Dumnezeu ne aude întotdeauna

Nu este nimic rău în a avea un program de rugăciune și de a merge des la diferite mănăstiri în pelerinaje. Dar atunci când refuză să urmeze tratamentul și sfaturile medicului, așteptând numaidecât ca Domnul să-i vindece printr-o minune, atunci când se încred mai degrabă în ceea ce citesc în cărticelele și broșurile de care este plin pământul, scrise de așa-zișii creștini dreptslăvitori, este de netăgăduit. Aceasta se petrece din cauza cunoașterii foarte slabe din partea oamenilor a ceea ce este cu adevărat Biserica și a pricinii pentru care ea există. Dacă vrei numaidecât, poți foarte bine chiar să crezi că viața duhovnicească în Biserică ni s-a dat doar pentru a elimina pietrele de la rinichi. Numai că adevărul nu este așa! Adevărul este că această viață în Biserică ni s-a dat pentru a ne apropia de Hristos Domnul. Iar pe această cale a îndreptării noastre către El, bolile sunt mijloace prin care ne slobozim de toate lucrurile cele nedrepte, de care ne-am acoperit de-a lungul vieții noastre cele trăite așa cum s-a nimerit, dar care ne-au înrobit uneori chiar și până la moarte. În viața duhovnicească este esențial să nu încurcăm mijloacele cu scopurile. Vedeți, chiar și din mediile cultivate apar adesea tot felul de legende oculte, păgâne și o mistică pseudo-ortodoxă. Aceste rătăciri înfloresc, firește nu din sânul Bisericii, ci din rândurile acestor vindecători și oameni afundați în tot felul de chestiuni privitoare la paranormal. Iar în jurul spitalelor de oncologie sunt cele mai multe hârtii și anunțuri de tipul Vindecare completă în numai șase ședințe! Și oamenii se duc ... sunt gata să facă schimbul acesta păgubos, dând un adevărat tratament pe o șarlatanie, pentru că nu își pot asuma să treacă peste toată această situație în care se găsesc, printr-un proces lung și dureros, ci sărind peste toate etapele și încă repede, ca să scape de chin. Drept urmare, suferințele doar se vor înmulți. Omul care vine la biserică căutând numai să se vindece de boală greșește. Omul care merge la vrăjitori ca să se scape de boală nu doar că greșește, dar dă piept cu o minciună atât de primejdioasă, încât are să-i ologească nu numai trupul, ci și sufletul.

