Falsele ştiinţe ne mănâncă sufletul, mintea şi credinţa

În România, odată cu acceptarea multor noutăţi de tip social, a apărut şi o ciudată deschidere spre multe pseudoştiinţe, precum cunoaşterea prin horoscop sau tratamentele miraculoase. Poate această deschidere este o consecinţă a ştiinţelor ce-au devenit tot mai persuasive. Cu siguranţă, spune sociologul Cosima Rughiniş, pseudoştiinţele însă ne întunecă sufletul şi mintea.

Doamnă Cosima Rughiniş, ca sociolog, sunteţi recunoscută prin ceea ce aţi scris despre conflictul sau relaţia dificilă, să spunem, dintre cunoaştere ştiinţifică şi pseudoştiinţă. E greu de închipuit cum, într-un veac al cunoaşterii ştiinţifice, atât de generalizată la nivel de masă - cel puţin aşa credem noi, cei care privim dinspre marea tradiţie, unde un loc important îl are credinţa -, creşte şi pseudoştiinţa. Cum am putea face mai uşor diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă? Într-adevăr, avem din ce în ce mai mult acces la informaţii complexe şi foarte diferite, pe orice subiect ne-ar interesa. Uneori aceste informaţii vin pe căi mai degrabă oficiale - precum prospectele medicamentelor, manualele de şcoală, cărţile ştiinţifice sau publicaţii prestigioase de pe internet, dar alteori ajungem la ele prin discuţii cu prietenii, cu colegii, sau găsindu-le pe un site oarecare. Deseori este vorba despre probleme critice pentru viaţa noastră de zi cu zi, cum să ne îngrijim sănătatea, cum să reacţionăm atunci când cineva apropiat suferă, sau cum să ne educăm copiii. Ajung la noi şi informaţii care nu sunt la fel de arzătoare, dar care, atunci când le înţelegem şi ne încredem în ele, pot să ne schimbe relaţia cu lumea. De exemplu, informaţii despre ingineria genetică, despre mecanismele schimbării climatice sau despre asemănările şi deosebirile dintre oameni şi animale. Suntem deseori în situaţia de a ne gândi cât de credibile sunt astfel de informaţii şi ce greutate ar trebui să aibă în hotărârile pe care le luăm şi în modul nostru de viaţă. Pentru a face diferenţa între informaţiile cu credibilitate ştiinţifică şi cele pseudoştiinţifice avem nevoie de o familiarizare cu metodele şi spiritul ştiinţei. Cunoaşterea ştiinţifică este produsă prin efortul unor comunităţi de specialişti care pun întrebări şi testează răspunsurile în confruntare cu datele reale, şi îşi supun rezultatele criticii colegiale. Forţa informaţiilor ştiinţifice provine tocmai din testarea empirică repetată a explicaţiilor propuse, pe de o parte, şi din criticile şi dezbaterile deseori foarte aprinse între colegi. Poate părea paradoxal că dezacordurile sunt un simptom al puterii explicative, dar de fapt este uşor de înţeles: confruntaţi cu obiecţiile şi întrebările precise ale colegilor, oamenii de ştiinţă nu au de ales decât să îşi rafineze continuu explicaţiile pentru a face faţă provocărilor neîntrerupte. Astrologia a refuzat să se adapteze ştiinţei astronomiei şi psihologiei Faceţi câteva observaţii privind impactul astrologiei asupra opiniei publice de astăzi. Această pseudoştiinţă pur şi simplu cunoaşte un reviriment în contemporaneitate. Putem astfel să înţelegem de ce astrologia nu este validă ştiinţific. În primul rând, deşi îşi propune să descrie şi să explice influenţele exercitate de universul natural asupra personalităţii, astrologia (şi nu mă refer aici la horoscopurile publicate de ziare, ci chiar la diagnozele practicate de astrologi dedicaţi) a rămas neschimbată de secole, practic, refuzând să se adapteze schimbărilor continue produse în înţelegerea lumii în ştiinţa astronomiei, de exemplu, şi mai ales în psihologie. Putem vedea cum ştiinţa psihologiei s-a schimbat substanţial în ultimele două secole, îmbunătăţindu-şi dramatic capacitatea de a înţelege funcţionarea gândirii umane - tocmai prin dispute ştiinţifice şi prin confruntarea abruptă cu realitatea. Atunci când rezultatele testelor nu corespund aşteptărilor, oamenii de ştiinţă caută febril o soluţie - până când reuşesc să rezolve misterul. Dimpotrivă, astrologii