Franţa şi Germania cer „un guvern“ al zonei euro
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy vor propune partenerilor europeni, în septembrie, introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare şi formarea unui "veritabil guvern al zonei euro". Cei doi lideri propun ca viitorul "guvern" să fie condus, pentru un mandat de doi ani şi jumătate, de actualul preşedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy. După discuţiile purtate, marţi, la Paris, preşedintele Sarkozy a declarat că toate cele 17 state membre ale zonei euro trebuie să se angajeze să îşi echilibreze finanţele şi să includă în Constituţii acest obiectiv până în vara anului viitor. Altă propunere se referă la îmbunătăţirea guvernanţei transfrontaliere, prin întâlniri bianuale ale liderilor europeni. "Dorim să ne exprimăm voinţa fermă de a apăra euro şi de a ne asuma responsabilităţile speciale ale Germaniei şi Franţei în Europa, astfel încât să avem un punct de vedere comun asupra tuturor problemelor", a spus Nicolas Sarkozy. Cei doi lideri sunt supuşi presiunilor de a veni cu planuri de întărire a zonei euro şi de refacere a încrederii pe pieţele financiare, după un an şi jumătate de tensiuni care nu au dispărut, în pofida planurilor de salvare pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia.