Frumuseţea vieţii consacrate

Prezentarea Domnului la Templu (2 februarie) aminteşte cum Maria şi Iosif au venit la templu cu Isus "pentru a-l oferi Domnului". El a fost recunoscut de Ana, profetesa, şi de bătrânul Simeon care l-a prezentat ca "lumină spre luminarea neamurilor".

Sărbătoarea înseamnă şi Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, o zi dorită, în anul 1997, de Ioan Paul al II-lea "pentru a ajuta întreaga Biserică să valorizeze tot mai mult mărturia persoanelor care au ales să-l urmeze pe Cristos mai îndeaproape prin practicarea sfaturilor evanghelice". În acelaşi timp, pentru persoanele consacrate este "ocazie pentru reînnoirea propunerilor şi pentru reaprinderea sentimentelor care trebuie să inspire dăruirea lor Domnului". Măicuţele Maria-Cecilia şi Maria-Olimpia fac parte dintr-o congregaţie care se inspiră din regula sfântului Benedict (480-547). Mănăstirea se află la Măgura, lângă Bacău. Aici, împreună cu alte trei măicuţe, cele două coordonează Complexul Socio-Sanitar de Îngrijire a Persoanelor în Vârstă. Complexul a fost deschis la 23 mai 2004 şi acum găzduieşte 60 de persoane. De asemenea, prin programul pe care îl au, măicuţele îi poartă zilnic în rugăciune pe toţi, mai ales pe cei care stau departe de Cristos. Când le-am întâlnit, erau bucuroase, entuziasmate şi fascinate de vocaţia lor. Sora Maria-Cecilia este din Sarata (jud. Bacău). Are 35 de ani şi de 15 ani este soră (a depus voturile la 1 noiembrie 1996). Este cea mai mică dintr-o familie cu opt fraţi. Familia i-a fost exemplu de rugăciune şi de slujire. Păstra în suflet dorinţa de a intra în mănăstire de mult timp. Voia să se apropie tot mai mult de Cristos şi a înţeles foarte devreme că această dorinţă se poate concretiza pentru ea în mănăstire. Într-o zi, pe când stătea la masă, şi-a făcut curaj şi le-a zis părinţilor. "Au rămas puţin uimiţi..., dar mi-au lăsat libertatea de a alege", mi-a spus ea. Sora Maria-Olimpia este din Pildeşti (jud. Neamţ). Are 33 de ani şi de 12 ani este soră (a depus voturile la 7 octombrie 1999). Este cea mai mare dintr-o familie cu şapte copii. Nu s-a gândit că va ajunge soră. Pur şi simplu a simţit în inimă că trebuie să fie aşa. A fost invitată de o prietenă să vadă cum este în mănăstire şi a rămas. Părinţii au înţeles mai greu pasul făcut de fiica lor, mai ales mama. În cele din urmă s-au împăcat cu gândul şi s-au bucurat. Tatăl i-a spus: "Gândeşte-te de o mie de ori şi alege o dată". Îşi amintesc cu drag de ziua în care au depus voturile: au fost emoţionate. S-au rugat mult înainte. Au fost prezenţi părinţii şi rudele. O bucurie de nedescris, care nu se uită uşor. Le-am întrebat cum este o zi în mănăstire. Mi-au spus că se călăuzesc după mottoul sfântului Benedict "Ora et labora" (Roagă-te şi munceşte). Încep dimineaţa devreme cu rugăciune, lăudându-l pe Dumnezeu, mulţumindu-i şi cerându-i harul să împlinească voinţa lui. Este apoi meditaţia şi participarea la sfânta Liturghie. Rugăciunea este continuată şi în alte momente ale zilei cu psalmi şi lecturi din Sfânta Scriptură. Restul timpului îl dedică muncii, ocupaţiilor zilnice, adică îngrijirii persoanelor în vârstă din azilul care se află în cadrul mănăstirii. Le place să le stea alături. "Persoanele au nevoie de dragoste, de o vorbă bună, să fie ascultate, să fie ajutate, să găsească sens pentru ceea ce au făcut în viaţă", au subliniat ele. Consideră că nu şi-au închis viaţa intrând în mănăstire. Din contră, mănăstirea este o deschidere mai mare spre iubirea lui Dumnezeu, o deschidere a uşilor care corespunde menirii de a fi alese de Dumnezeu, uşile spre o viaţă nouă, spre dăruirea totală lui Isus care le-a răscumpărat. "Dacă este să se vorbească de o închidere - mi-au spus - aceasta trebuie să fie faţă de păcat; trebuie închise uşile unei vieţi de indiferenţă, trăită departe de Dumnezeu, a iubirii a ceea ce nu este El. Dar la asta sunt chemaţi toţi creştinii, nu numai cei din mănăstire". Bucuriile lor izvorăsc din împlinirea voinţei lui Dumnezeu, în căutarea de a trăi în harul său, în hrănirea cu trupul său. Orice realizare mică sau mare, în împletirea rugăciunii cu munca, încearcă s-o raporteze la Dumnezeu. Sorei Maria-Olimpia îi place în mod deosebit un text din Scriptură: "Mai ferice este să dăruieşti decât să primeşti". Cealaltă este fascinată de câteva vorbe ale lui Isus: "Aveţi încredere... nu vă fie teamă... cine îşi va pierde viaţa o va regăsi". În finalul discuţiei, una dintre ele a exprimat o speranţă: "Isus este mirele şi bucuria inimii mele, persoana pe care am ales-o încă de pe acest pământ ca să mă bucur să fiu cu El şi în veşnicie". " Bucuriile lor izvorăsc din împlinirea voinţei lui Dumnezeu, în căutarea de a trăi în harul său, în hrănirea cu trupul său. Orice realizare mică sau mare, în împletirea rugăciunii cu munca, încearcă s-o raporteze la Dumnezeu."