Evenimentul anului, evenimentul anilor...

În urmă cu un veac, George Enescu semna prima sa simfonie, cu curajul nonşalant al tânărului şi cu măiestria evidentă a artistului experimentat, fără a bănui că, într-o seară de septembrie, ea va fi interpretată de cel mai mare dirijor român al momentului, în cadrul evenimentului care a marcat încheierea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu“.

Orchestra Filarmonicii din Munchen a susţinut, în prima parte a programului prezentat pe scena Sălii Mari a Palatului din Bucureşti, prima capodoperă simfonică semnată de cel care „a dăruit României şcoala sa modernă de muzică (creaţie şi interpretare)“ - aşa cum a semnalat compozitorul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi cultelor, în cuvântul de deschidere al concertului. Eroismul delicat la care au fost condamnaţi românii de istoria lor atât de solicitantă, de profilul cultural intens şi de un temperament unic - răbdător, dar niciodată învins - au străbătut din ecourile primei sale simfonii, într-o versiune marcată de viziunea interpretativă semnată, de la pupitrul dirijoral, de către Ion Marin. O parte secundă, marcată de imaginile profunde ale unei Românii răstălmăcite istoric, a fost încadrată de două momente care figurau - ca în secvenţele unui film caleidoscopic - un destin naţional inconfundabil şi dens. Cel de-al doilea moment repertorial al serii l-a constituit interpretarea suitei vocal-simfonice „Carmina burana“ de Carl Orff, cu concursul Corului Naţional de Cameră „Madrigal“ (condus şi fondat de tatăl celebrului dirijor, Marin Constantin), al Corului Filarmonicii ce poartă numele lui Enescu şi al Corului de copii al Radiodifuziunii române, al căror solişti au fost Simina Ivan, Cosmin Ifrim şi Ştefan Ignat. Emblematic rămâne gestul simbolic care a aureolat evenimentul vocal-simfonic de final de festival: îmbrăţişarea dintre tatăl Marin Constantin şi fiul său, Ion Marin, închinăciunea plină de recunoştinţă a celui care este cotat ca fiind cel mai bun dirijor al lumii, către cel care l-a format şi i-a dat viaţă: viaţa muzicii, viaţa artei, viaţa desăvârşirii.