Gânduri la început de pelerinaj duhovnicesc

Postul ocupă un loc de seamă în viaţa creştină. Prin post înţelegem renunţarea voluntară (de bunăvoie) pe un anumit timp, de la anumite mâncăruri, băuturi şi fapte necuviincioase, în scop religios-moral. Postul este una din pârghiile spirituale ale creştinului, care, alături de rugăciune, ajută nu numai la înfrânarea poftelor şi pornirilor trupeşti şi sufleteşti, dar şi alungă demonii.

 

În tradiţia Bisericii noastre avem un post al bucatelor, prin abţinerea de la mâncărurile de dulce în anumite zile (miercurea şi vinerea, ca semn de întristare în amintirea prinderii şi a Patimilor Domnului, ca şi în Ziua Crucii, în ajunul Bobotezii, ajunul Crăciunului etc.) sau în zilele celor patru posturi de peste an, rânduite de Biserică. Spre deosebire de postul acesta parţial, este un post total numit „ajunare“, care constă în a nu mânca şi bea nimic în anumite zile, ca Vinerea Mare. Acest fel de post l-a ţinut Mântuitorul timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în vederea pregătirii misiunii Lui şi a birui prin post şi rugăciune pe diavolul ispititor. Fiindcă, deşi Dumnezeu, Domnul Hristos a fost ispitit ca om şi l-a biruit pe ispititor ca Om. Căci prin aceasta „fiind El Însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute“ (Evrei 2, 12).

Postul se realizează printr-un efort moral, prin stăpânirea de sine. Este un act de voinţă, un efort sufletesc conjugat cu un efort trupesc. Faptele morale pornesc dintr-un imbold lăuntric, dintr-o hotărâre luată în prealabil. În acest caz, fapta materială nu este altceva decât exteriorizarea unui gând, a unei idei pe care am avut-o în minte şi pe care ne-am hotărât să o transpunem în faptă. Această situaţie se poate verifica şi în actul postirii. Înainte de a posti, de a realiza înfrânarea de la anumite mâncăruri, s-a realizat o înfrânare morală, sufletească, în scopul de a creşte în virtute. Astfel, s-a realizat postul intern sau sufletesc.

 

Scopul înfrânării este de natură morală, şi anume se urmăreşte în primul rând cultivarea virtuţilor: a cumpătăţii, a înfrânării, a smereniei. Când se realizează aceasta, s-a curăţit, după cuvântul Mântuitorului, partea dinăuntru a paharului. Susţinând postul sufletesc, trebuie să avem în vedere şi postul extern sau trupesc, deoarece la actele religioase şi morale trebuie să participe întreaga noastră fiinţă, trup şi suflet. Ne înfrânăm de la anumite dorinţe şi pasiuni sufleteşti, dar trebuie să facem dovada stăpânirii de sine şi în ceea ce priveşte hrana trupească, deoarece stăpânirea de sine nu admite nici o excepţie.

În Sfânta Scriptură găsim numeroase referiri şi îndemnuri la post în sensul de reţinere de la anumite mâncăruri şi băuturi, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, precum şi exemple de practicare a postului. Prorocul Moise a postit 40 de zile pe Muntele Sinai înainte de primirea tablelor Legii, Daniil a postit trei săptămâni în Babilon, Prorocul Ilie a postit, de asemenea şi Împăratul David. Tot în Vechiul Testament existau şi anumite zile de post rânduite pentru întreaga obşte, şi anume posturile din lunile a patra, a cincea, a şaptea, exista şi postul legat de sărbătoarea Ispăşirii la evrei, numită Iom Kipur.

 

În Noul Testament există de asemenea exemple de postire. Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începutul lucrării Sale publice. El a recomandat apoi postul şi altora ca pe un mijloc sigur de luptă contra diavolului şi a ispitelor. Postul nu trebuie practicat formal. Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic, ca act izvorât dintr-o inimă curată, plăcută lui Dumnezeu. Întrebat de farisei de ce ei înşişi postesc, iar ucenicii Lui nu, Iisus le răspunde că postul este semn al tristeţii, şi nu pot fiii nunţii să fie trişti, câtă vreme Mirele este cu ei. Când se va lua Mirele de la ei, vor posti. Sfinţii Apostoli, de asemenea, au practicat postul trupesc. Sfântul Apostol Pavel, după întâlnirea crucială cu Mântuitorul, n-a băut şi n-a mâncat trei zile. Au postit şi apostolii, şi ucenicii Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune de asemenea că el însuşi stăruia adesea în privegheri, în posturi de multe feluri, iar în prima călătorie misionară în Asia Mică a hirotonit preoţi în fiecare biserică, şi rugându-se cu postiri, i-a încredinţat Domnului în care crezuseră.

Sfinţii Părinţi vorbesc de adevăratul post, cel trupesc şi sufletesc. Sfântul Vasile cel Mare spune: Nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare. Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Dezleagă orice legătură a nedreptăţii. Treci cu vederea insulta ce ţi-a pricinuit aproapele, iartă-i păcatele! Nu postiţi în judecăţi şi în certuri. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu îţi stăpâneşti ocările. Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi. Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin! Mânia este o beţie a sufletului care îl face pe om fără judecată, ca şi vinul. Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Postiţi? Arătaţi-mi prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre şi toate mădularele trupului vostru“.

 

Pe arena vieţii lăuntrice se dă o luptă aprigă între poftele trupeşti care se oştesc împotriva sufletului. Or, pentru a reduce glasul patimilor şi al plăcerilor, a stăvili răvăşirea simţurilor şi a face linişte în trup şi suflet este necesar să se purifice şi trupul. Această purificare este şi rodul postului extern sau trupesc.

Aşadar, postul este un act de cult, de cinstire adus lui Dumnezeu. Este o dăruire a fiinţei noastre lui Dumnezeu, o jertfă izvorâtă din iubirea pe care vrem să o arătăm lui Dumnezeu, o iubire-răspuns la iubirea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o nouă. Prin post Îi oferim lui Dumnezeu ca jertfă prinosul dragostei noastre. Acest lucru este subliniat de părintele Galeriu, care spune: „Jertfă adevărată este când te oferi pe tine trup şi suflet. De aceea nu dai nimic, până nu te dăruieşti pe tine, adică nu dau ce am, ce ceea ce sunt“. Astfel, jertfa adevărată se aduce pe altarul iubirii de Dumnezeu.

 

Trebuie deci să postim nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-ne totodată de la patime, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne străduim a ne curăţi nu numai trupul, ci şi sufletul, stăruind în rugăciune, pocăinţă şi fapte de milostenie. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit, este nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de purtări.