Flori pentru eternitate

Adevăratele flori ale sufletelor noastre sunt copiii, pe care Hristos Domnul îi cheamă, dându-i exemplu de curăţie sufletească şi trupească, de smerenie şi blândeţe, de cumpătare, iubire de părinţii care i-au născut şi i-au crescut, şi al lipsei iubirii de averi, gata de a fi modelaţi precum o sculptură de mare preţ, spre a fi de nădejde în propovăduirea Evangheliei de mâine. Ei trebuie clădiţi pe fundamentul credinţei ortodoxe de la baia botezului, dragostea familiei, care devine ieslea formării duhovniceşti, până la iscusinţa duhovnicului, a profesorului de religie şi a comunităţii parohiale de care aparţine. Această împreună-lucrare constituie împlinirea voii dumnezeieşti la sădirea tuturor florilor duhovniceşti.

Este datoria noastră să-i iubim pe copii, să-i educăm în chipul cel mai bun cu putinţă, pentru ca apoi să devină rugători pentru noi la vreme de încercare şi necaz şi-n aşteptarea trâmbiţei îngerului Învierii. Noi suntem cei care sădim, dar Dumnezeu face să răsară; noi educăm, povăţuim, îndemnăm, dar Dumnezeu este Cel Care pune în inimile lor cuvântul cel bun, dragostea de semeni, înţelepciunea graiului liturgic, care este vlăstar şi mlădiţă din tulpina Duhului Sfânt. Nu se poate zidi ceva cu verbul a impune, ci prin puterea exemplului personal izvorât din trăire duhovnicească, floare tot mai rară, zărită printre noi. Florile nu se ţin în întuneric, nu se ascund sub obroc, ci se pun în lumină pentru a zâmbi razelor strălucitoare ale soarelui. Copiii noştri trebuie feriţi de întunericul păcatelor, de negura deasă a ispitelor performante ale vrăjmaşului, care n-a iubit şi nu va iubi niciodată creaţia lui Dumnezeu, care în timpul lui Irod, şi la porunca acestuia, a ucis fără milă 14.000 de prunci de doi ani şi mai în jos. Cine ne va mai săvârşi nouă toate parastasele? Cine ne va mai pomeni în sărindare şi-n sâmbetele celor adormiţi? Cine va scoate buruiana de pe mormintele noastre, pentru a putea aprinde câte-o lumânare la auzul cântărilor bisericeşti? De nu vom zidi cu înţelepciune în sufletele copiilor noştri valorile ortodoxiei autentice, ne vom trezi peste puţini ani mult mai săraci şi mai lipsiţi, mai neajutoraţi şi abandonaţi, mai flămânzi, însetaţi, străini, goi, bolnavi şi însinguraţi. În zadar îi trimitem pe copiii noştri la şcoli înalte, renumite şi greu accesibile oamenilor de rând, dacă nu le putem insufla dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, bucuria de a se ruga înainte şi după fiecare masă, de a citi din experienţele pilduitoare ale sfinţilor, de a-i învăţa milostivi faţă de cei săraci, de a-i implica în diferite proiecte sociale bazate pe voluntariat, de a-i învăţa să participe în fiecare duminică la cântarea preafrumoasă a Sfintei Liturghii şi de a-i povăţui spre mărturisirea păcatelor pentru a se uni cu Hristos Mântuitorul lumii prin Euharistie. Cunoaşterea vieţii lăuntrice a copiilor din perspectivă duhovnicească ne priveşte pe toţi, pentru că ne cuprinde pe toţi, pentru că fiii şi fiicele noastre sunt parte importantă din Trupul tainic al lui Hristos şi reprezintă una din cele mai importante îndeletniciri duhovniceşti ale noastre şi cel mai greu răspuns la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Ştim şi mărturisim că fără chemare nu este botez, că fără botez nu este familie, că fără familie nu este Biserică, că fără Biserică nu este mântuire şi că fără mântuire nu este altceva decât suferinţă. Copiii sunt florile de care trebuie să avem mare grijă, pe care le visăm a fi pururea înflorite, de care ne bucurăm în fiecare dimineaţă şi care aduc primăveri nesfârşite şi pentru care mulţi învăţaţi au fost şi sunt nevoiţi a le numi florile raiului.