Despre credinţă şi sănătate, în dialog cu dr. Aurelia Luchian de la Radio TRINITAS

Munteancă în copilărie, ieșeancă la vârsta studiilor și a maturității, cu o carieră medicală împlinită la Cabinetul stomatologic „Sfântul Pantelimon” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, doamna dr. Aurelia Luchian este un medic misionar. În prezent locuiește în București și, alături de proiecte medicale, lucrează cu entuziasm tineresc în calitate de senior editor la Radio TRINITAS. Din anul 1998 realizează, săptămânal, emisiunea „Credință și sănătate”, difuzată în fiecare sâmbătă, la miezul zilei.

Doamna doctor, sunteți un om spe­­cial în insti­tuția noastră, la Centrul de Presă BASILICA, pentru că sunteți în acelaşi timp și medic, dar noi vă considerăm jurnalist, un jurnalist al Bisericii, nu un jurnalist ca oricare altul. De aceea aș dori să vorbim puțin despre ce înseamnă jurnalism în Biserică și jurnalism medical. Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru presă?

Pasiunea mea pentru presă e din studenție. Noi aveam o revistă foarte interesantă, Symposion, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. ­Popa” din Iași, condusă de un erudit, pe atunci era un medic tânăr - profesorul doctor Valeriu Rusu, Dumnezeu să-l ierte, și am avut norocul să avem și un tehnoredactor extraordinar de la Tipografia Dosoftei, dl Ioan Humulescu, de asemenea Dumnezeu să-l ierte, care învățase tehnoredactare la Viena. Și acești doi oameni ne-au format. Erau mulți băieți, la 20 de ani credeam toți că suntem mari scriitori, și Valeriu Rusu avea totdeauna darul de a ne potoli, fără să ne rănească, fără să ne scadă elanul. Ne aducea tot timpul cu picioarele pe pământ. Așadar, acolo am început eu, cu ajutorul acestor doi oameni absolut minunați și pricepuți. Revista apărea lunar, era foarte elegantă și aveam un rol precis - redactor, secretar, mă rog, ne mai schimbam, era o activitate extraordinar de frumoasă.

Deci așa ați debutat în presa scrisă și, desigur, unii dintre colegii dumneavoastră de breaslă au continuat și ei activitatea. Cum ați continuat activitatea în presă și mai ales, cum aţi intrat în presa bisericească?

Eu am mai scris articole de educație sanitară la „Viața medicală”. A fost o pasiune a mea educația pentru sănătate. Și a rămas. Din păcate, nu înțeleg de ce nu mi-am lăsat timp să dezvolt mai mult această temă, pentru că am acumulat multe observații care ar merita puțin organizate. La noi, educația sanitară, astăzi, este aproape zero, medicul îşi găseşte puţin timp să informeze fiecare pacient sau un grup de pacienți; însă nu este organizată la nivelul Ministerului Sănătății, cum era când eram noi studenți. Am făcut și niște cursuri, nu știu dacă pot să le numesc de jurnalism, dar profesorul Valeriu ­Rusu, fiind un om de știință, era riguros și insista să facem lucrurile așa cum scrie la carte. La „Candela Moldovei” am lucrat puțin mai târziu, când m-am mutat de la Universitatea de Medicină. Simțeam nevoia să spun niște lucruri, tot din cauză că nu se știa prea mult despre ceea ce înseamnă să fii un om sănătos. Venind la Mitropolie, ca medic la cabinetul de caritate „Sfântul Pantelimon”, am fost fascinată de tot ceea ce auzeam. Era pentru mine o noutate, în sensul de a vedea cum participă Dumnezeu la sănătatea noastră. Eu eram credincioasă de la părinții mei, dar aici aflam mult mai clar ceea ce trebuie să facem noi ca să fim ajutați în prevenirea îmbolnăvirii sau în vindecare, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am spus că aceste lucruri ar merita să rămână undeva și am propus acele patru „Pagini amforene" din Candela Moldovei.

Da, totul s-a construit pe ideea aceasta a dumneavoastră de a face o apropiere între viața medicală, viața dedicată sănătății, și viața dedicată sănătății sufletești, adică viața spirituală.

La Mitropolie am înțeles, ascultând multe predici, citind, întâlnind oameni speciali, mi-am dat seama că nu există vindecare în afara lui Dumnezeu, în afara întoarcerii la Dumnezeu, a rugăciunii, a trăirii în Dumnezeu. Deci am încercat, așa cum am putut, cu ajutorul colegilor mei, evident, mai precis să transmitem această idee, ceea ce facem și azi. 

