Editorial: Pensia sau Educaţia, în varianta oul sau găina

Ne-am fi aşteptat ca în această vară caniculară dezbaterea publică pe teme politice să intre în vacanţă şi să fie înlocuită cu buletine meteo şi hărţi sinoptice privind mişcarea curenţilor reci sau fierbinţi deasupra României. Iată că nu e deloc aşa: în vara aceasta s-a votat legea de mărire a pensiilor, iar acum este aşteptată promulgarea sa de către Preşedinţie.

Mărirea pensiilor a fost o temă discutată intens în ultimii 17 ani, dar mai ales în anii electorali. În campaniile electorale, chiar dacă era vorba de alegeri locale, era musai să se pomenească în discursurile candidaţilor despre obligaţia viitorului guvern de a mări pensiile celor care, în tinereţea lor, au contribuit la formarea avuţiei naţionale. În anul 2005 s-a votat o ordonanţă privind „recalcularea“ pensiilor din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, percepută de opinia publică drept o măsură de mărire a pensiilor. De fapt, a fost un act normativ care i-a pus pe picior de egalitate pe toţi pensionarii, indiferent de anul în care au fost pensionaţi. Recalcularea în sine, de care au beneficiat peste 1,6 milioane de persoane, a condus la o „mărire“ a pensiilor cu 10 lei în medie pentru jumătate din beneficiari şi cu maximum 100 de lei pentru cealaltă jumătate. Abia în această vară a apărut prima şi adevărata mărire a pensiilor, prin stabilirea valorii punctului de pensie de la 31% la 37,5% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Concret, aceasta înseamnă că, de la 1 ianuarie 2008, pensiile vor creşte în valoare absolută cu 40% faţă de nivelul actual. Pe lângă această măsură, de la 1 septembrie vor creşte şi pensiile agricultorilor cu 50%. În timpul dezbaterilor privind mărirea pensiilor, numeroşi analişti economici au arătat că această decizie este antieconomică şi riscă să declanşeze un fenomen inflaţionist greu de stăpânit. Pentru că, de fapt, mărirea pensiilor presupune un efort financiar anual suplimentar, estimat la aproximativ 2,5 miliarde de euro, sumă care ar trebui suportată de la bugetul de stat şi nu de la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat. Or, din bugetul de stat se asigură finanţare şi pentru Educaţie, şi pentru Sănătate, două domenii cu grave deficite şi care necesită de urgenţă investiţii majore, dublate de o drastică reformare a sistemului şi mentalităţilor. Pentru a se diminua, probabil, efectul populist al majorării pensiilor, pe piaţă a fost lansată o altă dezbatere, la fel de importantă pentru viitorul societăţii româneşti: starea Educaţiei. Iar aici sunt multe de spus: că România nu are nici o universitate în primele 500 de instituţii de învăţământ superior din lume, că învăţământul românesc suferă de 16 ani de subfinanţare cronică, sau că în învăţământul românesc se utilizează pe scară largă metode tradiţionale de transmitere a cunoştinţelor, în loc să se adopte soluţii moderne, care să presupună implicarea şi a elevului, sau că sunt multe situaţiile în care elevii trebuie să recurgă la meditaţii impuse sau sugerate de profesori pentru a fi competitivi. Suma acestor lipsuri conduce la demotivarea elevilor, la abandon şcolar mai ales în mediul rural, unde nivelul de pregătire este incomparabil mai slab decât cel din zonele urbane. Evident, la acest tip de argumente se replică imediat cu exemple privind performanţele olimpicilor români la concursurile internaţionale sau cu exemple de tineri români admişi la marile universităţi din lume, pe care le absolvă magna cum laudae. Chiar dacă avem exemple privind o elită de elevi sau studenţi formată în creuzetul învăţământului românesc, la statisticile privind nivelul mediu al cunoştinţelor elevilor români stăm aproape de coada clasamentelor. Avem, în această vară, două importante dezbateri: mărirea pensiilor, ca act de justiţie socială în favoarea milioanelor de cetăţeni care depind numai de suma adusă lunar de poştaş, şi nevoile Educaţiei, domeniu care, pe termen mediu şi lung, ar trebui să-şi pună amprenta în ceea ce priveşte contribuţia la Bugetul Asigurărilor Sociale. Adică să asigure pensiile care de la 1 ianuarie 2008 vor fi majorate. Între aceste două teme importante pentru viitorul României, noi ar trebui să votăm doar pentru una, fără a trebui să răspundem la profunda întrebare a filosofului de cartier: ce-a fost mai întâi - oul sau găina? Dumneavoastră cu cine votaţi?