Frământarea lăuntrică a inimii
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia V, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 113-114
„Războiul se dă, mai întâi înăuntru, în inimă; (acolo) este lupta și războiul, (acolo) este cumpăna care înclină fie către iubirea lui Dumnezeu, (fie către) iubirea lumii. Acolo discerne fiecare și de acolo pornește (hotărârea să vină sau nu) la lupta cu fratele său, zicând întru sine: Să zic? Să vorbesc? Să nu vorbesc? (Acolo, înlăuntru, omul) își aduce aminte de Dumnezeu, dar, fiind reținut de orgoliul propriu, nu se leapădă de sine. Și dacă iubirea lumii atârnă mai greu și înclină către ea balanța inimii, iute ajunge cuvântul cel rău până la buze.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 462-463
„Căci simplă a plăsmuit Dumnezeu, Creatorul oamenilor, inima oamenilor, ca să păstreze în ea chipul lui Dumnezeu. Mai pe urmă însă, noi, prin unirea cu patimile trupului, ne-am făcut inima felurită și complicată, stricând în ea tot ce era dumnezeiesc, simplu și necomplicat.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul I, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 373
„Vrednică de fericire este curăția gândirii noastre, deoarece chibzuiala pe care o facem în inima noastră este rădăcină a faptelor pe care le săvârșim cu trupul. Căci desfrânarea, care se aprinde mai întâi în sufletul celui iubitor de plăcere, lucrează stricăciunea prin trup. De aceea și Domnul spune că cele ce mișcă pe om spre faptă pornesc dinăuntrul omului (Matei 15, 18).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)