Fireasca bucurie

Suntem îndemnaţi zilnic să ne bucurăm. În felurite chipuri şi de şi mai felurite lucruri. Bucuriei noastre i se propun multe destinaţii, cum ar fi câteva filme în weekend, emisiuni TV şi radio cu toptanul, meciuri de fotbal sau cafeaua de dimineaţă. Fiecare dintre aceste destinaţii ale bucuriei noastre ne sunt recomandate dintr-un simplu, dar eficient simţ comercial, în virtutea căruia cineva este interesat să vândă un produs altcuiva şi să educe gustul acestuia într-un anumit sens, încheiat de cele mai multe ori cu profit pentru primul. Evident, cred că am fi ipocriţi dacă nu am recunoaşte faptul că există momente în care savurăm sau chiar ne bucurăm de o ceaşcă de cafea venită la timp, de un meci de fotbal al echipei preferate, de o vacanţă binemeritată sau de un film bine realizat. A te bucura de lucrurile mici este absolut normal şi personal nu cred în anularea lor sau chiar în demonizarea lor excesivă, atât timp cât nu se pierde măsura. Sunt mult prea multe cazuri în care condamnăm semeni de-ai noştri pentru fapte şi atitudini pe care noi le facem şi ni le împropriem frecvent şi devenim mult prea repede marţiali şi foarte afectaţi în public. Nu însă şi în intimitatea proprie.

Există o normalitate a bucuriei care astăzi se realizează din ce în ce mai greu. Pentru că fie se banalizează, fie se comercializează, fie se accentuează nemăsurat. Ca multe alte lucruri normale sau fireşti de astăzi. Există, evident, şi o bucurie din interes, care nu se termină la persoana cu care o împărtăşim, ci la câştigul de orice fel pe care îl putem avea, dacă ne bucurăm cu aceasta. Chiar dacă bucuria noastră poate însemna de cele mai multe ori tristeţea altora. E un fel de zâmbet la comandă, un surâs ca o grimasă care schimonoseşte îngrozitor, venit parcă nu de la cineva, ci de la un aparat pregătit la prima comandă să zâmbească oricui şi oriunde. După introducerea monedei. Cred că cea mai mare bucurie este trăită atunci când ea se petrece liber şi fără constrângere şi are ca destinatar comuniunea. Atunci când cineva îşi împărtăşeşte real şi firesc propria ta bucurie. Adică se bucură împreună cu tine şi te înţelege. Înţelege ceea ce simţi, trăieşti sau faci. Rezonează la bucuria ta, fără să aibă prejudecata faptului că nu el este iniţiatorul şi beneficiarul direct. Există în fiecare clipă de bucurie pentru altcineva un semn al renunţării minime la ceea ce este al meu, un mic exerciţiu de smerenie. Vorbim adesea despre înţelegerea oamenilor în necazurile care vin asupra lor, în dezamăgirile vieţii şi în tot ceea ce îndeamnă la tristeţe. Bucuria este, la rândul ei, o provocare şi o chemare pe măsură la înţelegere. Depinde numai de noi ce înţelegem din ea.