Duhul „marelui Vasilie“

În cursul perioadei cuprinse între primele două Sinoade Ecumenice au activat o serie de părinţi importanţi care au oferit, pe lângă argumentele necesare pentru susţinerea consubstanţialităţii Tatălui şi a Fiului, şi bazele pentru dezvoltarea unei pnevmatologii ortodoxe. Sfinţii Atanasie al Alexandriei, Vasile cel Mare sau Chiril al Ierusalimului sunt principalii reprezentanţi ai acestei perioade. Am discutat deja contribuţia excepţională a Sfântului Chiril al Ierusalimului cuprinsă în Catehezele sale. Acum ne vom concentra asupra elementelor semnificative cuprinse în opera Sfântului Vasile cel Mare şi vom începe în primul rând cu epistolele acestuia, urmând ca apoi să analizăm amănunţit tratatul său Despre Sfântul Duh.

Deoarece anul trecut au fost notate suficiente materiale privind viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare (330-379), nu vom mai insista acum asupra detaliilor sale biografice. Este suficient să amintim că a fost unul dintre Părinţii Capadocieni, în triada cărora mai sunt incluşi Sfinţii Grigore de Nyssa (frate al Sfântului Vasile) şi Grigore Teologul. De asemenea, Sfântul Vasile a avut o intensă activitate scriitoricească şi misionară atât înainte de numirea sa ca mitropolit, petrecută în anul 370, cât şi după aceasta. Lui i se datorează precizarea cu stricteţe a terminologiei trinitare corecte şi, în special, a distincţiei dintre natură şi ipostas. Totodată, prin scrierile sale, Sfântul Vasile a acoperit foarte multe teme: exegeza scripturistică, tâlcuri dogmatice şi filosofice profunde, iar în afară de acestea ne-a lăsat şi suficiente omilii, precum şi un număr impresionant de scrisori. A combătut eficient erezia ariană şi a pus bazele unei pnevmatologii ortodoxe. Sfântul Vasile a rămas în istoria Bisericii şi drept un episcop practic, orientat nu doar asupra temelor teologice profunde, ci şi asupra ajutorării săracilor. Un exemplu în acest sens este aşezământul pe care l-a ridicat spre rezolvarea nevoilor celor bolnavi şi neputincioşi, denumit Vasiliada. Dacă ar trebui să alegem doi termeni care să-l caracterizeze pe Sfântul Vasile cel Mare, aceştia ar fi: eficienţa şi claritatea. A fost eficient în toate activităţile practice şi claritatea a rămas o caracteristică de bază în aproape toate scrierile sale. Nu întâmplător, Sfântul Fotie cel Mare (825-891), răspunzând unei întrebări adresate de un episcop privind cel mai bun exemplu de scriere a unei scrisori, îl indică pe Sfântul Vasile cel Mare drept modelul prin excelenţă. Vom observa, de altfel, împreună, cum epistolele Sfântului Vasile confirmă părerea cultivatului patriarh Fotie al Constantinopolului. Claudio Moreschinni afirmă: "Stilul său, limpede şi ales, reprezintă o pildă pentru modul în care se poate discuta despre problemele dificile cu claritate şi precizie a lexicului; nu întâmplător s-a vorbit despre un adevărat umanism al Sfântului Vasile" (C. Moreschinni, E. Norelli, Istoria literaturii creştine vechi: greceşti şi latine, vol.II/1, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p.123). Un alt aspect important al epistolelor Sfântului Vasile cel Mare care trebuie semnalat aici, pe lângă stilul lor ales, este faptul că, în anumite cazuri, unele se constituie ca scurte tratate teologice. Moreschinni aminteşte: "Obişnuinţa de a scrie lungi scrisori cu caracter doctrinar fusese mereu prezentă în Biserica veche. În veacul al IV-lea, această obişnuinţă face ca scrisoarea-tratat să devină o specie a genului literar de sine stătătoare. Am întâlnit-o deja la Atanasie. Şi Vasile se serveşte de ea, încredinţând unor asemenea scrisori numeroase momente de aprofundare teologică" (p.111) "Sfântul Duh nu este o simplă creatură" Marele merit al Sfântului Vasile cel Mare privind acceptarea ulterioară a pnevmatologiei ortodoxe a constat nu doar în precizările corecte legate de natura şi lucrarea Sfântului Duh, ci şi în evitarea impunerii forţate a acesteia în cadrul controverselor cu arienii. Pentru a intermedia întoarcerea ereticilor la credinţa curată şi a celor nehotărâţi, era necesar să nu le fie impusă credinţa corectă, ci să fie convinşi prin argumente clare. