Efectele devastatoare ale avortului

Din punct de vedere creştin, avortul este un păcat de moarte. Cu toate acestea, avortul este ceva care se întâmplă, din păcate, cu toate consecinţele lui la nivel sufletesc, trupesc şi mai ales religios. Uneori există scuza că din punct de vedere medical nu se putea altfel. Nu discutăm aici ce era bine şi ce nu să se facă, dar dacă s-a produs totuşi, este bine de ştiut că efectele lui sunt devastatoare, iar medicina confirmă poziţia Bisericii.

Avortul ucide nu numai trupul, ci şi sufletul. O femeie nu va regreta niciodată că a dat naştere unui copil, dar va fi chinuită de remuşcări toată viaţa pentru că a făcut un avort. Un pas important în vindecarea acestei răni sufleteşti îl constituie şi consilierea postavort. Din nefericire, în România, avortul a devenit o simplă procedură medicală. Pilulele hormonale abortive sunt folosite ca un lucru de necesitate zilnică, mai repede ca aspirina. În unele ţări, cum ar fi Statele Unite sau Franţa, a început să se vorbească mai mult despre consecinţele nefaste ale avortului decât despre fericitele necesităţi ale acestuia. Statistici negre Statisticile copleşitoare, din nefericire, şi aşa trunchiate cum apar în presă, trec pe neobservatelea. Din 2005, cel puţin, rata îmbolnăvirilor de cancer de col uterin a crescut brusc, astfel încât, în România, apar cele mai multe cazuri noi (peste 30 la 100.000 de locuitori), nu din Europa de Est, ci de la nivelul întregii Europe. Situaţia este asemănătoare la cancerul mamar (locul 3). În ambele cazuri, medicii de specialitate au stabilit câteva cauze: avortul cu consecinţele sale, numărul mare de parteneri sexuali, coborârea vârstei începerii vieţii sexuale şi a efectuării primului avort, creşterea infecţiilor sexuale etc. Am luat în calcul doar realităţi fizice, care sunt monitorizate de instituţiile Ministerului Sănătăţii. În aceste statistici, se observă corelări clare între avort, liberalizarea avortului şi situaţia sănătăţii populaţiei feminine în general. Luate pe rând, datele sunt de necontestat: avorturile au crescut, vârsta începerii vieţii sexuale şi cea a avortului au coborât mult sub 18 ani, iar infecţiile cu transmitere sexuală pur şi simplu nu mai pot fi controlate. Cel puţin la nivelul acesta de monitorizare - credem, însă, că situaţia e mai gravă -, consecinţele fiziologice apar profilate. Deloc, însă, sau aproape deloc, nu se vorbeşte despre consecinţele psihice şi psihiatrice ale avortului. Sau, mai pe larg, nu se vorbeşte despre durerile sufleteşti. Cercetările medicale, la nivel mondial, din acest domeniu sunt minimale. Analize şi studii apar în mod sporadic. Din această literatură, reiese clar că există o legătură directă între consecinţele fizice ale avortului şi cele psihice. Din datele statistice recente, se vede o înrăutăţire a stării sufleteşti şi, implicit, a celei psihice a oamenilor. Un sondaj CURS, ca şi analizele Centrului de Diagnostic şi Tratament al Depresiei, ce funcţionează pe lângă Spitalul Central din Bucureşti, anunţă o adevărată epidemie (dacă se poate spune aşa) a depresiei în rândul românilor. În prezent, sunt înregistraţi aproape 2 milioane de depresivi, în rândul cărora ponderea femeilor e cea mai mare. Specialiştii estimează că, în 2010, această boală va fi cea mai întâlnită, devansând bolile cardiovasculare. Cunoaşterea realităţii, oricât de neagră şi dificilă ar fi, constituie o etapă de bază a schimbării în bine. Un lucru esenţial pentru a primi Sfânta Împărtăşanie îl constituie Mărturisirea sau Spovedania şi pocăinţa. Şi femeile nu trebuie să uite că în orice situaţie, prin strădania credinţei, pot căpăta iertarea şi împăcarea sufletească. Rezolvarea prin întărirea credinţei "Proiectul Rahila" reprezintă un grup de femei care lucrează în cadrul Bisericii. Este un răspuns holistic la problemele femeilor care au făcut avort, aşa încât ele să poată fi ajutate atât