Fericirile, comentate de Paul Sterian

Rafinamentul și policromia preocupărilor profesionale și intelectual-artistice ale membrilor Rugului Aprins, în ansamblul lor, sunt ilustrate de câteva persona­lități a căror deschidere enciclopedică nu este depășită decât de numărul talanților care le-au fost dăruiți. Una dintre aceste personalități este Paul Sterian.

Continuăm astfel a exemplifica excep­ționala deschidere cultural-duhovnicească a unui sociolog și economist de calibru, decăzut din binemeritata sa carieră profesională, însă, odată cu instalarea abruptă a regimului comunist - a se vedea și articolul nostru precedent despre economistul creștin Paul Sterian publicat în Ziarul Lumina (25 februarie 2026).

De altfel, cercetătoarea Dora Mezdrea observa într-un volum dedicat acestuia, ilustrat prin prisma dosarelor de la CNSAS (Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității. Paul Sterian, vol VII, Ed. Muzeului Literaturii Române, București, 2016, p. 5): „Neobișnuitul destinului lui Paul Sterian (1904-1984), odată cu încheierea războiului și apoi cu intrarea în perioada comunistă, stă în aceea că cei ce se înstăpâniseră asupra României țineau cu tot dinadinsul să-l condamne, dar s-au văzut în imposibilitatea să-l incrimineze penal. Și aceasta, deoarece le lipseau cele două elemente în absența cărora nu e posibilă o asemenea incriminare: faptele pentru care cineva e condamnat și legile în virtutea cărora e condamnat. Așa că le vor «inventa» - și pe unele, și pe altele.”

Despre scriitorul creștin Paul Sterian vom vorbi mai jos, dar nu prin evocări - o mică descriere a traseului său existențial poate fi găsită în articolul nostru intitulat „Războiul nevăzut al lui Paul Sterian”, publicat în Ziarul Lumina (20 noiembrie 2024) -, nu prin elogii, ci cu exemple concrete din opera acestuia.

În anii ’20-’30 ai secolului XX funcționa în București o asociație creștină a studenților, intitulată Asociația Studenților Creștini din România (ASCR), care îi avea între lideri pe Mircea Vulcănescu, Paul Sterian și Sandu Tudor, viitori membri ai Rugului Aprins. Această asociație, mică numeric, dar extrem de vie, al cărei mentor spiritual era PS Tit Simedrea, viitor Mitropolit al Bucovinei, a scos aleatoriu și o revistă. Desigur că încercările publicistice ale tinerilor erau inegale. Dar unii dintre aceștia, între care și cei trei sus-menționați, dovedeau deja de pe băncile Universității din București, unde învățau, un vădit talent literar, eseistic, filosofic. Revistele respective sunt deja extrem de rare, personal, nu știu să existe pe undeva o colecție integrală. Aparițiile acestei publicații, intitulată Buletinul Asociației Studenților Creștini din România, apărută pentru prima oară în 1923, sunt mai degrabă aleatorii și inconsecvente.

În acest context, readucem la lumină un text semnat de Paul Sterian, dedicat Fericirilor (vezi Buletinul ASCR, Anul II, nr. 2, aprilie 1924). În același număr vom mai găsi un articol semnat de Mircea Vulcănescu și un altul dedicat sărbătorii Sfintelor Paşti, semnat de Gala Galaction.

F E R I C I R I L E - Notițe pentru un comentar

„Întreaga noastră viață e o pregătire de moarte. Toate sforțările noastre sunt săvârșite în vederea morții. Dorința clipei de-acum e clipa ce vine, dorința zilei de azi e ziua de mâine. Dar clipa ce vine și ziua de mâine sunt pași mai aproape de moarte. Viața e drum către moarte. Și noi dorim fericirea.

* *

Norod mult înconjură pe Învățător. Veniți de pretutindeni, mulți doreau să-I asculte cuvântul Lui. Și se porni glasul mulțimii:

– Spune-ne, rabbi, ce-i fericirea? Ce-i fericirea?

Și, urcându-se pe munte, ca să-l audă toți, Iisus îi învăță:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor!

Fericiți cei mâhniți, că aceia se vor mângâia!

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul!

Fericiți cei înfometați și însetoșați de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiți cei milostivi, că acelora li se va da milă!

Fericiți cei cu inima curată, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Fericiți făcătorii de pace, că aceia Fii lui Dumnezeu se vor chema!

Fericiți sunt cei persecutați pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor!