au rămas impasibili la eşecurile repetate ale astrologiei de a explica realitatea observată. De exemplu, un studiu foarte interesant realizat de psihologii John H. McGrew şi Richard N. McFall, în colaborare cu Federaţia Astrologilor din Indiana, USA, publicat în 1990 şi accesibil pe Internet într-o arhivă de publicaţii ştiinţifice (John McGrew şi Richard M. McFall, 1990, "A Scientific Inquiry into the Validity of Astrology", în Journal of Scientific Exploration, vol. 4, nr.1, pp. 75-83), ne arată că şase astrologi experţi nu au reuşit să identifice corect profilurile unor oameni (descrise detaliat prin istoria vieţii lor) având la dispoziţie datele astrologice solicitate. Practic, potrivirea pe care au realizat-o cei şase astrologi a fost la fel de bună - sau mai degrabă slabă - ca potrivirea pe care a realizat-o o persoană fără nici o pregătire astrologică, inclusă în studiu pe post de control. Mai mult, fiecare dintre cei şase astrologi a propus propria identificare, fără să se asemene cu cea a colegilor. Un astfel de eşec documentat ştiinţific într-un studiu condus în colaborare cu astrologi profesionişti este un semnal clar de alarmă privind puterea explicativă şi predictivă a astrologiei. Contraziceri… ştiinţifice În afară de astrologie, mai există şi alte domenii care oferă pretextul pentru o înţelegere a noutăţilor ştiinţifice? Cum priveşte un sociolog actuala abundenţă a remediilor medicale de acest gen? Când vorbim despre pseudoştiinţă, ne gândim imediat la astrologie - dar mai puţini oameni se gândesc şi la homeopatie, de exemplu. Mă întreb câţi dintre cei care au cumpărat remedii homeopatice din farmacii, de exemplu Oscillococcinum, ştiu cum este preparat acest produs? Prospectul prezintă această informaţie: "Autolizat filtrat de ficat şi inimă de Anas Barbariae (raţă sălbatică) dinamizat la a 200-a K. Excipienţi: zaharoză şi lactoză ; q.s.p. 1 doză de 1 g cu globule". La prima vedere ne putem întreba ce legătură există între ficatul de raţă sălbatică şi gripa pentru care este vândut remediul. La o a doua privire, chiar şi această întrebare nu îşi are rostul, deoarece un "autolizat filtrat de ficat şi inimă… dinamizat la a 200-a K" înseamnă o soluţie care a fost diluată repetat, de 200 de ori, într-o proporţie de 1 la 100. Practic, în soluţia finală cu care sunt impregnate globulele de zaharoză şi lactoză nu a rămas nici o moleculă de ficat sau inimă de raţă. Din punct de vedere chimic, medicamentul este compus pur şi simplu din zaharoză şi lactoză, fiind perfect echivalent cu nişte mici bombonele. Nu este aici momentul pentru a discuta mai detaliat mecanismul pe care homeopatia îl propune pentru a ne convinge că un astfel de remediu poate fi eficient împotriva bolii, dincolo de efectul placebo pe care îl are orice tratament. Este clar că acest mecanism contrazice înţelegerea ştiinţifică actuală a modului în care reacţionează organismul la stimuli - de exemplu, principiul "doză-răspuns": cu cât doza unui stimul este mai ridicată, cu atât organismul va avea o reacţie mai puternică. Acest principiu ghidează toată medicina ştiinţifică, inclusiv producerea şi administrarea vaccinurilor. Homeopatia poate fi utilă pentru afecţiuni uşoare, care nu necesită de fapt o intervenţie, dar este riscantă şi dăunătoare social atunci când înlocuieşte tratamente eficiente pentru condiţii critice, precum tratamente cu antibiotice, atunci când sunt recomandate de medic, sau prevenirea îmbolnăvirii şi a epidemiilor prin vaccinare. Putem observa că pseudo-ştiinţa nu este întotdeauna uşor de diferenţiat de ştiinţă - deoarece deseori aceste informaţii apar pe aceleaşi canale informaţionale. Totuşi, mai ales în probleme critice, precum sănătatea, este important să înţelegem fundamentele explicative ale tratamentelor propuse, şi să urmărim informaţiile ştiinţifice curente. Mai ales că avem din ce în ce mai mult acces la informaţii ştiinţifice prin intermediul internetului - mă refer desigur la arhivele de publicaţii ştiinţifice, şi