O altă etapă din activitatea dumneavoastră jurnalistică a început odată cu în­fiin­țarea postului de radio ­TRINITAS, mai întâi al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și, din anul 2007, al Patriarhiei Române. Una dintre emisiunile cele mai longevive este „Credință și sănătate“, pe care ascultătorii o pot audia în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 11:05 și 21:30 în reluare. Cum a fost începutul la radio?

Eu mai făcusem niște emisiuni la Radio Iași, tot pe teme de educație și, când a apărut Radio TRINITAS, am fost impresionată că există un post al Bisericii, unde pot fi transmise aceste idei, pe care eu le auzisem, erau idei care au lucrat în sufletul meu și au produs o schimbare. Și, m-am gândit că pot beneficia și ascultătorii de acestea. De aceea am propus această emisiune Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei. Directorul radioului era părintele profesor Gheorghe Popa, care a fost foarte deschis față de această idee, și așa am început. Un om de radio, a cărui voce deschide și astăzi, Cristian Ionescu, m-a instruit. Am avut mari emoții. Trebuie să mărturisesc că eu nu sunt un om curajos, în sensul de a apărea în public, dar iubesc oamenii, și acest lucru m-a ajutat. Spun tot timpul: sunt prietenii mei și atunci pot să spun ce gândesc. Dar mă și rog mult înainte, pentru că mă tem să nu spun ceva greșit, eu sau invitații. 

Spuneţi-mi câteva secrete din realizarea emisiunii, cum alegeți partenerii de dialog de la emisiunile de sănătate de la radio, „Credință și sănătate”?

Primul secret este că mă rog în biserică: Doamne, Iisuse Hristoase, te rog să mă ajuți să fac o emisiune spre slava Ta și spre folosul ascultătorilor. Acesta este primul gest. După care încep să dau telefoane la unii colegi, care sunt foarte bucuroși, deschiși față de ­TRINITAS, în general. Unii nu au știut de existența ­TRINITAS, dar prin aceste emisiuni l-au descoperit și au și propagat cumva ideea în jurul lor că există acest radio și acest post de televiziune. Medicii sunt foarte deschiși, numai că sunt foarte ocupați și atunci trebuie un pic de răbdare până găsim momentul potrivit ca să discutăm tema. Eu nu impun o temă. Mulți îmi cer înainte de emisiune să vadă cum sună, cei care nu au mai ascultat Radio TRINITAS. Nu impun tema, pentru că sunt medici care au făcut observații interesante în practica lor medicală și care ar merita prezentate. Și atunci spun: dacă aveți niște idei care simțiți nevoia că ar merita să fie transmise, eu mă pliez pe ideile dvs. Și apoi, de la caz la caz: unii oameni au idei, alții spun nu, las la latitudinea realizatorului. În general, medicii sunt foarte conștiincioși, se pregătesc ca pentru un curs al studenţilor. Eu le spun: puteți vorbi și dacă vă trezesc din somn, pentru că e o emisiune despre educație pentru sănătate și din experiența dvs. de viață puteți vorbi uşor. Dar există această rigoare - și, într-un fel, e frumos că se pregătesc foarte serios. În cele mai multe situații am ușoare emoții, mai ales dacă nu cunosc suficient omul.

Într-adevăr, lumea medicală este un univers, am putea spune. Sunt foarte multe specialități, de asemenea sunt foarte multe personalități puternice. Criteriul dumneavoastră de invitare este bazat pe aderența, deschiderea față de credința noastră creș­tină sau pur și simplu invitați un om pentru pregătirea lui din specialitatea respectivă?

