Filoxenia iconică
Despre patriarhul Avraam se spune că niciodată nu şedea la masă fără să aibă oaspeţi. Aşa s-a învrednicit dreptul părinte să slujească la ospăţul îngerilor trimişi de Dumnezeu să cerceteze lumea. Filoxenia avraamică de la stejarul Mamvri, descrisă pe larg în capitolul 18 din cartea Genezei, a rămas peste timp cea mai potrivită viziune iconică despre taina Sfintei Treimi. Deşi s-au încercat şi alte reprezentări care să transmită pictural unitatea fiinţei şi treimea de persoane în Dumnezeu, de la mozaicurile bizantine până la Teofan Grecul, Andrei Rubliov sau Pârvu Mutu, tradiţia iconografică ortodoxă rămâne fidelă theofaniei vechi-testamentare.
În forma esenţializată a icoanei, desprinsă parcă de coordonatele temporale şi spaţiale, simbolistica liniilor, culorilor şi armoniilor dezvăluie o simplitate ascetică, dumnezeiască. În proximitatea celor trei Tineri nu mai apar decât stejarul şi potirul de pe masă. Detalii despre gazde, casa lor primitoare şi despre bucatele pregătite cu iubire se regăsesc însă din belşug în multe variante ale icoanei treimice, încărcate uneori şi de tradiţii locale. Citim astfel în icoană despre familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu. Cum poţi să nu ai curajul să te împrieteneşti cu Cineva care adastă la masă la tine? Pentru că, de fiecare dată, în mijloc este masa la care sunt aşezaţi oaspeţii, ei nu sunt zugrăviţi stând în picioare, călători. Masa înseamnă oprire din mişcare, întâlnire, împreună-vorbire, regăsirea unuia în privirea celuilalt, comuniune.
Cina lui Avraam de la stejarul Mamvri uneşte temeliile Vechiului Testament de Cina Domnului din Noul Testament. Omul drept primeşte cu bucurie întru ale sale pe călătorii cereşti, iar Omul-Dumnezeu Iisus Hristos ne cheamă pe toţi la ospăţul Împărăţiei cerurilor, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Adevărurile de credinţă întrec puterea noastră de înţelegere, însă sunt esenţiale pentru viaţa de fiecare zi. Transcendenţa Creatorului faţă de lumea creată, unitatea fiinţei divine şi treimea ipostasurilor, întruparea Fiului la „plinirea vremii“ şi pogorârea Duhului Sfânt nu sunt abstracţiuni ale gândirii, ci realităţi mai presus de cuget, revelate din preaplinul iubirii dumnezeieşti. Iar prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră o trăim ca pe permanentă mângâiere de bucurie şi de har. Mântuitorul Hristos ne încredinţează prin cuvintele Sale că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20).
Atenţia faţă de străini şi călători s-a metamorfozat de-a lungul timpului în diferite forme de ospitalitate: hanuri şi case de oaspeţi, pensiuni şi lanţuri hoteliere în centrele urbane sau în locuri liniştite, la munte sau la mare. Primirea de oaspeţi a devenit o muncă specializată, de la asigurarea confortului minimal al călătorilor şi până la oferirea unui regim bogat de desfătări.
Urmând tradiţia apostolică, Biserica şi-a edificat propriile ei instituţii sociale şi case de ospitalitate, ca să fie mereu primitoare de străini. De fapt, din legătura organică ce există între Liturghie şi Filantropie se naşte filoxenia iconică. Fiindcă viaţa noastră curge ca un râu, între două icoane: Cina Domnului şi Cina de la stejarul Mamvri.