Fericiți veți fi, când vă vor huli și vă vor goni și vor zice despre voi orice rău, din pricina mea. Bucurați-vă și vă veseliți, pentru că mare va fi răsplata voastră în Ceruri, că astfel au fost persecutați profeții care au fost înaintea voastră!

Și tăcu Învățătorul. Dar sufletul mulțimii începu să vorbească. Erau acolo învățați - magi din Caldeea, preoți din Egipet, scribi, farisei, cărturari. Oameni de pretutindeni, cu sânge cald în vine, cu trup bătut de arșiță și suflet dornic de viață puternică și bogată. Erau acolo tineri în ochii cărora lucea speranța vieții și bătrâni în ochii cărora mai licărea un dor pământean de a trăi și o părere de rău după viața trecută. Erau unii mâhniți și nenorociți, alții veseli și plini de noroc, dar toți cu credință în viața de aci. Și sufletele lor, ca un singur suflet, toate au strigat:

– Acestea sunt fericirile?! Căci toți doreau viață. Iar cuvântul blândului Învățător era o pregătire de moarte...

* *

În viață luptăm. Mânați de-o dorință, ne alegem un ideal - mai jos ori mai înalt -, și ne supunem lui. Pentru el facem orișice. Luptăm, sacrificăm totul și ne jertfim chiar pe noi înșine. Pentru el mergem până la moarte.

Oricare ar fi idealul, bogăția, puterea, înțelep­ciunea, iubirea, nu e mai mare bucurie pentru cel ce și l-a însușit, decât să sufere și să moară pentru el. Viața e patimă pentru un ideal, iar fericirea e însăși pătimirea și jertfirea.

* *

Iisus arătă norodului, în predica de pe munte, legătura strânsă dintre patimă și fericire. Dar mulțimea s-a înfiorat de această apropiere.

* *

Să te jertfești! Dar pentru care ideal? Merită toate idealurile același sacrificiu? Iisus arătă norodului, în predica de pe munte, că singura jertfă care duce la fericire e jertfa pentru dreptate și iubire.

* *

Să dai tot pentru acest ideal. Totul. Dar cei care nu pot da nimic, pentru că n-au primit nimic? Cei săraci cu duhul? Acestora nimic li se cere. Iisus și-a început predica amintindu-i pe aceștia mai întâi. Acestora Tatăl nu le cere jertfă pentru că n-au ce jertfi. Acestora Tatăl nu le-a dat bucuria jertfei și a patimei. Și, fiindcă nu le-a dat această bucurie, le dă dintru început, cea mai mare bucurie, fericirea deplină, Împărăția Cerurilor.

* *

Însă ceilalți, cei ce au putința jertfei, trebuie să se dea cu totul idealului. Când jertfa e întreagă, atunci bucuria e întreagă, numai atunci se ajunge la fericirea deplină, Împărăția Cerurilor. Acelora ce Tatăl le-a dat totul, le cere tot ce le-a dat, pentru ca, tocmai prin jertfă, să se poată aceștia bucura de darul primit de la Tatăl. Dar norodul s-a înspăimântat, căci mare era prețul fericirii.

* *

Preț mare și, totuși, atât de mic! Jertfa noastră, oricât de grozavă, nu e un nimic față de jertfa lui Iisus? Iisus nu a căutat fericirea lui. Și nici muritorii, nici Tatăl nu-i puteau cere această jertfă. Că Iisus a făcut-o de buna Lui voie, pentru mântuirea și fericirea lumii. O clipă nu s-a gândit la El Însuși. Și noi ne dăm înapoi când e vorba de fericirea noastră?

* *

Iisus prin Fericiri își vestește patimile. Vestește și Împărăția lui Dumnezeu ce se va înfăptui odată cu moartea Lui. Vestește oricui vrea viață și fericire. Pregătește de moarte pe cei ce doresc viața.

* *

Pregătește-te ca în fața morții să poți spune: m-am jertfit pentru cel mai înalt ideal. Aceasta nu pentru că moartea este un sfârșit; căci patima și moartea sunt de-abia începutul vieții. Jertfa ta să fie deplină: cei blânzi vor moșteni pământul, cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu, dar numai cei goniți pentru dreptate se vor bucura pe deplin de Împărăția Cerurilor, căci numai aceștia s-au jertfit cu totul.

* *

Fericirile de aci sunt patimile, fericirea de dincolo, Împărăția Cerurilor.

* *

Într-adevăr, într-adevăr, viața e o pregătire de moarte. Dar, dincolo de moarte, e viața!”