Vindecarea celui bolnav ține de medici, de tratament, dar și de puterea credinței, însoțită de rugăciune și post! Dacă Hristos Domnul socotește că ție îți este de trebuință să te întâlnești cu El acum, te vei întâlni. Dacă El crede că este mai bine pentru mântuirea sufletului tău să-ți continui ostenelile pe pământ, le vei continua. Cu totul altceva este să-I ceri Domnului în rugăciune să te ajute să te însănătoșești, dacă simți că nu ești pregătit să mori. Firește că putem face acest lucru, iar El ne ascultă. Sfinții către care ne îndreptăm rugăciunea ne ascultă și duc mai departe cererile noastre către Bunul Dumnezeu. Ei pot mijloci pentru noi la Dumnezeu foarte mult. Domnul întotdeauna ne ascultă! Iar dacă tu nu-I ceri niciodată nimic, atunci nu primești nimic. În Sfânta Evanghelie ni se spune limpede: cereți și vi se va da! (Matei 7, 7). Nu-mi amintesc exact datele, dar s-a scris foarte mult faptul că în SUA s-a făcut la un moment dat o cercetare, din care a reieșit că în rândul celor care se roagă s-au înregistrat mult mai multe cazuri de însănătoșire decât în rândul celor care s-au declarat necredincioși și care nu se roagă niciodată. Faptul că se întâmplă adesea ca oamenii să transforme cu desăvârșire rugăciunea într-o metodă de vindecare este cu totul altceva decât am avut eu în vedere în cele menționate mai sus. Căci aceasta este o greșeală absolut grosolană. Atunci când mergem la mormântul unui mare duhovnic, nu din dorința de a sta un pic de vorbă cu prietenul lui Dumnezeu, ci din dorința de a obține nu știu ce puteri miraculoase de vindecare pentru eliminarea tumorii, ne asemănăm cu ignoranții aceia pe care Domnul îi vindeca în viața Sa pământească, dar care nu se mai întorceau apoi să-I mulțumească și să-I aducă prinosul recunoștinței și al disponibilităților lor de a sluji de acum înainte lui Dumnezeu. Cea mai de seamă problemă a noastră stă în aceea că noi nu suntem deloc pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă acolo-dincolo, iar aceasta este de fapt semnul neîndestulătoarei noastre năzuințe spre viața duhovnicească. În realitate, în boală, inima omului începe să plângă, în adevăratul înțeles al cuvântului. Adeseori sunt clipe când omul bolnav vorbește cu Dumnezeu și tinde către El, în așa fel încât omul însuși nu poate să priceapă adâncul sensului și al însemnătății năzuinței acesteia. Există o măsură a suferinței care nu vine mijlocit de boala însăși, ci de la restructurarea sufletească, căreia îi dă naștere în mod inevitabil această boală. Omului i se dărâmă atunci concepția anterioară despre lume. Atunci, ca un copil, cu totul lipsit de apărare, el se regăsește singur în fața unei stihii uriașe. Se și teme și suferă și se transformă pentru o vreme într-un orfan, din pricină că suferă singur, dar și singur cum crede el, acolo vine Hristos Domnul și îl mângâie și îi ușu­rează suferințele. Iar dacă omul care a ajuns să trăiască toate acestea începe să se roage Domnului sau să-i roage pe sfinți să mijlocească pentru el, atunci aceasta este calea! Dar dacă omul începe să transforme rugăciunea și închinarea la Sfintele Moaște și la sfintele icoane făcătoare de minuni într-un mijloc de a face negustorie și tranzacții cu Domnul, atunci acest lucru este cumplit.

Ce face Biserica pentru omul bolnav?

Aceleași pe care le face și pentru omul sănătos. În cuvintele următoare voi descrie pe larg experiența din viața unui preot și coleg bolnav: Am avut o experiență că, după operația de cancer și ședințele de chimioterapie, am făcut un set de analize de verificare, așa cum se face, pentru a vedea care este situația acum. Împreună cu medicul meu, care mă avea în grijă, ne-am consultat pentru ce avea să urmeze pe mai departe. Mi-a explicat că tabloul care ni se înfățișa, după cum arătau analizele mele, era unul destul de sumbru. Cancerul meu luase o formă agresivă și cel mai potrivit ar fi fost să începem iar o serie de operații, de pe urma cărora eu aș fi rămas invalid, dar am fi încetinit cu mult procesul de evoluție a bolii în organism. Așadar, peste cinci zile urma să mă prezint la medic pentru a stabili momentul internării și al începerii pregătirii pentru operație. În acea seară am vorbit cu un coleg și am hotărât să fac un Maslu cu mai mulți colegi acasă. Așa că am invitat mai mulți preoți și mi-au făcut Taina Sfântului Maslu. După Sfântul Maslu am făcut din nou o serie de analize, iar rezultatele lor înfățișau tabloul unui om cu o sănătate ideală. Medicul, când s-a uitat pe rezultatul analizelor, a avut aproape un șoc spunând: Ce-ați luat? Ce medicamente? Iar eu i-am răspuns că nu am luat nici un medicament. I-am zis că am invitat preoții acasă și mi-au făcut Sfântul Maslu. Medicul, care era un om pasionat de medicină și care nu mergea niciodată la biserică, s-a așezat pe scaun și mi-a spus faptul că este foarte bine că mergi la biserică, este foarte bine să te rogi lui Dumnezeu, deoarece așa ceva nu am văzut în toată activitatea mea de medic de peste 30 de ani, nu credeam că se poate așa ceva, este clar că Cineva de acolo de sus a adus vindecarea. Cu siguranță că a fost foarte important Sfântul Maslu pentru vindecarea mea și că Domnul a hotărât să mai viețuiesc pe pământ. Mergând mai departe, putem concluziona faptul că această mărturie a părintelui este una cutremurătoare, prin care Hristos Domnul I-a spus așa: Trăiește pe mai departe cu ceea ce ai înțeles acum și fă ceea ce ești dator să faci!