El ni L-a adus pe Hristos

Ce ştim despre venirea şi propovăduirea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriile locuite de strămoşii noştri? Cât de veridice sunt sursele prin care aflăm? Dacă această conştiinţă de venire a noastră ca neam la creştinism prin evanghelizare apostolică s-a pierdut după primele secole, când am revenit la ea? La toate aceste întrebări răspunde domnul profesor academician Emilian Popescu, care a cercetat temeinic această temă şi a publicat o serie de lucrări edificatoare în acest sens.

Ce ştim din Noul Testament despre Sfântul Apostol Andrei şi propovăduirea lui pe teritoriile locuite de strămoşii noştri?

Nu ştim nimic. Aflăm alte lucruri despre Sfântul Apostol Andrei din Noul Testament. Aici se vorbeşte despre faptul că, înainte de a deveni ucenicul Mântuitorului, era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Era un grup destul de asiduu pe lângă Botezătorul, ucenici care erau iniţiaţi în Sfânta Scriptură, adică în textele Vechiului Testament, şi ei ştiau, desigur, despre venirea lui Mesia, ştiau despre Mielul lui Dumnezeu care trebuia să vină. Şi, într-o zi, erau la Iordan şi vine Mântuitorul Iisus Hristos. Mai fusese şi cu o zi înainte. Iar Ioan Botezătorul le spune ucenicilor: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ Andrei, care se afla acolo, printre ucenici, şi Ioan, un ucenic mai tânăr - Sfântul Ioan Evanghelistul -, când au auzit ce a zis Botezătorul despre Iisus, ei au ştiut imediat despre cine vorbeşte. Şi când a plecat, s-au luat după El, iar Mântuitorul, văzând că ei îl urmează, le-a zis: Ce doriţi? Unde locuieşti, rabi, învăţătorule?, l-au întrebat ei. Şi le-a zis: Veniţi şi vedeţi. Şi au mers. Şi era pe la ora patru după-amiaza şi au stat toată ziua la el acasă (nu se ştie unde era casa) şi au discutat. Întâlnirea aceasta este considerată prima chemare, de aceea Andrei este numit Protocletul, adică Întâiul Chemat. După aceea mai întâlnim o întâmplare, când Mântuitorul era pe malul lacului Ghenizaret (Marea Galileii), iar acolo, pe ţărm, Ioan şi cu fratele lui, Petru, trăgeau mrejele. Mântuitorul i-a chemat atunci să fie pescari de oameni. Momentul acesta de chemare a Sfântului Andrei se petrece înainte de chemarea la apostolat, a fost un prim contact, şi este foarte important.

După aceea, despre Andrei mai ştim că a participat alături de ceilalţi ucenici la diferite evenimente din viaţa Mântuitorului. Andrei era din oraşul din care era şi Petru, Betsaida, un orăşel de la capătul Lacului Ghenizaret, unde intră Iordanul în marea aceasta. Din orăşel mai era şi Filip. Primul la care s-a dus Andrei ca să-i spună „L-am găsit pe Domnul“ a fost fratele său, Petru, şi apoi s-a dus la Filip. Legătura dintre Andrei şi Filip a rămas mai deosebită faţă de ceilalţi apostoli. Astfel, ni se relatează în Noul Testament că la Ierusalim au venit să se roage evreii care erau în diaspora şi care erau oarecum elenizaţi şi aceşti evrei, auzind de Iisus, au vrut să stea de vorbă cu El. De aceea, s-au dus la Filip să le mijlocească întâlnirea, iar Filip s-a dus la Andrei şi s-au dus toţi la Mântuitorul, iar El a stat de vorbă cu ei.

Între Filip şi Andrei a fost o legătură din copilărie, din tinereţe. Când a fost de pildă înmulţirea pâinilor, ei doi s-au dus să-i spună Mântuitorului Iisus Hristos că mulţimile flămânzesc şi că nu au acolo decât cinci pâini şi doi peşti şi tot ei le-au adus şi El le-a înmulţit. Andrei a fost, desigur, prezent la toate momentele de seamă împreună cu ceilalţi apostoli. Nu a făcut parte din grupul restrâns al Mântuitorului, format din Petru, Iacov şi Ioan, cei care au fost şi pe Muntele Taborului, şi când a înviat-o pe fiica lui Iair. Mai ştim că o dată s-a dus Mântuitorul „în casa lui Petru şi Andrei“. Nu ştim dacă era casa doar a lui Petru, care era căsătorit, sau era şi a lui Andrei, dar ştim că s-a dus „în casa lui Petru şi Andrei“. Deci, aceste lucruri le ştim din Noul Testament despre Sfântul Apostol Andrei. Nimic despre propovăduire.

