Faur desferecă

În legătură cu această denumire populară a lunii februarie, îmi era cunoscută existenţa perechii de verbe (a) fereca şi, respectiv, (a) desfereca, fiind vorba, aşadar, de… capriciile lui Faur, care „ferecă şi desferecă“, prestigiu pe care a doua lună a anului din calendar îl are pornind de la faptul că faur înseamnă, la propriu, „fierar“. De fapt, dincolo de realităţile meteorologice, la baza acestui joc de cuvinte se află o confuzie.

Termenul faur „fierar“, care e moştenit cu sensul respectiv din latină (fabrum), s-a întâlnit, în limba română, cu o altă moştenire lexicală de aceeaşi sorginte, făurar, cuvânt ce se explică prin evoluţie fonetică normală din febr(u)arius. S-a creat însă impresia că acest făurar reprezintă o creaţie pe terenul limbii române, de la faur (cu sufixul -ar); astfel, s-a impus analiza (falsă) că luna februarie a fost cândva numită făurar deoarece este o perioadă a anului friguroasă, când apa îngheaţă ca fierul, material pe care îl prelucrează faurul-fierar. Şi în decembrie sau în ianuarie sunt (sau pot fi) temperaturi la fel de scăzute, dar, de!, acum suntem spre sfârşitul iernii şi ne-am cam săturat de frig. De aici, numeroase enunţuri ale zgribulirii: „Făurari cu gheţuri tari“, iar „în făurar crapă şi ouăle corbului“, aşa că „Fie orişicât de rece, Numai făurar de-ar trece“ şi altele. În treacăt fie spus, prestigiul respectiv ţine de universaliile de mentalităţi: francezii au zicătoarea „Fčvrier le plus court des mois, Est de tous le pire ŕ la fois“. Dar, evocând neplăcerile, s-a lăsat loc şi speranţei, cu atât mai mult cu cât, de regulă, în a doua parte a lunii, vremea se mai încălzeşte, aşadar ar fi impropriu să te tot plângi că „faur (doar) ferecă“. Situaţia exactă o găsim într-o explicaţie a zicalei „Faur ferecă şi desferecă“ înregistrată, în Proverbele românilor, de Iuliu Zanne - „adică în luna lui Faur ninge şi plouă, e ger şi căldură“. Iar Simeon Florea Marian (Sărbătorile la români) făcea parte dreaptă: „două săptămâni ferică, iar două desferică“, ceea ce s-ar potrivi cu evoluţia timpului anul acesta. Cu toată desprinderea actuală de vechea experienţă meteorologică empirică, vechea zicătoare s-a păstrat, chiar dacă a devenit doar o simplă marcă a puterii, eventual abuzive, ce „aranjează“ lucrurile discreţionar; „a fereca şi a desfereca“ a ajuns să însemne a „pune la cale“, „a rezolva“. Nu numai că această valoare a expresiei o găsim încă la Mateiu Caragiale („Fără noi nu se fereca nici desfereca nimic“), dar, pe internet, am găsit texte în care formula este prezentă în construcţii de explicitare, de tehnică retorică: „RR face şi desface, ferecă şi desferecă!“. Dacă este vorba de sport, de fotbal de exemplu, lucrurile se complică (nu) puţin, căci unele enunţuri îţi pot evoca elemente dintr-o magie de factură cosmică: „X a fost un mare vrăjtor cu descântece numai de el ştiute, cu care fereca şi desfereca mingea şi o făcea să fie unde nu te aşteptai“. În sfârşit, să ne reamintim că, dacă pe baza unei simple confuzii i s-a atribuit lui februarie puterea (de necontestat, de altfel!) de a transforma apele în gheaţă tare ca fierul, până la urmă lucrurile au fost puse la punct prin constatarea reversului, căci (a) desfereca, la propriu, înseamnă „a scoate din fiare“, adică din lanţuri, din cătuşe - ale frigului, în cazul de faţă.