nu la orice site publicat online. Pentru a încheia cu o glumă discuţia privind homeopatia, vă întreb: dat fiind că Oscillococcinum este un remediu produs pe bază de ficat de raţă, dar care nu conţine nici o moleculă de ficat de raţă, este oare moral ca în procesul de fabricaţie să fie omorâtă raţa? În România, cultura generală este înţeleasă mai ales prin perspectiva cunoaşterii umaniste, şi mai puţin prin cea a cunoaşterii ştiinţifice. Cum ar putea fi caracterizat nivelul cunoaşterii ştiinţifice în rândul publicului românesc, astăzi? Proiectul de cercetare "Publicul şi ştiinţa", realizat în anii 2009-2010 de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti sub coordonarea prof. Lazăr Vlăsceanu, ne arată că, în România, cultura generală este înţeleasă mai ales prin perspectiva cunoaşterii umaniste, şi mai puţin prin cea a cunoaşterii ştiinţifice. De exemplu, respondenţii la ancheta sociologică au fost rugaţi să ne spună dacă o serie de afirmaţii erau adevărate sau false. Una dintre acestea era: "Antibioticele distrug atât viruşii, cât şi bacteriile". 12% au răspuns că nu ştiu, iar din restul persoanelor care au oferit un răspuns, un sfert au răspuns corect că afirmaţia este falsă, iar trei sferturi au răspuns incorect că afirmaţia este adevărată. Antibioticele distrug doar bacteriile, nu şi viruşii. Dacă oamenii pur şi simplu ar fi încercat să ghicească răspunsul la întrebare, atunci cam 50% dintre persoane ar fi nimerit varianta corectă, şi tot atâtea ar fi nimerit varianta incorectă. Vedem însă ca oamenii nu răspund la nimereală - dimpotrivă, respondenţii români chiar cred adesea că antibioticele distrug şi viruşii. O cercetare similară realizată de Comisia Europeană la nivelul ţărilor UE, în 2009, şi anume Eurobarometrul 72.5 privind rezistenţa antimicrobială, situează România pe ultimul loc în ceea ce priveşte înţelegerea acţiunii antibioticelor. Şi mai grav este faptul că România apare pe un loc fruntaş în clasamentul privind proporţia de persoane care au cumpărat antibiotice fără reţetă medicală, şi anume 16% - în timp ce media la nivelul celor 27 de ţări UE era de 3%. Practic, familiarizarea românilor cu ştiinţa este relativ scăzută, faţă de celelalte ţări europene. Este important ca educaţia să îi îndrume pe copii spre o curiozitate privind ştiinţa şi înţelegerea lumii, şi mai ales spre înţelegerea felului în care cunoaşterea ştiinţifică diferă de cunoaşterea personală nesistematică, sau de pseudoştiinţe. Intuitiv, tindem să credem că o anumită cunoaştere este solidă atunci când nu se schimbă, sau atunci când cei ce o propun sunt în consens unii cu ceilalţi - sau atunci când înţelegem imediat despre ce este vorba. Dimpotrivă, cunoaşterea ştiinţifică actuală poate părea stranie şi chiar distantă de experienţele noastre zilnice - iar ritmul schimbărilor, teoretice, şi intensitatea controverselor sunt ridicate. Dar tocmai aceste evoluţii şi tensiuni o fac să înveţe din erori şi să explice tot mai precis fenomenele observabile - chiar şi cele aparent inexplicabile. Faţă de alte societăţi europene, România are un nivel ridicat de acceptare a pseudoştiinţelor Se simt românii prea mult atraşi de pseudoştiinţe? E un moment anume pentru România, sau această situaţie este întâlnită la nivel mondial? Faţă de alte societăţi europene, România are un nivel ridicat de acceptare a pseudoştiinţelor. De exemplu, în 2005 doar un sfert dintre români recunoşteau faptul că horoscopul nu este deloc ştiinţific - faţă de 72% dintre suedezi, de exemplu, şi o medie a EU29 (ţările Uniunii Europene, plus Turcia şi Croaţia) de 50%. Mai mult, în ancheta STISOC din 2010 am aflat că în România actuală aproximativ 40% dintre respondenţi cred că "zodia în care suntem născuţi ne influenţează firea şi personalitatea". Este o proporţie ridicată - semn al unei nesiguranţe în distingerea informaţiilor ştiinţifice de cele pseudoştiinţifice. Există deseori percepţia, în rândul publicului, a unui conflict între credinţa religioasă şi cunoaşterea ştiinţifică. Există