Epistolele și prietenia de altădată (III)
Părintele arhimandrit Benedict Ghiuș, iubitor de pravilă monahală, a înțeles că demersul personal al căutării Luminii celei adevărate trebuie să fie însoțit de rugăciune sinceră pentru alții. A preferat dialogul și a săvârșit și rugăciunea pentru ceilalți în cel mai profund temei eclesiologic al legăturii întreolaltă. Arhimandritul iubitor de cult și de cultură a privit durerea, grijile și nevoile fiecărei persoane ca pe ale sale. De aceea a depănat amintiri și a discutat despre Dumnezeu şi marea Lui dragoste faţă de creaţia Sa nu doar cu clerici și oameni de cultură, ci și cu mulți alți căutători și iubitori de cele sfinte. Nu sunt rare în timp rândurile primite de către părintele arhimandrit Benedict Ghiuş, de la credincioși care își exprimau recunoștința și bucuria că au primit de la acest admirabil monah iubitor de Dumnezeu și de oameni binecuvântare și povețe pline de substanţă. Sunt mărturisirile unor suflete mari, pline de frământări, dar şi de‑o covârşitoare şi nobilă credinţă. Dorința celor mai mulți era ca părintele Benedict să‑i pomenească împreună cu cei dragi ai lor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Prea Cuvioase Părinte Benedict,
Vă trimit urările minunate, care nu au nume, dar vin direct din mâna Pantocratorului.
Vorbind omeneşte, la nivel de azi pe mâine, îmi pare rău să vă vestesc că duc o oarecare luptă cu boala – cam de la miezul lui decembrie. Acum e mai bine, dar sunt tot om firav şi la trup, şi la duh şi de aceea, deşi doresc puternic să vă menajez, tot nu renunţ de a vă cere să vă rugaţi şi pentru cei apropiaţi mie şi la coadă de tot – ca un suspin, şi pentru mine. Acum mi‑e mai uşor că v‑am spus aceasta...
(...). Încolo, toate sunt bune şi frumoase în împărăţia aceasta a praznicelor de iarnă şi vă doresc ca minunea din ele să vă lumineze mereu inima.
Vă sărut mâna şi vă cer iertare.
P.S. Ca încheiere zic ceva care‑mi stă la suflet: rugaţi‑vă să pot ajunge cu bine la Cernica. Mi‑e dor de Sfinţia Voastră.
Anna Avramescu
Părinte Benedict,
Vasilica mi‑a adus un mesaj plin de prospeţime şi mireasmă din partea Sfinţiei Voastre. Cred că nu are rost să vă mai spun ce înseamnă asemenea semne în suferinţă, şi mai ales ce înseamnă pentru mine un cât de mic mesaj care vine dintr‑acolo.
Mi‑a părut tare rău că atunci când aţi fost nu mă simţeam deloc bine şi nu am putut avea o adevărată convorbire aşa cum doream. Mi‑a părut rău şi pentru că îmi închipui că starea mea nu v‑a lăsat indiferent şi poate v‑a făcut rău (am auzit că aţi avut tensiune mare). Nădăjduiesc să ies cu bine şi din această încercare şi mai ales să nu mă împuţinez. Când nu s‑a mai putut de fiecare dată, am simţit mâna lui Dumnezeu şi mesagerii Lui. Cum nu m‑a lăsat de atâtea ori, nu mă va lăsa nici de acum. Am început să pot citi şi am luat‑o de la capăt cu Biblia, cu istoria (...).Nădăjduiesc să învăţ câte ceva din nerăbdarea căutătoare de semne, să învăţ cât mai multă răbdare, lucrul de care am cea mai mare nevoie acum. În orice caz, am înţeles pentru prima dată pe cont propriu, pe viu, ce înseamnă „milă voiesc, iar nu jertfă”. Puneam mare preţ pe latura ascetică şi contemplativă a vieţii noastre creştine şi nu înţelegeam de ce Judecata va fi atât de simplă şi elementară pe acele criterii umane: „flămând am fost şi Mi‑aţi dat să mănânc, străin am fost şi M‑aţi cercetat, bolnav şi în temniţă şi aţi venit la Mine”... Abia acum înţeleg că poate cea mai puternică rugăciune este alinarea unei suferinţe şi poate că o lacrimă ştearsă de pe faţa cuiva şi o mângâiere adusă la timp cuiva în nevoie sunt tot atât de mari cât şi o înaltă asceză. Mi‑am adus aminte de ce spuneaţi de „Liturghia aproapelui”. În orice caz, nu ne putem mântui singuri fără să privim nici în dreapta, nici în stânga, atenţi numai la propriul nostru suflet. Şi acum cred cu putere că orice am face, sau oricât ni s‑ar părea că facem de mult – post, rugăciune, meditaţii,
lecturi – fără acele câteva condiţii esenţiale după care vom fi judecaţi suntem nimic înaintea lui Dumnezeu. Iertaţi‑mă, poate a fost prea lungă scrisoarea, nădăjduiesc că data viitoare voi fi mai vioaie.
Cu toată dragostea,
Floriana (n.n., Floriana Avramescu)
Prea Cuviosului Părinte Benedict Ghiuş,
Cuvioase Părinte, să te rogi la Sfânta Liturghie şi pentru mine cu fiii şi cu nepoţii mei.
Eu, consăten al d‑voastră, vă mulţumesc pentru că ai avut toată bunăvoinţa şi m‑ai ascultat şi mi‑ai trimis ceea ce eu aveam nevoie (...). Cuvioase Părinte, eu cât voi mai trăi mă voi ruga lui Dumnezeu să te ţină cu bine, sănătos şi să te ferească de duşmani văzuţi şi de cei nevăzuţi şi să‑ţi dea Dumnezeu multă sănătate. Totodată îţi trimit şi o fotografie făcută în luna mai în faţa casei mele. Acum, la etatea mea de azi 5 iulie 1983 (n.n., 77 de ani) am 4 oi şi mă ocup de ele şi de agricultură. Eu vă rog să‑mi trimiteţi pe fratele dumneavoastră Ionel o fotografie să te am mereu lângă mine, să o am eu şi fiii mei, că ai avut toată dragostea să mă iubeşti ca pe consăteanul sfinției tale. Eu nu pot veni, că nu am pe nimeni acasă la mine şi nu are cine să caute de tot ceea ce am eu împrejurul meu, ca fiecare om. Încheind aceste rânduri, vă trimit mult respect din partea mea şi rog pe Dumnezeu în fiecare zi să vă dea numai bine, sănătate şi mulţi ani ca să mai propovăduiţi Evanghelia Fiului lui Dumnezeu.
Al dumneavoastră consătean care doreşte a te vedea. Dacă nu mai puteţi să mai veniţi să vă mai văd, fotografia o voi păstra mereu în casa mea ca pe o icoană a sfinţiei voastre. La revedere, multă plecăciune şi mulţumire.
Vă Voi purta mult respect,
Ghe. Ferea
Cuvioase părinte, la Sfânta Liturghie, roagă‑te şi pentru mine cu fiii şi nepoţii mei şi nu uita a‑mi trimite o fotografie spre a o avea eu şi fiii mei. Să‑şi aducă aminte și ei că ai fost un fiu al satului nostru Domneşti, unde este şi biserica făcută de Dabija Vodă. (Va urma)