Episcopul Grigorie Leu, ierarh martir în perioada comunistă

Dacă nu ar fi existat clerici destoinici care să apere Biserica de ofensiva necru­ţătoare a ateismului comunist, cu siguranţă că noi, astăzi, am fi fost mult mai săraci duhovniceşte. Însă Dumnezeu a rânduit slujitori curajoşi care nu au ezitat să ia atitudine şi să demaşte abuzurile comuniştilor, luptând până la moarte pentru Hristos şi Biserica Sa, jertfele lor devenind adevărate pilde de mărturisire. Un astfel de martir a fost vrednicul de pomenire ierarh Grigorie Leu al Episcopiei Huşilor, a cărui eparhie a fost desfiinţată în 1949 ca urmare a atitudinii sale anticomuniste şi care a murit în chinuri la puţin timp după ce a băut o cafea oferită de preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza.

Episcopul Grigorie Leu a fost unul dintre ierarhii martiri ai Bisericii Ortodoxe Române care nu s-au temut să îşi apere credinţa şi eparhia în faţa ofensivei ateismului comunist, chiar cu preţul vieţii. A fost un anticomunist convins, care a luat atitudine împotriva regimului ateu atât direct, prin intermediul predicilor şi al scrisorilor sale, cât şi indirect, în discuţii particulare sau prin acţiunile sale. În Arhivele Securităţii există numeroase note informative date în acest sens. Viaţa întreagă i-a fost plină de încercări, pe care le-a îndurat cu răbdarea şi nădejdea lui Iov, moartea sa martirică fiind cea care a încununat un lung şir de greutăţi şi suferinţe. 

Vizite pastorale

Gheorghe Leu s-a născut pe 2 mai 1881 în Ţuţucani, comuna Măluşteni, judeţul Covurlui, într-o familie preoţească. A absolvit Seminarul Teologic din Roman, iar apoi cursurile superioare la Iaşi şi Bucureşti. S-a căsătorit cu Lucreţia, fiica preotului din Oancea, cu care a avut doi copii. La şase ani de la căsătorie, însă, avea să cunoască drama văduviei. Era începutul lungului şir de suferinţe pe care avea să le trăiască, după cum spune părintele Nicolae Hurjui din Bacău, cel care a adus la lumină, prin cercetările sale, multe informaţii inedite despre viaţa şi martiriul episcopului.
În 1910 a fost numit preot spiritual la Seminarul Central din Bucureşti, iar apoi a plecat pe front ca preot militar, atitudinea sa patriotică şi pastorală aducându-i aprecierile superiorilor săi, care consemnau modul exemplar de implicare. 

Demobilizat în 1918, este numit director al Seminarului Teologic din Ismail, însă aici constată că „lupta naţională din cei şase ani de directorat a fost mai aprigă decât cea de pe front”. Avea de înfruntat aici ura, viclenia şi dispreţul a numeroşi rusofili, pe de o parte, dar şi neclarităţile şi inconsecvenţa autorităţilor române, el având dificila sarcină de a organiza această instituţie de învăţământ. Este nevoit să părăsească această funcţie și este ales arhiereu-vicar la Iaşi cu titlul „Botoşăneanul”. În cei 12 ani de ascultare, a întreprins numeroase vizite pastorale atât în parohii, cât şi în mănăstirile din eparhie. A cunoscut o deosebită apreciere din partea oamenilor pentru râvna sa din timpul slujbelor, dar şi pentru tipăriturile scoase, de cele mai multe ori, pe cheltuiala sa. Tot din această postură şi-a arătat de nenumărate ori opoziția față de orânduirea comunistă, pe care o argumenta cu exemplele nefaste din țările unde ea a fost acceptată, dar și cu sus­țineri și motivări de ordin teologic și național.

Episcop de Argeş şi apoi de Huşi

La 30 aprilie 1936 este ales Episcop de Argeş, unde, de asemenea, a desfăşurat o intensă activitate duhovnicească, pastoral-misionară, culturală, dar şi gospodărească. Şi aici avea să cunoască necazurile, după ce Mănăstirea Argeş a fost declarată necropolă regală și a pierdut, astfel, atât catedrala, cât şi parcul înconjurător, iar Centrul eparhial a fost nevoit să se mute. După numeroase dispute, fără nici o susținere, se găseşte soluţia alegerii, la 11 iunie 1940, ca titular în Eparhia Huşilor.

