Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti

Încercând a surprinde prin teologhisire esenţa şi nuanţele nesfârşite ale Revelaţiei dumnezeieşti din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, am putea contempla şi înţelege ­Revelaţia ca pe o ­Duminică, de la Facere la Apocalipsă, sau ca pe o Săptămână plină numai de Duminici. Astfel, toate pragurile, etapele şi treptele Revelaţiei dumnezeieşti, plină de evenimente sfinte şi de personalităţi pe măsură, din Vechiul şi Noul Testament, sunt fie ca o Duminică nesfârşită, de la Utrenia Facerii şi ­Liturghia Întrupării, până la Vecernia Apocalipsei şi Miezonoptica Parusiei Domnului, fie un şir ­nesfârşit de Duminici, unite într-un lanţ de aur şi legate între ele de ­Ceasurile liturgice ale aceleiaşi Revelaţii ­dumnezeieşti. 

Putem contempla şi teologhisi despre ­Duminica Creaţiei ­lumii văzute şi nevăzute în şase zile şi despre Duminica facerii omului, în ziua a ­şasea; despre Duminica răpirii lui Enoh la cer, în cel de-al 365-lea an al vieţii sale, după ce umblase cu Dumnezeu neîntrerupt două sute de ani (Facere 5, 21-24), şi Duminica curcubeului legământului lui Dumnezeu cu Noe, de la sfârşitul potopului cu apă; despre Duminica Teofaniei Preasfintei Treimi de la stejarul Mamvri şi Duminica revelaţiei scării cerului de la Betel; despre Duminica ­întâlnirii şi convorbirii lui Moise cu Dumnezeu în lumina rugului aprins din pustie şi Duminica despărţirii şi a trecerii Mării Roşii, după robia egipteană patruseculară; despre Duminica primirii ­tablelor legii cu cele zece porunci, pe Sinai, şi Duminica despărţirii şi a trecerii Iordanului în Canaan; sau despre Duminica dărâmării zidurilor Ierihonului în glasul trâmbiţelor preoţilor şi Duminica opririi minunate a soarelui şi a lunii pe cer de către Iosua.

Lanţul de aur al Duminicilor Revelaţiei se continuă cu Duminica chemării tânărului Samuel în Miezonoptica din cortul sfânt şi cu Duminica ungerii lui David ca rege al lui Israel şi profet al Psalmilor; cu Duminica sfinţirii templului lui Solomon din Ierusalim, ca să ne ridicăm cu mintea şi cu privirea contemplativă înspre Duminica jertfei Sfântului proroc Ilie de pe Carmel, a revelaţiei de la Horeb şi mai ales cu Duminica înălţării prorocului de foc la cer, în car de foc tras de cai din acelaşi foc al Duhului Sfânt. Contemplăm apoi, prin ferestrele teologhisirii, Duminica vedeniei serafimilor cu câte şase aripi din templu, în cântarea Trisaghionului, care l-a cutre­murat pe Sfântul proroc Isaia: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 1-7); Duminica descoperirii carului heruvimilor de la râul Chebar şi a vedeniei câmpului plin cu oase omeneşti, ca prefigurare şi icoană a Învierii celei de Apoi, pentru ca să fim aruncaţi apoi în Duminica celor trei tineri aruncaţi la rândul lor în cuptorul Babilonului, în plânsetul harfelor atârnate în sălcii (Psalmul 136, 2). Trecând prin Vinerea patimilor Sfântului proroc Daniel, aruncat în groapa cu lei, ne minunăm de Duminica Revelaţiei „Celui Vechi de Zile”, ca esenţă şi cheie de aur a întregului Vechi Testament; ne uimim de Duminica propovăduirii lui Iona din Ninive şi ne bucurăm de Duminica vizionară a prorocului Avacum din turnul său cel de veghe.

Duminicile din hotarele Noului Testament

Aici suntem înmiresmaţi de crinul Arhanghelului Gavriil din Duminica Bunei Vestiri; cădem cu faţa la pământ şi ne închinăm cu magii şi cu păstorii în Duminica Naşterii Domnului din ­Betleem, pentru ca să ne întindem prin Dreptul Simeon mâinile ­înspre Duminica Întâmpinării Domnului în templul din Ierusalim. Suntem uimiţi de smerenia Stăpânului în Duminica Botezului Domnului în Iordan şi cădem din nou cu faţa la pământ cu Petru, Iacov şi Ioan în Duminica Schimbării la Faţă a Domnului pe muntele Tabor. Îl însoţim pe Iisus în Duminicile pildelor şi minunilor Sale, printre semănături şi în pustie, pe Marea Galileii şi pe ţărmurile acesteia, în Cana Galileii, Capernaum şi Nain, prin Ierihon şi prin Betania, în Duminica Sâmbetei învierii lui Lazăr; pentru ca să ne bucurăm din nou de Intrarea Împăratului în Duminica Floriilor şi să stăm cu El la Cină în Duminica serii de Joia Patimilor şi lângă crucea Lui plângând în Duminica Vinerii Patimilor.

Ajungem astfel în pelerinajul nostru să alergăm la mormânt în Duminica Învierii Domnului, mergând seara împreună cu El şi cu Luca şi Cleopa spre Emaus, pentru ca apoi, fiind martori la toate Arătările Lui de după Înviere, să-L vedem pentru ultima dată pe Muntele Măslinilor în Duminica din Joia Înălţării Sale la cer, la patruzeci de zile după Înviere. Nu ne depărtăm de Ierusalim, pentru că dorim să fim îmbrăcaţi cu putere de sus în Duminica Rusaliilor, pentru ca limbile de foc ale Duhului Sfânt să ne strămute în Duminica ­Revelaţiei Sfântului Arhidiacon Ştefan din sinedriu şi în ziua muceniciei lui, prăbuşindu-ne împreună cu Saul din Tars în Duminica Revelaţiei de la poarta Damascului, copleşiţi de ­dumnezeiasca Arătare şi fiind împreună cu el părtaşi în Duminica răpirii lui la al treilea cer.