Eu nu am de unde să știu cât este de aproape invitatul de Dumnezeu și am descoperit dese­ori că oameni pe care-i credeam departe de Dumnezeu, în si­tuații-limită, s-au dovedit a fi extrem de credincioși. Unii prieteni, chiar și fiicele mele, îmi spun: nu știu cum vorbești atât de ușor despre Dumnezeu, pentru că nouă ni se pare că aceasta este o relație intimă, o relație de la suflet la suflet. Eu vorbesc ușor despre Dumnezeu, recunosc, și chiar am fost puțin insistentă în a-i aduce pe unii oameni aproape de Dumnezeu, până când am citit - probabil mai citisem și altă dată, dar nu cu suficientă atenție, undeva în Sfânta Evanghelie spune Mântuitorul Iisus Hristos: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Ioan 15,16). Criteriul principal la mine este cel medical, pentru că, așa cum am spus, nu știu cât de aproape sunt medicii invitaţi de Dumnezeu și atunci încerc să simt, în timpul dialogului, dacă pot să deschid și această portiță și nu pentru că suntem la Radio TRINITAS, ci așa, el, ca om, ca profesionist, dacă poate vorbi ceva din expe­riență, legat de Dumnezeu. Dar eu cred că toți medicii, cel puțin la noi în România, sunt marcați de faptul că pe toate noptierele din spitale există o iconiță, există o candelă, există un bolnav care spune: „Am visat azi noapte pe îngerul meu sau pe Sfântul Mihail, care mi-a promis că mă vindecă, sau am citit asta și dacă dvs. faceți efortul să mă vindecați, că am citit în Biblie versetul unde se vorbește despre vindecare”. Unii dintre colegi mi-au spus că au învățat să se roage de la bolnavi. Sunt acum studii foarte clare care arată rolul rugăciunii. S-au făcut experimente cu un lot de bolnavi care se rugau cu ajutorul preotului sau singuri și alții cu boli asemănătoare, care nu au avut parte de rugăciune, și este diferență foarte mare. De asemenea, sunt constatări: dacă un copil are parte de părinți care divorțează, se produc explozii de carii sau le cade părul. Tot ce înseamnă șoc emoțional afectează profund sănătatea noastră.

De fiecare dată când ascult emisiunea „Credință și sănătate” mă gândesc la modul acesta de apropiere între limbajul medical, care este de multe ori supraspecializat, și receptarea de către un public divers ca pregătire medicală. Cum credeți că se realizează legătura aceasta și care este rolul dumneavoastră de moderator al emisiunii?

Nu știu dacă este rolul meu, aici e Dumnezeu, de multe ori mi se întâmplă să spun lucruri la care nu m-am gândit niciodată. E clar că aceasta este inspi­rație divină. Mi s-a întâmplat să am și invitați, o dată doamna profesor Mihaela Gheorghiu, în timpul emisiunii la TRINITAS TV, a spus: „Eu nu am avut aceste idei în minte, de unde mi-au venit?” Și am zis: „Dar ce ați făcut înainte de a veni aici? Am mers și ne-am rugat”. Iată de unde au venit ideile. Deci, se întâmplă acest lucru, pentru că emisiunea curge de așa manieră încât apar întrebările în timpul emisiunii. Dar ce am observat: dacă eu nu mă pregătesc serios, poate chiar mai serios decât colegul meu (sunt și colegi care vin mai lejer și fac emisiuni foarte bune, dar majoritatea vin cu pagini scrise, pe care eu îi rog să le închidă, ca să fie o emisiune vie), emisiunea nu e la nivelul dorit.. Dar și eu mă pregătesc. Nu trebuie, este literă de lege. Să-mi fac datoria de a mă pregăti: în legătură cu omul, să mă informez cine este, ce fel de om este, ca să îl simt puțin, cu ce se ocupă, ce realizări are; apoi discutăm tema. Dar,  apropo de întrebarea referitoare la cum se face această legătură, mai degrabă aș da un exemplu: un mare profesor, Adrian ­Restian, Dumnezeu să-l odihnească, nu a plecat de mult dintre noi, era extraordinar de credincios și cred că a scris singurul tratat din România care are două capitole: „Terapia prin credință” și „Terapia prin iubire”, oprindu-se pentru rugăciune, la bisericile întâlnite în cale. Era profesorul care preda medicina de familie la Universitatea de ­Medicină și Farmacie „Carol ­Davila” din București.

E într-adevăr o bucurie când medicii, deși sunt foarte ocupați, intră în biserică și se roagă. Vă rog să evocați câțiva protago­niști dintre cei 26 de ani de emisiuni „Credință și sănătate”, cam ce chipuri de oameni v-ar veni în minte acum?

