Duminica a 4‑a din Postul Mare la Paraclisul Catedralei Naționale

În Duminica a 4‑a din Postul Mare, 22 martie, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit la Paraclisul Catedralei Naționale din București, oficiind Sfânta Liturghie, înconjurat de clericii sfântului lăcaș. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat, pe baza pericopei de la Marcu 9, 17‑32, că vindecarea fiului lunatic a fost posibilă datorită credinței puternice a tatălui său.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale; părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal; părintele Codruț‑Marian Toader, inspector eparhial, și diaconii Cristian Copceag și Adrian Butuc. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor bucureșteni, Preasfinția Sa a explicat că în fața unei boli omul nu este niciodată părăsit, ci Fiul lui Dumnezeu este întotdeauna alături de el.

„Ce poate fi mai dureros pentru un părinte decât să‑și vadă copilul suferind, fără puterea de a‑l ajuta? Mulți dintre noi, ca părinți și bunici, am trăit clipe asemănătoare: nopți nedormite lângă patul unui copil bolnav, drumuri la medici, lacrimi tăinuite, rugăciuni fierbinți către Dumnezeu. Și atunci apare întrebarea: Ce vină are un copil să poarte povara bolii? Unde este Dumnezeu atunci când copiii suferă? Ei bine, El este chiar lângă ei, în lacrimile părinților. Mântuitorul Iisus Hristos nu explică suferința, ci o poartă împreună cu noi. Sunt întrebări pe care, cu siguranță, le‑a avut și tatăl din Evanghelie. Însă, chiar în fața suferinței, nu s‑a lăsat copleșit de deznădejde. Nu s‑a revoltat. A făcut ceea ce este mai bine: L‑a căutat pe Hristos și I‑a strigat din adâncul inimii: «Doamne, miluiește pe fiul meu!»”, a spus ierarhul.  

În continuare, a explicat că motivul vindecării fiului lunatic a stat în puterea credinței tatălui său.

„Având o credința amestecată cu îndoială, tatăl îi spune lui Iisus: «Dar de poți ceva, ajută‑ne, fiindu‑Ți milă de noi» (Marcu 9, 22). Acest «de poți» este semnificativ. Nu este vorba de credință totală, dar nici de una deplină. Este o credință rănită, ezitantă, slabă. […] Tatăl mută problema de la credința lui puțină la puterea lui Hristos. De aceea, răspunsul Domnului este surprinzător: «De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede» (Marcu 9, 23). Mântuitorul Iisus schimbă perspectiva: problema nu este dacă Dumnezeu poate, ci dacă omul crede. Nu pentru că puterea lui Dumnezeu depinde de credința omului, ci pentru că doar credința deschide inima omului pentru a primi harul divin. Atunci, răspunsul tatălui este cutremurător: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!» (Marcu 9, 24). Aici nu mai este nici o acuză, nici o încercare de a masca neputința, ci doar adevărul sincer. […] Atunci «Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându‑i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el!» (Marcu 9, 25). Vedem aici autoritatea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu nu negociază, nu discută, nu imploră. Poruncește! În același timp, faptul că spune «să nu mai intri în el» arată că vindecarea nu este doar temporară, ci definitivă”, a explicat Preasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului Catedralei Naționale, dirijat de psaltul Irinel Mohîrță.