Războiul declanşat împotriva sovieticilor pentru eliberarea Basarabiei a fost un nou prilej pentru episcop să îşi arate dragostea faţă de neam şi ţară, prin predicile, broşurile sau articolele din revistele eparhiale în care susţinea lupta ostaşilor români împotriva pericolului comunist. Tot în această perioadă, potrivit documentelor de arhivă cercetate de părintele Nicolae Hurjui, Episcopul Grigorie Leu a avut o grijă deosebită faţă de evreii care au fost nevoiţi în acea perioadă să îndure constrângeri şi pericole umilitoare. 

Cafeaua otrăvită

După pactul de la 23 august 1944, Episcopul de Huşi devine opozant al noului regim politic instalat în ţara noastră. Continuă să îşi exprime părerile despre comunism. Ostilitatea, nemulțu­mirile și reproșurile față de noul regim politic l-au adus în atenția Siguranței și apoi a Securității încă din primii ani de afirmare represivă a noului regim. Întâmpină greutăţi pe toate planurile, autorităţile statului încearcă să îl intimideze cu orice chip, inclusiv în realizarea produselor de colportaj. Neputând interveni brutal asupra lui, deoarece era foarte popular, comuniştii au apelat la alte mijloace. În baza unei legi a cultelor aprobată în 1948, au decis desfiinţarea Episcopiei Huşilor, sub pretextul numărului mic de credincioşi. 

Pe 25 februarie 1949 este chemat de Petru Groza la Guvern pentru consultări în problemele incriminate de demersurile sale repetate.

Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul ministru la o masă protocolară, unde i s-a servit doar o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău. Și-a dat seama că fusese otrăvit.

Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huși. A coborât în gara Crasna din județul Vaslui, unde trebuia să schimbe garnitura. De aici a telegrafiat la Medgidia pentru a fi anunțată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, ca să vină de urgență la Huși. Ea a sosit a doua zi. 

Conștient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masă cu primul ministru. În ultima zi a lunii februarie, a apărut hemoragia digestivă, iar în dimineața zilei următoare, marți, 1 martie 1949, după ce i se făcuse Sfântul Maslu, Episcopul Grigorie Leu a trecut la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de vineri, 4 martie, pe o vreme mohorâtă, slujba religioasă fiind oficiată de Episcopul Chesarie Păunescu al Tomisului, Antim Nica, locotenent de episcop la Galați, arhimandritul Teoctist Arăpaşul, preotul Constantin Nonea și un preot macedonean trimis de Ministerul Cultelor. Mulţi clerici au fost însă opriţi de Securitate să participe la prohod. 

La funeralii, Guvernul Petru Groza a trimis un reprezentant oficial, pe un anume Fârserotu, pentru a transmite regretele, dar care trebuia de fapt să împiedice eventuala autopsiere. Valentina Leu a cerut analize, suspectând că decesul ar fi fost provocat prin otrăvire, aceasta constatând o evoluție anormală cu reacții fiziologice provocate de factori necunoscuți, iar în sputa eliminată s-au observat urme de arsenic. Scrisoarea şi proba de spută nu au mai ajuns la spital, deoarece laboratorul a fost închis, iar medicii au plecat.

În aceeași zi, doi frați și două surori ai episcopului au întocmit o plângere adresată Procuraturii de pe lângă Tribunalul Huși, solicitând deschiderea unei anchete asupra morții fratelui lor în condiții și împrejurări neclare, însă nici procurorul-șef nu a putut fi găsit în acele zile. Ulterior, semnatarii au fost arestaţi. 

Investigaţie după 70 de ani

În urma unor solicitări venite din partea urmașilor Episcopului Grigorie Leu, precum și din partea Episcopiei Hușilor, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a inițiat un demers legal care urmărește reconstituirea împrejurărilor care au condus la decesul ierarhului și stabilirea cauzelor reale ale morții sale. Astfel, pe 25 septembrie 2018 a fost deshumat trupul acestuia, fiind săvârşită o slujbă de pomenire. Au fost trimise spre analiză probe de ţesut pentru a se stabili dacă a fost otrăvit. La iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a fost organizat şi un simpozion tematic şi a fost lansată o monografie detaliată privind viaţa pastorală din timpul episcopului mărturisitor.