În sfârşit, îl vom însoţi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în exilul său din insula ­Patmos, pentru a ne cumineca din Duminica Revelaţiei Apocalipsei şi a gusta din „pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” şi din „mana cea ascunsă”. Prin Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti descoperim Duminica fără de ­hotar şi fără de sfârşit a Împărăţiei lui Dumnezeu din veşnicie, când Dumnezeu, Care este Lumină şi Iubire, va fi „totul în toate”.

Trepte în înțelegerea duhovnicească

Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti se regăsesc toate în Duminica sau ziua I a Creaţiei sau a Facerii: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină... Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.” Fiecare Duminică a Revelaţiei dumnezeieşti este străbătută şi străluminată de cele dintâi cuvinte ale lui Dumnezeu Creatorul şi Revelatorul: „Să fie lumină! Şi a fost lumină.” De asemenea, în fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti se petrece un cutremur de timp, o „izbucnire de lumină ca la răsărit de soare” (Avacum 3, 4); în fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti îngerul Domnului se pogoară din cer şi dă piatra la o parte de deasupra textului Sfintei Scripturi, ca să ne descopere noi înţelesuri teologice, şezând apoi deasupra ei şi având „înfăţişarea lui ca fulgerul şi ­îmbrăcămintea albă ca zăpada”; în fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Iisus Hristos Cel Înviat, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, ne întâmpină şi ne zice, precum mironosiţelor: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). În fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Hristos trece prin uşile încuiate şi ne zice, precum Sfinţilor Apostoli: „Pace vouă!” şi „Luaţi Duh Sfânt!...”. În fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Hristos Cel Înviat merge necunoscut cu noi pe calea celor şaizeci de stadii teologice, de la Ierusalim spre Emaus, aprinzându-ne inima prin cuvântul Său şi descoperindu-ni-Se la Cina euharistică şi eshatologică din Emaus, pentru ca mai apoi să ne ofere şi nouă fagurele de miere al teologhisirii şi cunoaşterii duhovniceşti. În fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Hristos ne arată mâinile şi coasta Sa. În fiecare din Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Hristos Cel Înviat ne întreabă, precum pe Simon, fiul lui Iona, dacă-L iubim „mai mult decât aceştia”, încredinţându-ne spre păstorire şi călăuzire oile Sale.

Hristos e Cel care deschide cartea Teologiei

În fiecare dintre Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti dintre Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură a Noului şi a Vechiului Testament, se cuvine să descoperim limba de foc a Duhului Sfânt de la Rusalii ca rug aprins al evenimentului respectiv, iar rugul aprins din Sinai ca nimb al aceluiaşi eveniment al Revelaţiei. Limba de foc este în curcubeul legământului şi în ramura de ­măslin; limba de foc este în Filoxenia de la Mamvri şi în scara cerului de la Betel; în tablele legii de pe Sinai şi în cântarea serafimilor din templu; în focul pogorât de către Sfântul Ilie pe Carmel şi în predica prorocului Iona din Ninive; în cuptorul Babilonului celor trei tineri şi în revelaţia „Celui Vechi de Zile”, de care s-a învrednicit prorocul Daniel.

Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti ni-L descoperă şi ni-L dezvăluie pe Hristos şezând de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7, 55-56) şi, nu în ultimul rând, în toate Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti cădem cu faţa la pământ înaintea Celui ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. În fiecare dintre Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti Îl contemplăm tainic şi mistic pe Hristos în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur (Apocalipsă 1, 10-20), prefigurate de candelabrul cu cele şapte braţe de aur şi şapte candele din vedenia Sfântului proroc Zaharia (4, 1-3). În fiecare Duminică a Revelaţiei dumnezeieşti citim epistolele trimise îngerilor-episcopi ai celor şapte Biserici apostolice din Asia; iar Cel ce stă la uşă şi bate, ne deschide o uşă în cer, pentru a contempla şi a participa la închinarea înaintea Celui ce şade pe tron a celor patru făpturi vii şi a celor douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în alb, din cadrul Liturghiei cosmice sau cereşti, în cântarea doxologică: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine” (Apocalipsă 4, 1-8). În Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, Hristos ne deschide cartea Teologiei cu cele şapte peceţi: profetice, evanghelice, apostolice, patristice, dogmatice, liturgice şi mistice (Apocalipsă 5, 1), în glasurile ­cereşti ale celor şapte trâmbiţe şi întru revărsarea celor şapte potire dumnezeieşti.

Toate Duminicile Revelaţiei dumnezeieşti, de la Facere la Apocalipsă, trecând prin patriarhi, regi, drepţi, profeţi, evanghelişti şi sfinţi apostoli, culminează cu contemplaţia pogorârii Noului Ierusalim, cetatea sfântă, de la Dumnezeu din cer, „mireasa Mielului” lui Dumnezeu - care deschide cerurile Parusiei Domnului - şi cu gustarea din pomul vieţii celei veşnice şi din Agheasma Mare, „limpede cum e cristalul” a râului vieţii, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului (Apocalipsă 22, 1-2).

Şi a fost seară în cartea Facerii şi a fost dimineaţă în cartea Apocalipsei: ziua I a săptămânii, Duminica Revelaţiei dumnezeieşti!