Fratele Constantin Leonte, ostenitor la Ierusalim
O biografie smerită, fără note critice și observații subsidiare... Constantin Leonte s‑a născut la 26 iulie 1930, în comuna Pârjol, județul Bacău. A avut o viață plină de încercări, începând cu tinerețea sa, petrecută în vremea războiului și a foametei, trecând prin perioada comunistă, cu bucuriile și tristețile unei vieți trăite într‑o permanentă luptă, cu aflarea drumului către Biserică, apropierea de mănăstirile Secu și Bistrița, în special de arhimandritul Ciprian Zaharia, căruia i‑a fost ucenic credincios, ajutor de econom și apoi mare econom.
Pelerinajul către Cetatea Sfântă și Țara Făgăduinței s‑a petrecut în urmă cu aproape 30 de ani, venind ca pelerin, ceea ce însemna, de fapt, împlinirea unei dorințe mai vechi, de a merge pe urmele Mântuitorului. A rămas în Cetatea Sfântă să‑și ostoiască dorul de cele înalte, fiind de mare folos și ajutor superiorului de atunci, Ieronim Crețu, care îl cunoștea de la Mănăstirea Bistrița, din vremea uceniciei sale.
Constantin sau fratele Costică, cum era cunoscut, a ostenit mult. Avea puterea brațelor și dorința de a lucra, fiind de mare folos într‑o perioadă în care personalul Reprezentanței Patriarhiei Române în Ierusalim nu era numeros, iar ascultările și îndatoririle erau multe și felurite. Mergea singur la piață și făcea cumpărături, fie că se îndrepta către Poarta Damascului sau către celebra Piață Șuc din Ierusalim, aducând pe spatele lui cantități importante, care abia ar fi putut încăpea în portbagajul unei mașini.
Se ostenea și întreținea mereu grădina Reprezentanței. Uda copacii și florile, făcea curățenie. Altădată, în atelierul lui pregătea icoane, pe care Reprezentanța le oferea pelerinilor și oaspeților.
Cu toate că anii au trecut - s‑au adunat mai mult de 90 la număr -, nu a vrut să se mai întoarcă în țară. În contextul social și religios de acolo, lucrurile nu erau chiar atât de simple. Orice suferință fizică sau intervenție medicală însemna acolo foarte multă cheltuială, sume de care nu dispunea. Actele trebuiau actualizate, iar Ministerul de Interne al statului Israel prelungea mereu viza lui, la intervenția Reprezentanței Patriarhiei Române în Țara Sfântă.
În ultima parte a vieții, sub povara vârstei și a neputințelor, mergând greu și rămânând orb, s‑a aflat în grija personalului de la Reprezentanță și, apoi, a unui cămin de bătrâni din Ierusalim, în condiții decente și demne, oferindu‑i‑se o deosebită atenție din partea Reprezentanței Patriarhiei noastre, respectiv a părintelui superior, arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Așa și‑a trăit viața unul dintre ostenitorii Așezămintelor Românești din Țara Sfântă care, vreme de aproape 30 de ani, a trudit din greu, fiind de mare ajutor în bunul mers al lucrărilor de la biserica românească din Ierusalim, unul dintre importantele popasuri duhovnicești ale mulțimilor de pelerini pătrunși de dorul întâlnirii cu Dumnezeu. Virtutea de căpătâi a fratelui Constantin Leonte a fost hărnicia, dar nu una obișnuită, ci jertfelnică, cu totul ieșită din tipare. La aceasta s‑a adăugat și dragostea lui față de Țara Sfântă, înțelegând înstrăinarea de țară sau de pământul părinților săi ca o nevoință, chiar dacă a devenit o povară pentru el și pentru alții, mai ales în ultimii ani ai vieții sale. Ultima filă a vieții lui s‑a oprit în dreptul zilei de 12 decembrie 2022, rămânând să aștepte acolo ziua cea mare a Învierii, cu gândul la Ierusalimul ceresc.
Într‑una din cărțile de căpătâi ale înțelepciunii ni se spune că nu există vreun om care să nu aibă un rost pe lume. Imaginea care mi‑a venit în minte a fost amintirea unei secvențe când acesta uda grădina din curtea Reprezentanței Patriarhiei Române în Ierusalim. Astăzi, grădina este de o mare frumusețe. Poate nu întâmplător acest lucru, una dintre îndeletnicirile lui ajungând să fie într‑o stare atât de minunată. Este meritul lui, și în special al părinților de acum, care au transformat Shivtei Israel 46 într‑o adevărată grădină botanică, cu flori rare, pline de mireasmă. Este frumos să vedem evoluția lucrării noastre în timp, gândindu‑ne că este important să contribuim cât de puțin, la un moment dat, la orice activitate de pe pământ, cu priceperea pe care o avem.
Putem spune despre fratele Constantin că a contribuit cu dragostea sa la bunul mers al Așezământului Românesc de la Ierusalim. Viața omului este o taină știută numai de Cunoscătorul inimilor, iar fratele Costică a interiorizat multe din trăirile și frământările lui.