Formele ispitei
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 286
„Bun lucru este postul, privegherea și retragerea în pustie. Dar fiecare dintre acestea nu este decât o floare a viețuirii celei pune. Viața creștină este mult mai complexă și nu se cade să-și pună cineva încrederea doar în acestea. Se întâmplă, de exemplu, ca un om să se împărtășească de har, ca răutatea, deși există, să cedeze de bună voie, și să nu se mai arate în el, iar omul acela să creadă că mintea lui s-a curățat. Dar, pe când se crede creștin desăvârșit, pe când crede că este liber și nu mai poartă nicio grijă, atunci răutatea, întocmai ca un tâlhar, vine asupra lui, îi pune curse, îl ispitește, și îl coboară întru cele mai de jos ale pământului. Căci dacă oamenii, aflându-se (în postura de) răufăcători sau de ostași, știu să pună curse dușmanilor, să se strecoare în spatele lor, să-i înconjoare și să-i ucidă, răutatea care este de mii de ori mai puternică decât aceștia, pentru a pierde atâtea suflete știe să pună curse în inimă.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 207
„Deci aceștia (diavolii — n.n.), când văd pe oricare creștin, dar mai ales pe monahi, ostenindu-se și înaintând, încearcă întâi să-l ispitească, ridicând multe sminteli în cale. Iar smintelile sunt gândurile rele. Dar nu trebuie să ne temem de momelile lor. Căci acelea sunt doborâte îndată prin rugăciuni și postiri și prin credința în Domnul. Dar nici doborâți ei nu încetează, ci vin îndată iarăși cu viclenie și meșteșugire. (...)Dar nu trebuie să ne temem nici de nălucirile acestea. Căci nu sunt nimic, ci se mistuie îndată, mai ales dacă omul se întărește cu credința și se împrejmuiește cu semnul crucii.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a VI-a, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 113
„Suntem ispitiți în două chipuri: fie prin necazurile care încearcă inimile noastre, ca pe aur în cuptor, vădind, prin răbdarea în suferințe, tăria inimilor noastre, fie adeseori chiar prin bunăstarea materială, care pentru mulți este o astfel de încercare a tăriei inimilor noastre. Că-i la fel de greu să-ți păstrezi sufletul neînfrânt când ești în necazuri, ca și să nu te mândrești, umilind pe alții, când ești bogat și ai de toate. Pildă de cel dintâi fel de încercare este marele Iov, luptătorul cel neînvins, care a primit, cu inimă necutremurată și cu gânduri neschimbate, asaltul diavolului, pornit asupra lui cu furia unui torent. S-a arătat cu atât mai mare decât ispitele diavolului, cu cât atacurile date de dușman păreau mai mari și mai de neînvins. Printre alte multe pilde de ispite care ne vin de pe urma unei vieți înfloritoare și pline de belșug este și bogatul despre care ni s-a citit azi din Evanghelie. Bogatul acesta avea bogăție, dar mai nădăjduia alta. Și Dumnezeu cel iubitor de oameni nu l-a osândit de la început pentru purtarea lui lipsită de recunoștință, ci mereu îi adăuga altă bogăție la bogăția de mai înainte, doar-doar îl va sătura odată și-i va îndupleca sufletul să fie darnic și milostiv.”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 42, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 100
„De aceea, frate, să fii mai întâi răbdător la orice ispite. Căci prin câte feluri de ispite nu-i încercat cel credincios: pagube lumești, învinuiri, minciuni nesupuneri, clevetiri, prigoniri ? Prin acestea și prin altele de felul lor e pus la încercare cel credincios.”
Origen, Despre principii, Cartea a III-a, 2, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 219
„Unele păcate nu provin peste tot de la puterile vrăjmașe, ci izvorăsc în chip firesc din impulsurile noastre trupești, după cum ne-o spune foarte deschis Apostolul Pavel (Galateni 5, 17): căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați voi. Dacă într-adevăr trupul vostru poftește împotriva duhului și duhul împotriva trupului, însemnează că adăpostim în noi o luptă împotriva trupului și a sângelui și aceasta, atâta vreme cât suntem oameni și trăim după trup și cât timp nu suntem în stare să încercăm ispite mai tari decât sunt încercările omenești, după cum stă scris despre noi: Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească! Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți. Cei ce conduc jocurile nu îngăduie celor care vin la întrecere să se ia la harță între ei pentru vreun motiv oarecare, fie el chiar și întâmplător, ci după un examen atent al condiției lor fizice și al vârstei lor, făcând comparația cea mai echitabilă între ei, îi asociază unul cu altul pe cei doi concurenți punând alături, de pildă, juniori cu juniori, bărbați cu bărbați, ca să corespundă unii cu alții atât după vârstă, cât și după forță. În același fel trebuie să ne gândim că rânduiește și providența dumnezeiască: pe toți cei ce au coborât în arena alergărilor duhovnicești îi îndrumă în atotdreapta Sa purtare de grijă după măsura virtuții fiecăruia, pe care o cunoaște numai Cel care cunoaște inimile oamenilor. Astfel, unul se războiește împotriva cutărui trup, altul împotriva altuia, unul pentru un anume răstimp de vreme, pe când altul pentru un alt răstimp, un bărbat va fi lăsat să îndure cutare ispită trupească, altul alta, iar dintre puterile vrăjmașe, unul va fi chemat să le reziste unora, altul altora, unul dând lupta acum cu câte trei deodată, iar apoi numai cu câte unul, acum din nou numai cu câte unul și altădată iarăși cu mai mulți alții, iar altul după ce a isprăvit anumite lupte va trebui să ducă lupta împotriva altora.”