Facerea lumii, în învăţătura Bisericii

Unde anume trebuie să caute creştinul ortodox dacă trebuie să afle adevărata învăţătură despre facerea lumii şi a omului? Sfântul Vasile cel Mare ne relevă în prima omilie din Hexaimeron: "Ce să spun mai întâi? De unde să-mi încep tâlcuirea? Să vădesc deşertăciunea învăţăturii filosofilor profani sau să laud adevărul învăţăturii noastre? Multe au grăit filosofii elini despre natură, dar nici una dintre ideile lor n-a rămas neclintită şi nerăsturnată; totdeauna ideile celui de-al doilea au surpat ideile celui dintâi, aşa că nu mai e nevoie să le vădesc deşertăciunea; e îndestulătoare combaterea unora de către alţii".

Şi noi, asemenea Sfântului Vasile cel Mare: "Să lăsăm ideile filosofilor profani pe seama celor din afara Bisericii, iar noi să ne întoarcem la învăţătura Bisericii". Şi noi, asemenea lui, "să cercetăm alcătuirea lumii şi să contemplăm universul nu pe temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învăţăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise , slujitorul Lui, Care i-a vorbit aevea, iar nu în ghicitură". În explicarea actului de creaţie, autorul porneşte de la constatarea unui principiu fundamental de ordine care guvernează lumea, fapt care impune cu evidenţa oricărei fiinţe raţionale imposibilitatea ca lumea să fie rezultatul unei aglomerări spontane de elemente, ci dimpotrivă, această ordine postulează cu necesitate existenţa unei fiinţe creatoare, inteligente şi ordonatoare care este Dumnezeu. Împrumutând din opera lui Teofil din Antiohia, Sfântul Vasile vorbeşte mai întâi despre purificarea sufletului de "pasiuni trupeşti" pentru a putea fi apt de auzirea unor măreţii despre creaţia lui Dumnezeu. Moise reprezintă referentul vrednic de credinţă al creaţiei lumii, căci el este cel care a scris cartea aceasta, fiind vrednic, la fel cu îngerii, să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă, el ne istoriseşte cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu. Vorbind despre "crearea lumii", Sfântul Vasile pune în fruntea discuţiei citatul din Facere 1, 1: "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul". Păgânii, necunoscându-L pe Dumnezeu, nu puteau avea o noţiune justă despre creaţie, de aceea au pus-o pe seama unor ipoteze materiale, pe elemente şi atomi, sau a unei existenţe fără început. Însă Moise ne spune "într-un început" dovedind că lumea are un început, nu este eternă şi "a făcut" ca să susţină creaţia "din nimic" a lui Dumnezeu, căci Acesta "şi-a exprimat voinţa şi a adus la existenţă măreţiile celor ce se văd". În succesiunea descrierii creării, Dumnezeu este autorul lumii: "Dumnezeu, fericita fire - începutul existenţelor - izvorul vieţii. Acesta a făcut întru început cerul şi pământul". În paralel, autorii antici afirmau eternitatea lumii pornind de la mişcarea circulară a astrelor. Pentru ei, cercul se prezenta ca o linie curbă continuă la care nu deosebim nici început, nici sfârşit, decât doar prin convenţie. Dar Sfântul Vasile susţine că însăşi virtutea oricărei existenţe create, cercul are un început şi un sfârşit, chiar dacă ele scapă simţurilor noastre. Aceste lucruri nu trebuie să fie înşelătoare pentru noi, şi să spună că lumea este fără început şi fără sfârşit, căci "chipul lumii acesteia trece" (1 Corinteni 7, 31) şi "cerul şi pământul vor trece". (Matei 24, 35). Sfârşitul lumii este indubitabil aşa cum este şi începutul, căci facerea lumii a început în timp şi tot în timp trebuie să se sfârşească, "lumea se va schimba, de vreme ce şi starea sufletelor are să se schimbe într-un alt fel de viaţă".