Fericit cel ce murmură

În Psalmul 1:2 este fericit bărbatul care nu stă în sfatul oamenilor fărădelege, "ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea". Verbul "va cugeta" are însă o sferă semantică foarte interesantă şi deschide posibilităţi noi de traducere.

Verbul haga se referă mai întâi la animale. În Isaia 31:4 se referă la "mârâitul" leilor: "Că iată ce mi-a grăit Domnul: "Precum leul şi puiul de leu răcnesc (yehge) asupra prăzii şi împotriva lor se adună toată ceata de păstori şi nu se înfioară de strigătele lor, nici nu se tulbură de mulţimea lor, tot astfel Domnul Savaot Se va pogorî să se războiască pe Muntele Sionului şi pe colina lui"". În alte contexte, verbul sugerează "gânguritul" porumbeilor. "Ţip cumplit ca o rândunică, gem (âehge) ca o porumbiţă. Ochii mei slăbesc, uitându-se în sus. Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa!" (Isaia 38:14). "Mormăim toţi ca urşii, ne văităm (nehge) ca porumbiţa, aşteptăm judecata, dar ea nu vine; mântuirea, dar ea este departe de noi" (Isaia 59:11). Aceste contexte, în care Biblia Sinodală traduce însă diferit, sugerează că trebuie căutat un numitor comun pentru "răcnetul" leilor, "geamătul" şi "văitatul" porumbeilor. Sunetul trebuie să fie de joasă frecvenţă, fiind de altfel asemuit în cazul porumbeilor cu vaietul, aşa cum apare şi în Naum 2:8: "S-a sfârşit! Ea este prinsă şi dusă în robie. Slujnicele ei scot suspine ca porumbeii şi se bat în piept". Un sens proteic Referitor la oameni, verbul haga înseamnă "a vorbi", "a grăi", "a glăsui", aşa cum apare în Psalmul 113:15 (în textul masoretic 115:7): "Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui (yehgu) cu gâtlejul lor", în Psalmul 34:27: "Şi limba mea va grăi (tehge) dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta"; Psalmul 70:27: "Încă şi limba mea toată ziua va rosti (tehge) dreptatea Ta, când vor fi ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută să-mi facă rău"; în Iov 27:4: "Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr şi limba mea nu va grăi (yehge) nici o minciună!" sau în Pilde 8:7: "Căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege". În alte contexte, sensul este acela de a "cugeta". De exemplu, în Psalmul 2:1, "Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat (yehgu) deşertăciuni?", iar în Psalmul 62:7: "De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat (âehge) la Tine, că ai fost ajutorul meu". În Isaia 59:3 se spune: "Că mâinile voastre spurcate sunt cu sânge şi cu păcate degetele voastre; buzele voastre, şi ele, nelegiuire au grăit, iar limba voastră cugetă (tehge) nedreptate" (Biblia Anania, pentru că în Biblia Sinodală verbul este lăsat netradus). În Pilde 15:28, verbul este redat prin "a chibzui": "Inima celui drept chibzuieşte (yehge) ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi". Alte contexte oferă traduceri de conjunctură. De exemplu, în Psalmul 36:30 stă scris: "Gura dreptului va deprinde (yehge) înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată", iar în Isaia 33:18, Sinodala traduce chiar prin "a-şi aduce aminte": "Inima ta îşi va aduce aminte (yehge) de aceste vremuri de groază, zicând: "Unde este scriitorul, unde este vistiernicul, unde este străjuitorul cel din turnuri?"". Un alt sens important este acela de "a se tângui", aşa cum am observat că însemna legat de gânguritul porumbeilor. În Isaia 16:7 se spune: "Pentru aceasta, Moabiţii se tânguiesc pentru Moab, toţi împreună se bocesc! Ei suspină (tehgu) pentru turtele de struguri de la Chir-Hareset, înmărmuriţi". Într-o formă asemănătoare, pasajul se află şi în cartea profetului Ieremia: "De aceea voi plânge pe Moab şi voi striga pentru Moabul întreg; voi suspina după oamenii din Chir-Heres" (Ieremia 48:31), atât că în textul ebraic verbul nu este la persoana întâi, "voi suspina", ci la a