Evanghelistul Ioan şi numirile hristologice

Un articol de: Marius Nedelcu - 07 Mai 2015

În Biserica Ortodoxă se face astăzi pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cel care a scris a patra Evanghelie, trei epistole soborniceşti şi cartea Apocalipsei. Cunoscut ca „ucenicul iubit“ al Domnului, Evanghelistul Ioan este considerat şi primul teolog al Bisericii creştine, pentru că el s-a ocupat mai mult de „vederea sau contemplarea“ lui Dumnezeu. De la Ioan ne-au rămas multe teme teologice importante, multe cuvinte frumoase ale Domnului, dar şi multe imagini creatoare care au marcat istoria şi viaţa Bisericii.

La fel ca majoritatea a­postolilor, E­van­ghe­listul Ioan nu fă­cea parte din eli­ta poporului evreu. Se pare în­să că era cunoscător al limbilor a­ramaică şi greacă, al Ve­chiu­lui Testament, al legii iudaice, pre­cum şi al filosofiei greceşti. La început a fost pescar, în­tr-un sat de pe malul nordic al la­cu­lui Ghenizaret. Din pa­ginile Sfin­tei Scripturi este cunoscut şi fratele său, Apostolul Iacob, nu­mit „cel bătrân“. Iisus i-a numit pe aceşti doi fraţi înflă­că­raţi de zel şi ambiţioşi „voaner­ges“ (fiii tunetului). Evan­ghe­lis­tul Ioan a fost ucenic al Bo­te­ză­torului Ioan, iar după ce Hris­tos a fost botezat la Iordan, tâ­nărul Ioan se îndreaptă spre Hris­tos şi devine ucenic al A­ces­tuia. În Sfânta Scriptură es­te numit „apostolul cel iubit de Iisus“ şi despre el se mai spune că a fost martor ocular al răs­tig­nirii Mântuitorului. Ca a­pos­tol a întreprins mai multe că­­lătorii misionare în Asia Mi­că. Tradiţia ne spune că a refu­zat să aducă ofrandă la templul zeiţei Artemis din Efes, fapt pentru care a fost arestat şi dus la Roma. Se mai spune că lângă Porta Latina a fost supus la chinuri prin scufundarea în­tr-un vas cu ulei firbinte, pe acel loc construindu-se ulterior o biserică numită „Oratorio di San Giovanni in Oleo“. Unul din­tre cele mai cunoscute epi­soa­de din viaţa sa este exilul în In­sula Patmos, unde se pare că a avut vedenia Apocalipsei, fapt care a condus la redac­ta­rea ultimei cărţi din Biblie.

Creatorul unor imagini biblice

Sfântul Ioan este cunoscut şi cin­stit cel mai mult pentru E­van­ghelia Sa, una dintre cele mai frumoase scrieri biblice, cu foar­te multe teme teologice pro­fun­­de şi imagini care au inspirat viaţa Bisericii. Ca să cinstim şi noi memoria acestui ma­re evanghelist şi apostol, ne-am pro­pus în cele ce urmează să in­vestigăm unele dintre cele mai fru­moase numiri ale Mân­tui­to­ru­lui Iisus Hristos din Sfânta Scrip­tură: „Mielul lui Dum­nezeu“ (Ioan 1, 29).

Din lecturarea textului bi­blic aflăm însă că Mântuitorul Iisus Hristos este numit „Mie­lul lui Dumnezeu“ nu de Apos­to­lul Ioan, ci de Botezătorul Ioan. Probabil că ucenicul a fost lângă Botezător când aces­ta a zis arătând spre Hristos: „Ia­tă Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“. Poate a­ceste cuvinte l-au determinat pe apostol să plece de lângă pri­mul său maestru, ale cărui mi­siune şi vreme se în­che­ia­se­ră, şi să-L urmeze pe Hristos. Fă­ră îndoială, meritul pentru nu­mirea de „Miel al lui Dum­nezeu“ este al Botezătorului, dar şi Ioan a contribuit foarte mult la promovarea acestei numiri hristologice. Oare ce a vrut ucenicul iubit să spună atunci când a consemnat în E­van­­ghelie aceste cuvinte: „Iată Mielul lui Dumnezeu“?

