăşilor de forţă. Este drept însă că, sub influenţa acestor substanţe, bolnavii se linişteau, dar deveneau inerţi, indiferenţi la lumea din jur şi imposibil de integrat în societate. Neurolepticul era, deci, un fel de "cămaşă de forţă de natură chimică". Ulterior, s-au descoperit şi neuroleptice mai "blânde". Dintre bolile psihice, depresia poate fi numită pe drept cuvânt maladie planetară. După o statistică recentă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), se apreciază că în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de handicap şi de moarte prematură, după bolile coronariene. Tot din aceeaşi sursă aflăm că 25% din populaţia mondială va dezvolta una sau mai multe maladii mentale în cursul vieţii. Statisticile evaluează la 450 de milioane persoanele care suferă, în întrega lume, de maladii mentale şi comportamentale. Pentru a compara impactul acestor boli şi a urmări evoluţia lor în timp, OMS a creat un indicator (DLAY) prin care se apreciază numărul de ani de viaţă pierduţi la suta de mii de persoane din cauza episoadelor depresive. Privind un planiglob, în care sunt marcate variaţiile acestui indicator, constatăm că ţările cel mai tare atinse de depresie sunt SUA, Brazilia, India şi Pakistanul, precum şi Finlanda. Urmează, în ordine descrescătoare, Canada, ţările Americii de Sud (exceptând Brazilia), iar din Europa - Franţa, Polonia, Suedia şi România. Cifre mai scăzute se găsesc pe continentul african, pe teritoriul vechii Uniuni Sovietice, în Orientul Îndepărtat, în Australia şi Noua Zeelandă. Proporţional cu incidenţa depresiilor pe glob, a crescut enorm şi consumul de antidepresive, a căror eficienţă este destul de discutabilă. Există, de asemenea, o solicitare sporită pentru psihoterapie, care se adresează medicilor generalişti, psihologilor, psihiatrilor, asistenţilor sociali şi mai puţin psihanaliştilor. În timp ce la alte specialităţi (cardiologie, gastroenterologie, pneumologie etc.), cauzele producerii maladiilor sunt bine cunoscute şi tratamentul se poate face ţintit, pentru bolile psihice nu se poate spune acelaşi lucru. Deoarece nu se pot realiza modele animale de boli psihice, devine extrem de dificil şi formidabil de costisitor să se dezvolte medicamente eficiente. Dacă secolul XX a fost un secol în care psihiatrii au încercat un consens în privinţa diagnosticelor, de la secolul XXI se aşteaptă realizarea unor medicamente psihotrope cu adevărat eficiente.