Care sunt izvoarele din care aflăm locurile unde a propovăduit Apostolul Andrei?

Mai întâi, la Sinodul de la Ierusalim din anii 49-50, apostolii s-au adunat pentru a discuta mai multe aspecte cu care se confruntau în misiunea lor, iar printre acestea a fost şi repartizarea lor teritorială pentru propovăduire. Informaţia ne-a fost transmisă prin tradiţia creştină care a rămas foarte prezentă şi puternică în comunităţile creştine din Siria şi Edesa. Spune această tradiţie că „lui Toma i-a căzut India, lui Andrei - Sciţia“, iar această tradiţie a fost culeasă de Origen (sec. II-III), un scriitor creştin foarte important, într-un comentariu pe care l-a făcut la cartea Facerii. Acest comentariu ar data din secolul al III-lea şi a trecut mai departe în lucrările lui Eusebiu de Cezareea (secolul al IV-lea), care ne-o transmite în lucrarea „Historia ecclesiastica“ (Istoria bisericească). Textul de la Eusebiu a fost considerat ca nefiind integral al lui, însă problema astăzi este stabilită: în acest text pe care ni l-a dat Origen, şi pe care ni l-a transmis şi Eusebiu de Cezareea, apare clar că Sfântul Andrei a predicat în Sciţia.

Ce cuprindea Sciţia ca teritorii?

Sciţia cuprindea sudul Rusiei, Crimeea, dar s-a extins şi în părţile noastre, în Dobrogea. În secolele II şi III au fost chiar nişte regate scitice în sudul Dobrogei, cunoaştem şi nişte regi sciţi, iar în epoca romană, regiunea respectivă se numea Scytia Minor. Deci este plauzibil să credem că o parte din Sciţia Mare a reprezentat şi teritoriul românesc. Pentru că aria misionară a Sfântului Andrei nu s-a limitat doar la Sciţia, el

l-a însoţit pe fratele său Petru în Capadocia, Bitinia, Galatia, Pont, a venit până la ţărmul Bosforului, până la Calcedon, şi a trecut şi în Europa, şi la oraşul grecesc Bizanţ. Acolo a întemeiat o comunitate, a luat-o apoi în sus pe malul Mării Negre, în Tracia şi în Sciţia.

De unde ştim mai exact pe unde a propovăduit Sfântul Apostol Andrei?

Ştim traseul misiunii Sfântului Andrei datorită unor documente scrise. Există nişte sinaxare scrise, însă cel mai vechi cunoscut este Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, iar acesta a fost cunoscut şi de Mitropolitul Dosoftei (sec. XVII), astfel încât el este primul dintre cei de un neam cu noi care a ştiut acest lucru.

Înainte de Mitropolitul Dosoftei românii nu aveau conştiinţa că Sfântul Apostol Andrei i-a creştinat?

Chiar dacă aveau, nu ştim noi, nu este nimic scris în acest sens. Sunt nişte colinde în Dobrogea care spun de Sfântul Andrei, dar nu se ştie când sunt făcute - s-ar putea să fie compuse prin secolul al XIX-lea. Dar  primul izvor scris al unui român este cel de la Mitropolitul Dosoftei. El scrie în Proloagele pe luna noiembrie, citând sinaxarul de care aminteam, că Apostolul Andrei a propovăduit „în părţile Propontului, Calcedonului şi Vizantiei (Ţarigradului), în Tracia şi Macedonia şi sosind la Dunăre ce-i zic Dobroga şi altele ce sunt la Dunăre - pe acestea toate le-a umblat“. Întrucât Sinaxarul Bisericii din Constantinopol este mai nou decât textul lui Origen, s-au căutat izvoare şi mai vechi. Aceste sinaxare s-au bazat pe tradiţia creştină. 

Cum a ajuns Apostolul pe teritoriile noastre? Cu corabia dinspre mare?

