Efemeritatea acestei vieți
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 797-798
„Cine pune, oare, într-o tabără de luptă temelii? Cine zidește, oare, casa pe care are s-o părăsească puțin mai târziu? Nimeni! Dimpotrivă, dacă ar încerca cineva să facă așa ceva, ar fi ucis ca trădător. Cine cumpără într-o tabără de luptă hectare de pământ? Cine încheie afaceri? Nimeni! Și pe bună dreptate. Ai venit ca să lupți, ți se poate spune, nu să faci negoț! Pentru ce te ostenești într-un loc pe care-l vei părăsi peste câtva vreme? Fă aceasta când ne vom întoarce în țară! Aceste cuvinte ți le spun și eu acum: Fă aceasta când ne vom duce în cetatea cea de sus. Dar, mai bine spus, acolo nu trebuie să te ostenești; Împăratul Cel ceresc va face totul pentru tine. (...) Așa ar trebui să trăiască creștinii. Să trăiască întocmai ca niște călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ținuți robi de el; să se scape de toate grijile lumești. Pentru ce-ți faci casă, omule? Ca să te legi şi cu mai multe lanțuri? Pentru ce ascunzi aurul în pământ? Ca să chemi pe vrăjmaş împotriva ta? Pentru ce te împrejmuieşti cu ziduri? Ca să-ţi faci închisoare? Dar, dacă ți se par a fi grele acestea, să mergem la colibele sfinților acelora, ca să vedem cu fapta cât sunt de uşoare toate. Ei îşi fac colibe. Dacă trebuie să le părăsească, le părăsesc cum părăsesc ostaşii taberele când se termină războiul. Aşa trăiesc sfinții aceştia!”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 869
„Să mergem în morminte! Arată-mi pe tatăl tău! Arată-mi pe soția ta! Unde-i cel ce se îmbrăca cu haine de aur? Unde-i cel ce se plimba cu trăsura? Unde-i cel ce era înconjurat de ostași, cel ce purta centură, cel strigat de crainici? Unde-i cel ce pe unii îi ucidea, iar pe alții îi arunca la închisoare? Unde-i cel ce ucidea pe cine voia și slobozea pe cine voia? Nu văd decât oase, viermi, păianjeni. Toate acelea pământ, toate acelea basm, toate umbră și vis, o simplă povestire, o zugrăveală; dar, mai bine spus, nici zugrăveală. De-ar fi zugrăveală, am vedea-o într-un tablou. Dar nici tablou nu-i. Și dacă nenorocirea s-ar mărgini la atâta! Dar nu! Onorurile, desfătarea, luxul, strălucirea sunt umbră și cuvinte; odraslele lor însă nu mai sunt nici umbră, nici cuvinte, ci rămân și trec cu noi dincolo și vor fi cunoscute de toți; răpirile, lăcomiile, desfrânările, adulterele, nenumăratele lor păcate; nu sunt zugrăvite într-un tablou, nici pe cenușă, ci scrise sus; și cuvintele și faptele! Cu ce ochi ne vom uita la Hristos?”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)