spiritual, cât şi psihic. Grupul se înfiinţează cu permisiunea unui episcop şi poate funcţiona pe lângă biserici. Se compune dintr-o reţea care include preoţi, medici, asistenţi medicali, psihologi şi femei religioase. Nu necesită dotări importante, în afară de telefon şi e-mail. Cel care răspunde la telefon o poate îndruma pe femeie spre ajutorul de care are nevoie. Apoi, femeia afectată trebuie să ia legătura personal cu preotul, nu noi facem asta. Deoarece ea a făcut avortul, în multe privinţe, ea a hotărât acest lucru. Chiar dacă nu a vrut să facă avort, a făcut pasul acesta pentru că prietenul ei i-a spus că o va părăsi, părinţii i-au spus că o omoară sau prietenul i-a dat bani... Dar, până la urmă, ea e cea care alege să vină înapoi la Dumnezeu. De aceea, ea dă telefon la preot pentru spovedanie. Este o organizaţie destinată unui grup anume de oameni, tot aşa cum avem organizaţii destinate oamenilor separaţi sau divorţaţi sau destinate celor cu handicap. E vorba despre suferinţă aici, despre inimi distruse, spune Victoria Thorn, psiholog american, îndrumător spiritual, consilier pe probleme de familie şi pierderi prenatale, director executiv al Biroului Naţional de Reconciliere şi Împăcare pe probleme postavort din Milwakee (SUA). (www.provita.ro) Suferinţa psihică şi sufletească a mamei În Franţa, cercetările privind sindromul postavort sunt practic întârziate. Psihologia traumatismului nu recunoaşte astăzi tulburarea de stres post-traumatic (TSPT), cea legată de avort. Avortul nu figurează, deci, în lista evenimentelor susceptibile că ar duce la TSPT. Din perspectiva depistării, adesea este dificil a face distincţie între tulburarea de stres posttraumatic şi alte tulburări. Şi asta se întâmplă deoarece TSPT are simptome similare altor probleme mintale. Cercetarea înclină prea puţin spre riscurile stării de stres acut (prima fază a instalării sindromului de stres posttraumatic) şi cele ale tulburării de stres posttraumatic (ce survine în decursul a 3 luni), după un avort. Sunt rare studiile epidemiologice sau clinice în domeniu. Studiile efectuate până acum vizează, în general, simptomatologia depresivă şi psihotraumatică, cum ar fi vindecarea doliului. Potrivit lui S. Nezelof, 55% din paciente dezvoltă un episod depresiv major în decurs de 18 luni, după "întreruperea medicală de sarcină", faţă de 25% din grupul-martor. În analiza lui Davies (2005), riscul TSPT, în cazul unei întreruperi medicale de sarcină, a fost evaluat la 67%, 50% şi 41% din paciente, pe un eşantion de 30 de paciente, evaluate repetat, la 6 săptămâni, 6 luni, 12 luni. Principala dificultate a acestui tip de traumatism o constituie fluctuaţia simptomelor, ce pot apărea la câteva luni sau la câţiva ani de la evenimentul traumatic. Prin urmare, studiile recente înclină să sublinieze mai mult simptomatologia depresivă a unui avort decât problemele de anxietate. Un studiu recent al lui Broen (2006) evaluează la 20% rata depresiei legate de avort, la un eşantion de 80 de femei, faţă de 6% în rândul populaţiei generale. Un alt studiu al lui E. Perrin (2002), care a examinat riscul tulburării de stres post-traumatic legat de avort, a constatat o rată a apariţiei TSPT la 11% din paciente, la 6 luni după avort. În general, din observaţiile publicate reiese că există o rată cu 30% mai ridicată a problemelor de sănătate mintală la femeile care au făcut un avort, fără a se menţiona în mod specific TSPT, după cum afirmă Fergusson (2009). Totuşi, dacă aceste studii merită să fie coroborate cu experimentele clinice, observăm că nici unul n-a abordat, în mod specific, riscul apariţiei tulburărilor de stres posttraumatic şi a stării de stres acut, în legătură cu avortul, în ordinea cronologică a apariţiei clinice a problemelor, atunci când se instalează TSPT, adică în decurs de 3 luni de la eveniment. (informaţii preluate de pe site-ul www.libertepolitique.com)