Această imagine sacrificială îşi trage semnificaţia sa bogată din Vechiul Testament, dar fi­ind­­că numele „Mielul lui Dum­nezeu“ apare numai în a patra Evanghelie, ea arată cre­a­­tivitatea Apostolului Ioan. La cre­a­rea metaforei de „Miel al lui Dumnezeu“ a contribuit tra­du­­cerea unor concepte biblice din Evanghelia lui Ioan sau din Sfân­ta Scriptură. Acest concept ar putea fi o creaţie a A­pos­to­lu­lui Ioan, fără însă să minima­li­zăm contribuţia Botezătorului. Ştim din Sfânta Scriptură, în spe­cial de la episodul Botezului la Iordan, că Hristos este numit „Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 34), dar uneori este numit şi „Ro­bul lui Dumnezeu“ (Fapte 4, 27 şi 30). În traducerea ro­mâ­neas­că, Hristos este numit Fiu („Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns“; „prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus“), numai că în origi­na­­lul grecesc al textelor de la Fap­te 4, 27, 30 se foloseşte cu­vân­­tul pais, care are ca înţeles pri­mar sensul de copil, fiu, iar ur­mătorul este cel de rob. Acest cu­vânt Îl arată pe Hristos ca „Fiu al lui Dumnezeu“, dar şi ca „Rob al lui Dumnezeu“. Motivul pen­tru care se poate traduce Hris­tos ca „Rob al lui Dum­nezeu“ este citirea lui pais în lu­mina textelor de la Isaia 42 şi 49, unde se vorbeşte de slu­ga/ro­bul lui Dumnezeu - ebed Iahwe. În tradiţia creştină, Hris­tos a fost identificat cu ebed Iahwe din imnele lui Isaia. Deci avem trei termeni ca­re deşi par foarte distanţi ca în­ţeles: „Fiul lui Dumnezeu“, „Ro­bul lui Dumnezeu“ şi „Mie­lul lui Dumnezeu“, vom vedea că în contextul de la Ioan sunt foarte apropiaţi.

Contribuţia limbii aramaice la clarificarea titlului de „Miel al lui Dumnezeu“

Biblistul occidental Joachim Jeremias a arătat că pentru a în­ţelege numirea de „Miel al lui Dum­nezeu“, în relaţia cu „Fiul şi Robul lui Dumnezeu“, trebuie să avem în vedere cuvântul aramaic talya. Apelul la a­ceas­tă limbă pierdută nu este în­tâmplător, pentru că ştim că în vremea Mântuitorului Iisus Hris­tos, evreii vorbeau aramai­ca. Joachim Jeremias arată că „Mie­lul“ (amnos în greacă) lui Dum­nezeu care ia păcatele lumii, de la Ioan 1, 29, este o tra­du­­cere în limba greacă a cu­vân­tului aramaic talya, pe care l-a folosit Botezătorul Ioan în con­texul de la Ioan 1, care poa­te fi tradus: „fiu“ sau „copil“; „rob“ sau „slugă“; dar şi „miel“. Când Iisus a fost numit de că­tre Ioan Botezătorul talya lui Dum­nezeu, vorbitorii de limba a­ra­maică ar fi înţeles toate a­ces­­te trei expresii: „Fiul“, „Ro­bul“ sau „Mielul“ lui Dum­nezeu. Atunci când Evanghelia a fost redactată în limba grea­că, a trebuit să se folosească cu­vinte distincte pentru a explica cine este Hristos. Atunci când s-a folosit cuvântul grecesc pais s-a înţeles „Fiul lui Dum­nezeu“ sau „Robul lui Dum­nezeu“, dar nu şi „Mielul lui Dum­nezeu“, pentru acest cuvânt folosindu-se grecescul amnos, asta pentru că aramaica avea un singur cuvânt care să su­plinească toate cele trei în­ţe­lesuri - talya. Atunci când se spu­ne „Iată Mielul lui Dum­nezeu, Cel ce ridică păcatele lumii“ (Ioan 1, 29), Evanghelistul Ioan apropie foarte mult figura lui Hristos ca Miel nevinovat a­dus spre junghiere, de la Isaia 53, cu imaginea lui Hristos ca ebed Iahwe - Robul lui Dum­nezeu, din Isaia 49. În pasajul de la Isaia 49, 6, iată ce spune Dum­nezeu despre Robul Său: „Pu­ţin lucru este să fii sluga Mea ca să aduci la loc semin­ţiile lui Iacov şi să întorci pe cei ce-au scăpat dintre ai lui Isra­el. Te voi face Lumina popoa­re­lor ca să duci mântuirea Mea pâ­nă la marginile pământului!“ Apos­tolul Ioan vrea să ne arate că Hristos „Fiul lui Dum­nezeu“, „Robul lui Dumnezeu“, „Mie­lul lui Dum­nezeu“ este tri­mis de Dum­nezeu Tatăl cu o mi­siune universală, iar aceste me­tafore descriu Persoana lui Me­sia, Mântuitorul Iisus Hris­tos, şi identitatea Sa completă: Cel Unul fără seamăn, unic, Ca­re adună în Sine şi împlineşte de­săvârşit toate profeţiile, spe­ran­ţele şi nădejdile profeţilor şi ale aleşilor lui Dumnezeu. A­ceas­­tă teologie a „imaginii“ ca­re se regăseşte la Evanghe­lis­tul Ioan, şi nu a conceptelor ra­ţio­nale şi a definiţiilor, are ca­pa­­citatea de a ne îmbogăţi şi re­vigora discursul teologic, de a a­răta bogăţia Sfintei Scripturi, ca­re prin imagini simple şi u­zu­a­le a creat o adevărată re­naş­te­re duhovnicească a lumii. Ima­gi­nea lui Hristos ca „Miel al lui Dum­nezeu“ a influenţat viaţa Bi­se­ricii, arta bisericească, teo­lo­gia şi străjuieşte drumul isto­ric al creştinilor, pentru că la sfâr­şitul veacurilor Apostolul Ioan arată că ne vom întâlni cu Hris­tos sub chipul Mielului Eshatologic.