Sunt mulți și s-ar putea să nedreptățesc, totuși i-aș cita din nou pe dl prof. dr. acad. Adrian Restian, pe soția lui, dna Aurelia Nicoleta Cristea, care era farmacolog la Universitatea de Medicină și Farmacie din Bucu­rești și care a văzut că este o luptă continuă între medicii homeo­pați și medicii de medicină clasică, uneori numiți alopați, deşi nu sună prea frumos. Ea a luat în serios studiul remediilor homeopatice, să vadă dacă într-adevăr ele chiar au efect sau e doar o poveste, cum sunt mulți tentați să creadă. Și a dovedit că remediile lucrează, a luat chiar și premiul Academiei pentru această temă, la care a lucrat mult. Era o ființă specială, frumoasă, inteligentă, cu mintea foarte clară. L-aș evoca și pe dl prof. Dumitru Constantin Dulcan, pe care l-am rugat să ne spună cum a ajuns la credinţa în Dumnezeu, pentru că în tinerețe nu era credincios, și a explicat că a ajuns pe cale știin­țifică, deci, iată, se poate și așa. La fel, dl profesor Florian Colceag, matematician, care a ajuns la Dumnezeu tot pe cale știin­țifică, prin matematică. Este interesant. A fost un medic special dl dr. Iosif Niculescu, care avea, când am început eu emisiunile cu dânsul, 94 de ani. Am început mai întâi la radio, apoi la ­TRINITAS TV. Știa Sfânta Scrip­tură aproape pe de rost. A mărturisit ceva care a impresionat pe mulți, era chirurg și spunea că niciodată nu a acceptat să opereze un bolnav care nu s-a spovedit și nu s-a împărtășit. Unul era atât de bolnav, că l-a suit într-o căruță și s-a dus până într-un sat unde era un preot, care l-a spovedit și l-a împărtășit. O perfor­manță rară, pe care nu știu câți medici o au. Avea o expe­riență de viață foarte bogată și un fel foarte interesant de a povesti. Îi amintim pe profesor Gheorghe Scripcaru, de la Iași, fostul rector, prof. dr. Vasile ­Astărăstoae, prof. dr. Teodor Horvat, dr. Emil Puşcaşu, prof. dr. Cristian Dragomir, prof. dr. Irinel Popescu, dr. Paul van ­Saanen, prof. dr. Alexandru Oproiu, prof. dr. Marius Leordeanu, prof. dr. Radu Vataman, prof. dr. Mircea Beuran, dr. Elena Păcuraru, sunt mulți... Doamna profesor Mihaela Gheorghiu, care este un om foarte inteligent și are emisiuni extraordinar de frumoase... Am găsit și colegi care au stat cuminți, la locul lor de muncă, și care au o experiență de viață foarte interesantă, pentru că, în fond, nu toți ajung să lucreze în Capitală, nu toți ajung academicieni și totuși sunt medici care se simt împliniți, pentru că, acolo unde sunt, își fac datoria, sunt bucuroși că au ajutat la vindecarea bolnavilor. 

Ce rol credeţi că are mass-media bisericească - radioul, televiziunea, ziarele Bisericii - în această legătură dintre spiritualitate și știința medicală?

Are rol important, pentru că eu cred că Biserica, prin tot ceea ce face, lucrează pentru suflet și atunci, cumva, Biserica vine în ajutorul medicilor. Biserica ne atrage atenția că toate problemele pe care noi le rezolvăm la nivelul trupului au punct de plecare la nivelul sufletului și atunci, noi, medicii, trebuie să începem cu Biserica. Sunt medici care se roagă pentru pacienți, care vin în biserică atunci când au o nelămurire și nu știu ce soluție terapeutică să ofere. După părerea mea - și nu pentru că lucrez aici de 32 de ani -, Biserica are un rol esenţial în vindecare. Și dvs. știți mai bine decât mine, Biserica Ortodoxă Română e foarte bine organizată. Prinde toate zonele - sufletești, mentale și trupești. M-a întrebat un coleg din Constanța, care este și preot, părintele dr. Nicolae Cristescu: „Accept să fac emisiunea, dar dvs. ce credeți că este pe primul plan: trupul sau sufletul?” Eu, în calitate de medic, trebuie să mă ocup de trup, aceasta este pregătirea mea, dar sigur că sufletul... „Nu, nu, să-mi spuneți precis, ori una, ori alta?” Nu cred că pot fi separate, ele lucrează în treime: mintea, trupul și sufletul. Până la urmă a ieșit o emisiune bună. 

Vă mulțumesc, doamna doctor, și vă doresc cât mai multe emisiuni bune „Credință și sănătate” la Radio TRINITAS și, bineînțeles, colaborări și la Ziarul Lumina și la TRINITAS TV.