Fidelitate în cinstire față de Sfântul Calinic de la Cernica

Sfântul Ierarh Calinic a fost sărbătorit joi, 11 aprilie 2019, cu multă evlavie la mănăstirea ilfoveană Cernica. În mijlocul obștii monahale care și-a cinstit ocrotitorul și al credincioșilor închinători prezenți la această sărbătoare s-a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, înconjurat de un sobor de slujitori.

Așa cum este în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic, la bal­d­achinul cu cinstitele sale moaș­te așezat în fața bisericii mănăstirii, rândul pelerinilor a curs necontenit spre cinstirea sfântului ocrotitor al Cernicăi și dobândirea mijlocirii sale. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bu­cu­reș­ti­lor, a vorbit despre viața Sfântului Ierarh Calinic și a eviden­țiat râvna sa duhovnicească. „Biserica îl cinstește astăzi cu multă evlavie pe unul dintre sfinții iubiți ai românilor, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, unul dintre cei trei sfinți pe care i-a odrăslit cetatea Bucureștilor. Cei care vin adeseori la Mănăstirea Cernica și îi cunosc istoria de mai bine de 400 de ani știu foarte multe lucruri legate de Sfântul Calinic. Sunt mulți oameni care îl consideră degrabă ajutător și tămăduitor, așa cum s-a dovedit a fi încă din timpul vieții. Sunt foarte mulți monahi care păstrează acest duh al rugăciunii și al bunelor rânduieli din această mănăstire. S-a născut într-o familie profund evlavioasă, dintr-o mamă care i-a imprimat din copilărie duhul acesta al învățăturii creștine ortodoxe, frecventând biserica cea mai apropiată de casă a părinților săi, adică Biserica Sfântului Visarion din București. Din familia sa, trei aveau să îmbrățișeze viața călugărească. Sfântul Calinic, cel dintâi, a venit la Mănăstirea Cernica în anul 1807, la vârsta de 20 de ani. La puțin timp a venit și un frate de-al său, care fusese în prima parte a vieții preot de mir și care avea să se călugărească. De asemenea, mama Sfântului Calinic, după ce și-a încheiat buna rânduială de familie, educându-și copiii și îndrumându-i pe calea Bisericii, avea să devină și ea monahie la Mănăstirea Pasărea sub numele de schimonahia Filofteea. Atunci când a venit în această mănăstire, Sfântul Calinic a cunoscut rigorile vieții călugărești la puțin timp după ce aici strălucise cunoscutul stareț Cuvios Gheor­ghe, canonizat între timp de Biserica Ortodoxă Română. A fost timp de cinci ani ierodiacon pentru această mănăstire, fiind tuturor pildă prin dragostea față de rugăciune și față de Biserică. Prin rânduiala vieții monahale pe care și-o asumase și pe care a trăit-o cu o rară râvnă duhovnicească, a fost hirotonit ieromonah cinci ani mai târziu, în Biserica Batiștei din București, de către Mitropolitul Dionisie Lupu. În anul 1818, la 11 ani de când intrase pe poarta acestei mănăstiri, avea să fie ales stareț al Cernicăi, păstorind până în anul 1850, când a fost chemat la treapta episcopală, slujind vreme de 17 ani ca Episcop al Eparhiei Râmnicului”, a spus Preasfințitul Părinte ­Timotei Prahoveanul.

Pildă de trăire a vieții monahale

În continuare, Preasfințitul ­Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat modul în care Sfântul Calinic a fost model de trăire duhovnicească atât pentru ucenicii săi, cât și pentru toți cei care îl întâlneau. „Sfântul Calinic ne lasă tuturor o pildă exemplară de trăire a vieții monahale, de împlinire a cuvintelor Evangheliei, de râvnă filocalică asemenea marilor Părinți ai pustiei, astfel încât, încă din vremea în care era ierodiacon, a făcut o călătorie împreună cu duhovnicul său și cu alți monahi ai Cernicăi în Moldova pentru a strânge ajutoare, deoarece mănăstirea avea o situație economică-administrativă precară. A cunoscut viața duhovnicească din marile mănăstiri, mai ales din obștea Sfântului Paisie de la Neamț, unde viețuiau aproape 1.000 de călugări. Întors din această călătorie unde a stat o perioadă de timp în obștile cu îndelungată istorie și tradiție, Sfântul Calinic avea să imprime și în rândul obștii monahale de la Cernica același duh de rugăciune și de lucrare. Înainte de a fi numit stareț al mănăstirii, în anul 1817, a petrecut o îndelungată perioadă de postire pe care avea să o resimtă toată viața lui pentru că, alături de alți monahi ai mănăstirii, și-a pus în gând să postească întreaga perioadă a Sfântului și Marelui Post al Paștilor. Câțiva dintre călugării cu care începuse nu au rezistat. Primul dintre ei a abandonat acest gând după primele zile, iar altul s-a îmbolnăvit atât de rău, încât după primele săptămâni de post era aproape să moară. Sfântul ­Calinic a postit atunci până în joia săptămânii a 5-a, adică exact până în ziua în care ne aflăm și noi. Atunci a simțit o stare de slăbiciune și a mâncat o prescură. Mai târziu, ucenicul său Anastasie avea să spună că, în tot restul vieții, Sfântul Calinic a simțit mereu o profundă durere de cap. Sfântul a avut o grijă deosebită față de Mănăstirea Cernica, pe care a iubit-o și pe care a ctitorit-o. A refăcut Biserica Sfântului ­Nicolae pe care a împodobit-o cu pictură și cu odoare de mare preț”, a spus Preasfinția Sa.

Credincioșii care au participat la hramul Mănăstirii Cernica au luat întărire duhovnicească pentru a petrece perioada rămasă a Postului Mare până la sărbătoarea Învierii Domnului.