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare nu a început prin declararea directă a egalităţii Persoanelor Sfintei Treimi. Pentru început, trebuia lămurit faptul că Sfântul Duh nu este o simplă creatură. În epistola 113 adresată preoţilor din Tars, Sfântul Vasile cel Mare precizează: "Întrucât s­au deschis multe guri grăind împotriva Duhului Sfânt şi s-au ascuţit multe limbi hulind împotriva Lui, vă rugăm ca, în măsura în care vă stă în putere, să micşoraţi cât mai mult numărul acestor hulitori, primind în comuniune pe cei care nu socotesc că Sfântul Duh este o creatură, pentru ca, în felul acesta, ori să se micşoreze numărul lor şi să se întoarcă ruşinaţi la adevăr, ori, dacă totuşi mai stăruie în rătăcire, să-şi regăsească credinţa când vor vedea cât de puţini au mai rămas. Deocamdată să nu le cerem nimic mai mult, ci să propunem fraţilor care voiesc să se unească cu noi să recunoască Simbolul stabilit la Sinodul din Niceea, iar dacă primesc acest lucru, să le cerem doar atât: să nu spună despre Sfântul Duh că ar fi o creatură, nici să nu intre în comuniune cu cei care susţin acest lucru. Vă rugăm să nu le cereţi mai mult decât atâta, pentru că sunt convins că, în urma contactelor îndelungate şi a strădaniilor paşnice, orice ar mai trebui pentru clarificarea lucrurilor ni-l va dărui Dumnezeu, Care "toate le lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe El" (Rom. 8:28)" (Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, trad. pr. Teodor Bodogae, col. PSB, vol.3, Editura Basilica, Bucureşti, 2010, p.198) Soluţia identificată de Sfântul Vasile cel Mare pentru rezolvarea unei probleme extrem de complicate se dovedeşte simplă şi clară. Baza unirii dintre ortodocşi şi cei care doresc să treacă la ortodoxie de la diferite erezii trebuie să fie recunoaşterea Simbolului de credinţă notat la primul Sinod Ecumenic. Celelalte condiţii esenţiale care trebuie cerute sunt: neconsiderarea Sfântului Duh drept creatură şi respingerea comuniunii cu cei care declară acest lucru. Sfântul Vasile cel Mare era foarte conştient de faptul că puţini înţelegeau în realitate felul în care există Sfânta Treime şi nu înţelegeau efectiv ce înseamnă consubstanţialitatea Persoanelor fără a le confunda între ele. Pentru aceştia era suficient să declare că nu acceptă afirmaţia că Sfântul Duh este o simplă creatură şi îi resping pe cei care afirmă aceasta, recunoscând în acelaşi timp validitatea Simbolului de credinţă notat la Niceea. Botez şi mărturisire de credinţă În epistola 159 adresată unui nobil pe nume Eupaterios şi fiicei acestuia notată în jurul anului 373, Sfântul Vasile cel Mare afirmă: "Noi credem cum ne-am botezat şi după cum credem, aşa şi preamărim. Aşadar, aşa cum ne-a fost dat să facem botezul în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, tot astfel facem şi mărturisirea de credinţă, după cum se face acest botez, şi cinstirea pe care o aducem e la fel cu această credinţă, preamărind Duhul Sfânt împreună cu Tatăl şi cu Fiul, pentru că noi credem că El nu-i străin de firea cea dumnezeiască. Ceea ce e depărtat, ca şi cum ar fi străin după fire, nu s-ar putea împărtăşi de aceeaşi cinstire. Cât despre cei care spun că Duhul Sfânt este creatură, ne e mai milă de ei decât de nişte oameni care, din pricina acestui cuvânt, cad în greşeala de neiertat de a huli împotriva Duhului Sfânt" (pp.246-247). Legătura între formula de botez şi esenţa mărturisirii de credinţă nu poate fi înlăturată. De vreme ce suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi, este clar că Sfântul Duh nu poate reprezenta o simplă creatură. De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare asociază această afirmaţie privind creaturalitatea Sfântului Duh cu păcatul de neiertat împotriva Acestuia. Desigur, el nu insistă în aceste epistole care precedă tratatul său Despre Duhul Sfânt, notat în 375, asupra consubstanţialităţii dintre Sfântul Duh, Tatăl şi Fiul şi face aceasta din simplul motiv că nu venise încă perioada propice pentru acest lucru. Odată cu anul 375, însă, mulţi arieni se întorseseră la dreapta credinţă, iar problema Sfântului Duh putea fi, în cele din urmă, tratată mai în detaliu. Vom continua analiza pnevmatologiei ortodoxe prezente în epistolele Sfântului Vasile cel Mare şi în materialul următor.