Frumuseţea iubirii

„Frumuseţea va salva lumea“ a fost unul din crezurile lui Dostoievski. La întrebarea adresată părintelui Nicolae Steinhardt, dacă această idee a romancierului mai este actuală în lumea contemporană, monahul de la Rohia a răspuns: „Frumuseţea va salva într-adevăr lumea, dar nu frumuseţea estetizantă. Ci frumuseţea, adică sănătatea, luciditatea, normalitatea ca vrăjmaşă a răului şi a prostiei, care-i mereu hâdă, neghioabă şi ridicolă. Trăim printre structuri ale prostiei agresive şi de sine încântată, care nu-i mai puţin urâtă decât kitsch-ul, mahalaua, moftologia. Toată ostilitatea noastră trebuie îndreptată împotriva neroziei, cât şi împotriva sluţeniei. Prostia, numele cerebral al hidoşeniei, al urâţeniei, va fi învinsă când frumuseţea va surpa aerele primeia. Atunci se va întâmpla ceea ce a anunţat Baudelaire: „Frumosul nu-i decât făgăduinţa fericirii“.

Pilda de astăzi ne vorbeşte despre frumuseţea iubirii, care singură poate salva suflete. Unui frate, odată, i s-a întâmplat să fie ispitit în chinovia avvei Ilie. Gonit de acolo, a venit la munte, la avva Antonie. După ce a rămas o vreme aici, avva l-a trimis înapoi la chinovia de unde venise. Dar fraţii, văzându-l, l-au izgonit din nou. Şi monahul s-a întors la avva Antonie zicând: „N-au vrut să mă primească, părinte“.  Atunci bătrânul l-a trimis iarăşi cu următoarele cuvinte: „O corabie a naufragiat în largul mării, şi-a pierdut povara şi cu mare greutate a ajuns la liman, salvându-se. Iar voi vreţi să aruncaţi în apă şi ceea ce s-a salvat“. Auzind aceia mesajul avvei Antonie, l-au primit îndată pe fratele lor în obşte. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din Patericul egiptean)