cu adevărat un asemenea conflict? Paleontologul şi istoricul ştiinţei Steven Jay Gould a propus conceptul NOMA pentru a descrie relaţia dintre ştiinţă şi religie - abreviind formularea din limba engleză "Non-Overlapping Magisteria", şi anume "domenii de înţelegere care nu se suprapun". Ştiinţa şi religia nu îşi asumă aceleaşi întrebări - şi prin urmare ele sunt esenţialmente experienţe distincte ale universului, care nu pot intra în conflict. Ştiinţa este specializată în cunoaşterea lumii observabile, în timp ce religia este un sistem etic, o comunitate morală a credincioşilor. În ce măsură şcoala de astăzi face ceva pentru a înlătura aceste percepţii, răspândite mai mult de mijloacele media? Educaţia are un rol decisiv în orientarea tinerilor către o gândire critică şi orientată spre căutarea şi evaluarea independentă a informaţiilor - sau, dimpotrivă, către preluarea fără discernământ a diagnosticelor furnizate de pseudoexperţi. Orele de ştiinţă pot contribui esenţial, mai ales dacă tinerii sunt învăţaţi să gândească ei înşişi ştiinţific, să înţeleagă concepte precum cele de experiment, de risc sau probabilitate, şi să accepte incertitudinile şi contraargumentele ca pe nişte provocări, nu ca pe nişte agresiuni. Am văzut anul acesta un efort substanţial al Ministerului Educaţiei de a reduce fraudele la bacalaureat, având drept rezultat un examen dat cu mai multă seriozitate. Este un pas în direcţia cea bună, şi în acelaşi timp o măsurătoare mai precisă a stării actuale a învăţământului românesc. Cred că depinde numai de noi să încurajăm antrenarea tinerilor spre argumentaţie şi reflexivitate, şi nu spre fuga de realitate. Cosima Rughiniş, despre rezultatele homeopatiei ca efect placebo De altfel, remediile homeopatice au fost evaluate sistematic în cercetări bazate pe metoda meta-analizei rezultatelor experimentale. O analiză realizată în 1997 identifica nişte posibile efecte pozitive ale tratamentelor homeopatice, mai mari decât cele datorate strict efectului placebo (K. Linde et.al. 1997, "Are the clinical effects of homoeopathy placebo effects? A meta-analysis of placebo-controlled trials", în The Lancet, vol. 350, nr. 9081, pp. 834-843). Totuşi, aceste concluzii au fost infirmate ulterior: studii din 1999 (A. Scheen, P. Lefčbvre 1999, "Is homeopathy superior to placebo? Controversy apropos of a meta-analysis of controlled studies", în Bulletin et mémoires de lâAcadémie royale de médecine de Belgique, vol. 154, nr. 7-9, pp. 295-304, şi M. Cucherat et.al., "Evidence of clinical efficacy of homeopathy. A meta-analysis of clinical trials", în European Journal of Clinical Pharmacology, vol. 56, nr. 1, pp. 27-33), 2002 (E. Ernst 2002, "A systematic review of systematic reviews of homeopathy", în British Journal of Clinical Pharmacology, vol. 54, no. 6, pp. 577-582) şi 2005 (A. Shang et.al. 2005, "Are the clinical effects of homoeopathy placebo effects? Comparative study of placebo-controlled trials of homoeopathy and allopathy", în The Lancet, vol. 366, nr. 9847, pp. 726-732) susţin concluzia că efectul pozitiv al homeopatiei este doar un efect placebo. Efectul placebo înseamnă că pacienţii care urmează tratamente homeopatice îşi îmbunătăţesc starea de sănătate datorită încrederii pe care o au în forţa tratamentului, şi nu datorită proprietăţilor curative propriu-zise ale remediului. Cosima Rughiniş, carte de vizită Profesoara Cosima Rughiniş (n. 28 martie 1976, Bucureşti), sociolog, specialistă în sociologia relaţiilor interetnice şi în metodologia cercetării ştiinţifice. A studiat sociologia la Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, 1998) şi a urmat stagii de specializare la Rutgers University, New Jersey (1997), University of Michigan (2000), Wissenschaftskolleg zu Berlin (2004), Central European University, Budapesta (2007), şi EUROLAB - GESIS, Köln (2010). Autoare a cărţii "Explicaţia sociologică" şi a numeroase articole în reviste de specialitate, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti.