Făgăduința și rugăciunea
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea Domnească, Cuvântul al II-lea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 203-204
„Când vă rugați (Matei 6, 9), zice; n-a zis: Când făgăduiți. Căci se cuvine să fi înfăptuit ceva prin făgăduință înainte de a te apropia de Dumnezeu. Care e deci deosebirea de înțeles a acestor numiri? Făgăduința este dăruirea vreunui lucru din cele închinate din evlavie. Iar rugăciunea este cererea unor bunătăți, înfățișată prin rugăciune lui Dumnezeu. Deoarece avem nevoie de îndrăzneală când ne apropiem de Dumnezeu cu cererile pentru cele ce ne sunt de folos, e de trebuință să premeargă făgăduința, pentru ca, împlinind ceea ce ține de noi, să îndrăznim apoi să cerem să primim în schimb ceea ce e al lui Dumnezeu. De aceea zice prorocul: Da-voi Ție făgăduințele mele, pe care le-au osebit buzele mele (Psalmul 65, 12-13). și: Făgăduiți și dați Domnului Dumnezeului nostru (Psalmul 75, 11). Dar și în multe alte locuri ale Scripturii se poate vedea acest înțeles al cuvântului amintit, ca să cunoaștem că el înseamnă, cum s-a spus, o făgăduință plină de mulțumire a unei dăruiri. Iar rugăciunea tălmăcește ceea ce îi vine cuiva de la Dumnezeu după împlinirea făgăduinței. Cuvântul ne învață deci să nu cerem de la Dumnezeu ceva înainte de a-I aduce Lui ca dar ceva din cele hărăzite. Întâi trebuie să făgăduim, apoi să cerem.”
(Cuvânt patristic, pr. Narics Stupcanu)