Emil Manu, un scriitor la Jilava și Peninsula
Poet, prozator, istoric și critic literar de un talent incontestabil, Emil Manu a trăit între anii 1922 şi 2005.
Reținem din biografia lui că în anul 1955 era secretar științific și cercetător la Societatea de Științe Filologice din București.
Pentru faptul că l-a găzduit pe poetul Ion Caraion când acesta abia ieșise din lagărul de muncă, Manu a fost și el pedepsit de regimul comunist. În 1958 a fost arestat, judecat și condamnat pentru „uneltire” împotriva societății socialiste și „huliganism”. Din 1958 până în 1962, Emil Manu a fost deținut la pușcăriile Jilava și Peninsula.
După eliberare, a fost nevoit să lucreze în posturi umilitoare și prost plătite. Abia la doi ani de la eliberare a putut lucra la Editura Muzicală, ca „redactor documentarist”, iar trei ani mai târziu - în 1967 - a fost angajat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” pe post de cercetător științific, unde a rămas până la pensionare, în 1982.
Într-un interviu acordat lui Liviu Grăsoiu, în 1993, publicat în revista Poesis, Emil Manu mărturisea despre urmările detenției: „În privința vieții am pierdut încrederea în oameni, a trebuit să lucrez ca muncitor necalificat pe un șantier de construcții, să mă calific apoi ca operator chimist de mase plastice și să ajung greu în vechea mea calificare profesională. Anii petrecuți în închisoare sau cei care s-au scurs în lagărul de muncă forțată de la Peninsula m-au învățat că dincolo de zidurile închisorii, în România, aproape toți scriitorii au fost prizonierii propriei conștiințe condamnate la tăcere”.
Scriitorul a publicat volumul „Infernurile noastre”, în care și-a adunat amintirile din anii de închisoare, aducând în fața cititorilor durerea omului umilit de ticăloşia unor vremuri cumplite şi a unor fiinţe coborâte la stadiul subuman.
Despre acel volum de mărturisiri Dan Tărchilă scria: „Chinurile, metodele de tortură din închisoare, mizeria morală a unei epoci născătoare de brute, toată decăderea umană sunt evocate de scriitor nu pentru a se plânge, ci ca un memento pentru viitor. Cartea este un fel de exorcizare, de eliberare de povara acelui episod din viaţa lui, care stătea la pândă zi şi noapte pentru a-i tulbura existenţa”.
Și mai spunea dramaturgul Tărchilă despre Emil Manu: „Ca scriitor, excelent. Ca om, admirabil.”