treia (yehge). Murmurul şi studiul Septuaginta redă verbul haga prin meletao, care are însă un sens foarte complex. Înseamnă "a se îngriji de", "a studia", "a practica" ceva, "a dobândi cunoştinţe prin practică", "a se antrena în", "a repeta ceva pentru a ţine minte". Deşi aceste sensuri par foarte diferite de termenul ebraic, de fapt, ele redau referitor la om mult mai bine imaginea invocată. Iosua 1:8 oferă o soluţie foarte interesantă pentru Psalmul 1:2. Acolo Iosua, ca urmaş al lui Moise, este îndemnat să cugete la legea Domnului: "Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzeşte-te (wehagita) de ea ziua şi noaptea, ca să plineşti întocmai tot ce este scris în ea; atunci vei fi cu izbândă în căile tale şi vei păşi cu spor". Biblia Sinodală traduce prin "călăuzeşte-te", dar de fapt avem iarăşi de-a face cu proteicul verb haga. S-ar potrivi desigur în context "a cugeta", aşa cum traduce Anania, dar sensul poate fi împins mai departe. Fiind vorba de o carte pe care Iosua e îndemnat să nu o îndepărteze, haga se referă mai degrabă la cititul cu voce în surdină, "mormăitul". Marele filolog Ludwig Köhler observa într-o notă că Iosua 1:8 dovedeşte chiar practica cititului cu voce tare, care mai era încă practicat în şcolile orientale. Dacă ar fi fost vorba de cititul "în gând", atunci Iosua ar fi fost sfătuit ca Legea să nu se depărteze "din mâinile" sale, nu "de pe buzele" sale (Ludwig Köhler, "Lautes Lesen", în: Zeitschrift für die alttestamentliche Wissenschaft 32, 1912, p. 240). Textul deuteronomist din Iosua 1:8 sugerează că haga înseamnă primar "a produce un sunet grav". Referitor la animale, el trebuie exprimat prin "gângurit" sau "mârâit", depinde de animalul avut în vedere. Referitor la oameni, haga poate sluji ca un sinonim pentru dibber, "a vorbi", dar, păstrându-şi specificul, sugerează "tânguitul", "vaietul" sau "murmurul" produs cu buzele. Când omul "murmură" având legea lui Dumnezeu înainte, haga nu înseamnă ceva negativ (ca de exemplu, murmurul nemulţumit), ci murmurul produs de buzele care citesc cu voce tare, în ritm sacadat, pentru a studia neîncetat textul. De altfel, Biblia de la Ierusalim redă chiar aşa termenul în Psalmul 1: "Mais se plaît dans la loi de Yahvé, mais murmure sa loi jour et nuit!". Oricine a fost într-o mănăstire şi a ascultat acolo slujbele a observat că monahii tind să recite ritmat, ca un murmur, lecturile biblice. Lectio divina Psalmul 1 formează alături de Psalmul 118 o categorie specială de psalmi, numiţi sapienţiali. Accentul cade pe importanţa Legii (tora), la care omul trebuie să cugete pentru a-i aplica întocmai principiile. Pentru aceasta se recomandă chiar "studiul" (a se vedea verbul grecesc meletao), cititul cu voce în surdină, pentru ca textul să se imprime cu uşurinţă în minte. În lumea actuală, chiar cititul a fost supus noilor imperative ale vitezei. Se vorbeşte de citirea rapidă, optică, a mai multor cuvinte deodată, pentru a se câştiga timp. Paginile pot fi "periate", citite "în diagonală", cărţile, frunzărite, pentru a se extrage direct informaţia necesară şi a nu pierde vremea cu alte dezbateri conexe. Lectura biblică însă impune un alt stil. Repetiţia, revenirea asupra aceluiaşi text iar şi iar, meditaţia sunt de dorit în măsura în care omul caută să se apropie de Scriptură ca de rugăciune şi ca de o carte pentru informare. Psalmul 1:2 îl fericeşte pe cel care "murmură", adică repetă legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Ca psalm sapienţial, el merge dincolo de cerinţele cultice, deci dincolo de rugăciunea publică. Este lăudat cel care studiază Legea, arătându-se astfel că Scriptura trebuie citită şi recitită, cu atenţie şi stăruinţă, într-un amplu proces de meditaţie. Roadele pentru această lectio divina sunt duhovniceşti: "Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori" (v. 3).