Exces și discernământ

Un mitropolit din secolul al XI-lea, Sfântul Simeon din Evhaita, un fost oraș bizantin din Asia Mică, azi situat în Turcia, s-a adresat ucenicilor săi care voiau să săvârșească nevoințe ascetice aspre: „Fugiți pururea atât de excesele virtuților, cât și de lipsurile lor. Dar căutați mereu cu sârguință calea cea de mijloc a acestora, făcându-le pe toate la vreme și cu măsură. Excesele sunt postul prelungit peste limită, privegherea, golătatea și purtarea lanțurilor, iar lipsurile sunt lăcomia, odihna, nepăsarea și celelalte. Calea de mijloc este faptul de a te folosi de hrană în fiecare zi și a nu te sătura, a te odihni și osteni cu măsură și a face toate potrivit unei tradiții precise a Bisericii. Căci extremele sunt ale demonilor”. Pilda de astăzi vorbește despre excesul în asceză și discernământ.

La Sfântul Anatolie al Optinei a venit odată o femeie, cerându-i binecuvântare să trăiască singură, ca să poată posti, să se poată ruga și culca pe scânduri fără s-o împiedice nimeni.

Bătrânul i-a răspuns: Știi, cel viclean nu mănâncă, nu bea și nu doarme deloc, dar tot în adâncul iadului viețuiește, fiindcă n-are smerenie. Supune-te în toate voii lui Dumnezeu, și asta să-ți fie nevoința; smerește-te față de toți, mustră-te în toate, îndură cu recunoștință bolile și necazurile. Acestea sunt mai presus decât orice osteneală ascetică!