Da, de pe mare. Sfântul Apostol Andrei a venit pe teritoriul românesc în periplul lui în jurul Mării Negre. Apostolii au mers mai întâi acolo unde erau comunităţi iudaice sau greceşti, or, pe malul de vest al Mării Negre erau oraşe romane, se vorbea greceşte. Este foarte probabil că Sfântul Andrei s-a oprit la Tomis (Constanţa de azi), care era capitala provinciei şi era un oraş înfloritor. Activitatea de apostol presupunea atât propovăduirea cu cuvântul, dar şi cu fapta, care însemna organizarea comunităţii: hirotonea episcopi şi preoţi, nu pleca până nu lăsa o comunitate bine constituită. Ştim că s-a procedat aşa pentru că există un alt izvor care spune că pe Filip - căruia, prin tragerea la sorţi, i-a revenit să propovăduiască Evanghelia în Frigia din Asia Mică - l-a însoţit în misiune Andrei, iar Sfântul Apostol Filip a venit şi el în Dobrogea, l-a ajutat să ducă la capăt misiunea. Textul despre Filip îl găsim în izvoare occidentale.

Vorbiţi-ne despre aceste izvoare occidentale, rămase, din câte înţeleg, necunoscute mult timp istoricilor noştri.

Există Calendarul gotic şi Martirologiile istorice. Calendarul gotic este anexat la Biblia lui Ulfila - care este cea mai veche traducere a Bibliei în altă limbă, după cea grecească şi aramaică. În acest calendar gotic sunt menţionaţi Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, ca urmare a influenţei pe care au avut-o pe teritoriile unde goţii au trăit în acea perioadă, adică în părţile Dobrogei, şi pentru cinstirea pe care o aveau creştinii faţă de apostolii care i-au creştinat. Este posibil ca acest calendar să fie mai vechi chiar decât Biblia lui Ulfila (sec. IV).

Martirologiile istorice s-au păstrat mai ales în Occident, fiind scrise în secolul al IX-lea, bazate pe lucrări din secolele primare. Importanţa acestor martirologii este foarte mare, pe ele bazându-se Martyrologiul roman, definitivat în 1584, fiind baza unui document oficial al Bisericii Romano-Catolice. Toate izvoarele sunt foarte credibile. Eu cred că astăzi nu mai este nici o îndoială ca să putem susţine veridicitatea propovăduirii Sfântului Apostol Andrei pe teritoriile unde locuim acum noi, românii.

Un tânăr ce ar spera să mai descopere azi despre trecerea Sfântului Andrei pe aici?

Ar putea spera dacă ar mai apărea documente noi, cum au fost acele sinaxare şi martirologii din Occident, doar aşa se mai poate găsi ceva nou. Şi este posibil. Eu, când am fost în Germania, se făceau reparaţii la o catedrală, iar în altarul ei au descoperit o casetă cu nişte fragmente de moaşte şi trei file din Biblia lui Ulfila.

Trebuie să spunem despre această Biblie că a fost scrisă cu litere de aur şi argint la Ravena. Goţii au locuit întâi aici, la noi, au coborât apoi în Peninsula Balcanică, în vestul acestei peninsule, apoi în Italia, unde şi-au întemeiat un regat, iar în secolul al VI-lea, Teodoric cel Mare a întemeiat  catedrala din Ravena, iar acolo s-au copiat mai multe Biblii pe pergament, cu litere de aur şi argint. Cărţile se făceau cadouri la diferite personalităţi şi aşa au rămas până la noi fragmente. Cea mai mare parte a ei se păstrează la Utrecht în Olanda. O mică paranteză: când a fost Ceauşescu în vizită în Olanda, i s-a făcut cadou un filmuleţ cu paginile acestei Biblii. Ce o fi făcut cu ea, nu se ştie! Poate că a dat-o la vreun muzeu, este de cercetat...

Revenind, acele trei pagini din Biblia lui Ulfila au fost duse la München şi restaurate timp de vreo trei ani. Ulterior, mi-au dăruit şi mie o mapă cu fotocopiile paginilor restaurate şi le arătam studenţilor la curs. În orice caz, noi trebuie să apreciem activitatea lui Ulfila, care a început traducerea Bibliei pe teritoriul ţării noastre şi a continuat-o apoi la Nicopole. Creştinii goţi de la nord de Dunăre au început să fie persecutaţi chiar de goţii înşişi, de unii şefi de trib  care erau ostili creştinismului, întrucât li se părea că astfel se trădează tradiţiile lor vechi. În acest context, Ulfila împreună cu „populus imensus“ (popor mult) a trecut în sudul Dunării, fugind din calea persecuţiilor, iar Constantius al II-lea le-a dat voie să se aşeze la Nicopole (Bulgaria de azi). Limba latină folosită aici de ei era cea care se vorbea pe teritoriul ţării noastre.